(Română) Există un număr fără sfârşit de teorii despre spaţiu,
multe dintre ele dezminţite pe măsură ce ştiinţa a avansat. Am fost învăţaţi,
uneori, lucruri eronate despre Univers, unele fiind vehiculate de filmele şi
cărţile SF. În “Războiul stelelor”, se arată că centurile de asteroizi sunt
mortale. Navele sunt întâmpinate de roci enorme şi cu greu reuşesc să se
ferească de ele pentru a scăpa cu viaţă. Realitatea este alta: în sistemul nostru
solar există o centură de asteroizi între orbitele planetelor Marte şi Jupiter,
în care s-au detectat sute de mii de asteroizi de diferite mărimi (între
700.000 şi 700 milioane de asteroizi). Însă distanţa dintre fiecare formaţiune
e foarte mare, deci posibilitatea de a-i întâni, la traversarea Centurii, e
mică. Ni s-a spus adesea că găurile negre cauzează distrugeri inevitabile. În
filmul “Star Trek”, o gaură neagră este cel mai mare pericol pentru călătorii
spaţiali. Găurile negre se formează când o stea se transformă în supernovă:
nucleul său explodează şi nu există o forţă cunoscută care să poată opri imensa
gravitaţie care atrage asupra sa. Forţa gravitaţională pe care o posedă găurile
negre este atât de mare, încât absorb tot ce le înconjoară, nici lumina nu
poate scăpa de atracţia sa. Totuşi, forţa unei găuri negre e finită, depinde de
masa sa. Toată lumea zice că Soarele e galben, aşa este reprezentată această
stea luminoasă care ne dă energie şi căldură. Soarele conţine peste 99 la sută
din toată materia Sistemului Solar. Exercită o puternică atracţie
gravitaţională asupra planetelor şi le face să se rotească în jurul său. Dar
culoarea sa nu e galben luminoasă. Este o stea de culoare albă, dar nu o vedem
în culoarea ei naturală, deoarece atmosfera dispersează lumina. Toată lumea
crede că meteoriţii sunt calzi, ca în filmele SF. În realitate, sunt bucăţi de
rocă la temperatura de zero grade. Când ajung pe Terra sunt reci, unii cu
încrustaţii de gheaţă. Tot în filme s-a arătat că oamenii ajung să explodeze în
mii de bucăţi în spaţiu, dacă nu au costume de astronauţi. Problema nu este
chiar aşa, numai că fără costum şi dotări speciale pământenii nu au oxigen pentru
ca sistemul lor respirator să funcţioneze adecvat. Se ştie de asemenea din
filme, sau din albumul formaţiei Pink Floyd, “The Dark Side of the Moon”
(partea ascunsă a Lunii), că Luna ar avea în permanenţă o faţetă ascunsă. Dar
ipoteza a fost deja îndepărtată. Acest aspect se datorează faptului că Luna are
o rotaţie sincronizată (satelitul nostru se roteşte în jurul propriei axe şi a
Terrei), de aceea îi vedem mereu aceeaşi faţă. “Partea ascunsă” ar fi mai
groasă, extrem de rezistentă, cu multe cratere care păstrează caracteristicile
asteroizilor ce lovesc suprafaţa lunară, potrivit NASA.
