Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

sâmbătă, 4 august 2012

Misterele marii piramide, una din cele 7 minuni ale lumii


(Română) Pe parcursul întregii sale cariere profesionale, profesorul Joseph Davidovits a predat în universităţi din SUA şi a realizat trei studii importante despre piramide. Nu numai el a fost fascinat însă de misterele uriaşelor edificii din Egipt. Piramida lui Keops, sau marea piramidă de la Gizeh, este un monument construit de egipteni în Antichitate. Are forma unei piramide pătrate cu înălţimea de 137 de metri, fiind construită în urmă cu 4.500 de ani în centrul unui vast complex funerar situat la Gizeh, în Egipt. Este singura din cele 7 minuni ale Antichităţii care a supravieţuit până în zilele noastre. Timp de milenii, aceasta a fost construcţia umană care întrunea toate recordurile: cea mai înaltă, cea mai voluminoasă şi cea mai masivă. Monumentul este de mii de ani studiat şi ridică încă întrebări. Potrivit istoricului antic Manethon, construcţia a durat circa 20 de ani. Potrivit unui calcul făcut de experţi, 10.000 de oameni ar fi cărat 2.300.000 de blocuri de calcar cu o greutate medie de 2,5 tone timp de zece ore pe zi, ceea ce  ar însemna că ar fi trebuit să fie puse 32 de blocuri pe oră, ceea ce e imposibil. Joseph Davidovits a descoperit texte hieroglifice care descriu construirea giganticelor monumente. Imhotep ar fi lăsat planurile de concepţie în hieroglifele din mai multe temple. Arhitectul francez Jean-Pierre Houdin ar fi descoperit existenţa a două anticamere funerare necunoscute şi un circuit de coridoare prin care a fost dus sarcofagul. Houdin şi egiptologul american Bob Brier au lansat în 1999 teoria potrivit căreia construcţia piramidei s-a bazat pe utilizarea unei rampe exterioare frontale şi a uneia interioare. Aceasta face parte din numeroasele teorii privitoare la metoda de construire a piramidelor egiptene. Khufu, mai cunoscut sub numele de Keops (sau Cheops, varianta greacă), a fost al doilea faraon din a patra dinastie a Imperiului antic al Egiptului şi a domnit între 2579 - 2556 î.Hr. Potrivit lui Heorodot, Keops a comandat construirea Marii Piramide de la Gizeh, ajungând chiar să-şi prostitueze propia fiică pentru a obţine fonduri. Piramida a fost finalizată în jurul anului 2570 î.Hr. sub numele “Orizontul luminos al lui Khufu”. Keops nu ar fi ordonat construirea piramidei cu sclavi, ci cu lucrători înalt calificaţi, conduşi de vechili cu cunoştinţe deosebite de geometrie, estereotomie (arta de a sculpta în piatră), astronomie etc. Nu s-a găsit mumia faraonului şi Herodot arată că faraonul a ordonat construirea unor camere subterane pentru a-i servi de mormânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...