vineri, 31 august 2012
joi, 30 august 2012
Marostica, locul unde piesele de şah prind viaţă
(Română) Marostica, Maròstega în limba venetă, este o localitate de 13.824 locuitori situată în provincia Vicenza, la poalele Podişului celor 7 Comune. Aşezarea este cunoscută în întreaga lume pentru partida de şah cu piese umane, în piaţa centrală, care are loc o dată la doi ani, în anii pari, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni din luna septembrie. Tradiţia are ca origini anul 1923 şi a fost inspirată de un eveniment petrecut în anul 1454, deşi nu există dovezi istorice. Pentru acest eveniment istoric, Marostica este supranumită “cetatea şahului”. În această localitate, între secolele XI şi XIII, puternica familie Ezzelini exercita cea mai mare influenţă, pe care a pierdut-o în 1260. Se spune că, în 1454, doi tineri, vlăstare de nobili, s-au îndrăgostit amândoi de frumoasa Lionora, fata castelanului Taddeo Parisio. Acesta nu a acceptat ca pretendenţii, Renaldo D'Anganaro şi Vieri da Vallanora, să de bată în duel pentru mâna fiicei sale, cum se obişnuia la acea vreme. În schimb, tatăl Lionorei a propus ca cei doi tineri să joace o partidă de şah, iar câştigătorului îi revenea mâna fetei. Ca să nu aibă duşmani, Taddeo Parisio a oferit învinsului mâna fiicei sale mai mici, Oldrada. În timpul jocului, care a avut loc în faţa castelului, suporterii purtau însemne nobiliare ale Albilor şi Negrilor. Au asistat la partida de şah castelanul, fiica sa, curtea şi întreaga populaţie. Parisio a hotărât ca întrecerea să fie onorată cu o paradă de oameni înarmaţi, soldaţi pedeştri şi cavaleri, focuri de artificii, dansuri şi muzică. Începând din 1923, în memoria acestui eveniment, au început să fie organizate partidele de şah. Piaţa şahului, aşa cum arată astăzi, a fost construită după Al Doilea Război Mondial. Partidele de şah cu piese vii se ţin din doi în doi ani, în anii pari, ultima oară având loc chiar anul acesta, în septembrie. Sunt organizate vineri, sâmbătă şi dumincă în a doua săptămână a lui septembrie şi atrag turişti din întreaga lume. Iniţiativa de a juca şah cu personaje vii a aparţinut sculptorului şi artistului Mirko Vucetich (1898-1975), care în 1954 a propus punerea în scenă a povestirii istorice, scriind piesa de teatru ”Partida de şah”. Peste 550 de figuranţi în costume medievale şi cai reproduc evenimentul din 1454. Celebre sunt şi cireşele de Marostica care se coc la sfârşitul lui mai. În octombrie are loc tradiţionala sărbătoare a Sfântului Simone, patronul aşezării.
miercuri, 29 august 2012
Miracol din Italia, sub lupă
(Română) În 1967, sora Lucia Ripamonti, o slujitoare a
Carităţii din Brescia,
a vindecat o fetiţă de 6 ani care era în moarte clinică. Astăzi, aceasta este o
femeie matură, numită Irene Zanfino, de profesie infirmieră, mamă a trei fii. În
1967, Irene fusese declarată moartă în urma unui incident stradal din Bolzano. Vindecarea sa
miraculoasă a dus la demararea procesului de beatificare a Luciei Ripamonti şi
propunerea ca ea să fie trecută în rândul sfinţilor. Actualmente, întreaga documentaţie
este examinată de o comisie de teologie. Având în vedere că pentru beatificare trebuie
ca miracolul înfăptuit de ea să fie recunoscut, un tribunal va verifica
vindecarea miraculoasă a micuţei Irene Zanfino din Merano.
Sora Lucia |
marți, 28 august 2012
Din secretele Terrei: Supercopacii din Singapore
(Română) Grădinile
Golfului din Singapore au fost deschise publicului la 29 iunie. Desfăşurate pe
o suprafaţă de un kilometru pătrat, acestea sunt rezultatul strategiei
guvernamentale de a transforma metropola înţesată de zgârie-nori într-un “oraş
grădină”. Pădurea Nor include o cascadă de 30 de metri înălţime şi peste
130.000 de plante din zone tropicale. Pădurea de oţel, creată de om, constă din
18 supercopaci cu înălţimi între 25 şi 50 de metri. Ei acţionează drept
conducte care răcoresc serele din apropiere, colectează apa de ploaie şi
11 din ei au sisteme solare fotovoltaice care convertesc lumina solară în
energie. Podurile şi “căile celeste” care leagă cei mai înalţi supercopaci
permit vizitatorilor parcului să vadă uriaşul spaţiu verde de la o înălţime
spectaculoasă. Energia solară colectată de supecopaci în timpul zilei este
folosită pentru a ilumina structurile magnifice după căderea nopţii. Mare parte
din Parcul Golfului de Sud se poate vizita gratuit şi oaspeţii pot să facă
picnic în paradisul horticultural până la ora 2.00 noaptea, când se închide.
Arborii artificiali au înălţimea de 50 de metri, ridicându-se deasupra unei
vaste oaze urbane. Aceştia sunt un fel de grădini verticale care acţionează ca
temporizatori de temperatură, absorbind şi dispersând căldura, protejând
locuitorii şi vizitatorii care se plimbă pe dedesubt de temperaturile înalte
ale climei singaporeze.
sera |
luni, 27 august 2012
Misterele apocalipsei care a spulberat milioane de conifere
(Română) Catastrofa din
Tunguska, Siberia, petrecută în iunie 1908, ridică încă semne de întrebare,
după mai bine de un secol. La început, nu a fost decât o scânteiere albastră pe
cer. Apoi, o stea tremurătoare. Câteva clipe mai târziu, doi sori erau desupra
Tunguskăi, îi taigaua siberiană. Unul din aştri a explodat producând o lumină
cu o intensitate de 100 de ori mai puternică decât a soarelui. Locuitorii
nomazi din această regiune aproape deşertică au crezut că Ogdy, zeul focului,
lovea pământul. ”O cascadă de foc”, după cum au descris puţinii martori, a sfâşiat cerul
într-un zgomot asurtitor. Deflagraţia s-a propagat pe o rază de peste 1.000
kilometri. O coloană de fum s-a ridicat la o înălţime de circa 20.000 de metri.
O undă seismică a făcut de două ori înconjurul globului, zguduind seismografele
din lumea întreagă. În zilele următoare au avut loc fenomenii atmosferice
stranii. În Europa, noţile au fost atât de luminoase că se putea citi ziarul
numai la lumina stelelor, drept consecinţă a giganticului nor de praf care a
reverberat şi amplificat luminozitatea. În dimineaţa de 30 iunie 1908, la 7.14
dimineaţa, a avut loc un eveniment extraordinar. Dar în regiunea aceasta din
Siberia nu se putea ajunge uşor, aşa că abia în 1927 o primă expediţie condusă
de mineralogul Leonid Kulik,
specialist în meteoriţi, a ajuns la faţa locului. Peisajul descoperit de
cercetători era apocaliptic. Pe o suprafaţă cu diametrul de 60 km, milioane de
arbori erau culcaţi, zdrobiţi, smulşi. Totul părea să confirme ipoteza iniţială
a astronomilor : un meteorit monstruos a lovit Terra. Oraşe precum Paris,
Londra, New York, dacă ar fi fost atinse, ar fi fost pur şi simplu şterse de pe
hartă. Dar, locuitorii nomazi, spun că zona era atât de puţin populată, încât
numai o turmă de teni a fost mistuită de focul ce a cuprins pădurea. Insă
membrii expediţiei au fost stupefiaţi mai mult de ceea ce nu au văzut decât de
ceea ce au văzut. În zona mlăştinoasă în care se situa epicentrul, ar fi
trebuit să fie un crater şi resturile meteoritului. Dar nu era nimic. Sau
aproape nimic. Găuri pline de apă noroioasă l-au făcut pe Kulik să-şi imagineze
că meteoritul a explodat înainte de a atinge solul şi că fragmentele rezultate le-ar
fi provocat. Dar s-a dovedit că găurile nu erau decât crăpături în sol.
Expediţiile următoare, din 1928, 1930 şi 1938, au adus puţine elemente noi,
confirmând absenţa craterului şi a rezidurilor de materiale, ceea ce a dus la
lansarea ipotezei că obiectul nu putea să fi fost un meteorit clasic. Imaginile
fotografice aeriene au determinat inflamarea imaginaţiei omenirii, care a
avansat cele mai nebuneşti ipoteze : explozia antimateriei, minigaură neagră,
explozia unei pungi de metan, explozia unei nave extraterestre etc. Expediţiile
din 1958, 1961, au studiat milioane de microparticule de metal şi silicat,
ducând la concluzia că ar fi fost vorba de o cometă, al cărei nucleu e compus
din gheaţă şi praf. Mărimea sa a fost estimată la 60 metri diametru şi
greutatea de 60.000 de tone. Se crede că cea mai mare parte a componentelor
sale s-a dispersat în atmosferă în timpul exploziei, nelăsând să cadă decât o
ploaie de materiale diverse. În 1990, o echipă italiană a analizat picături de
tăşină păstrate din 1908 în trunchiuri de conifere care încă sunt în picioare. S-a
descoperit, astfel, o mare diversitate de microparticule de fier, calciu,
aluminiu, siliciu, aur, cupru, titan, etc. Astfel, s-a făcut un portret mai
precis al lui Odgy, porecla corpului cosmic după zeul focului al locuitorilor
din zonă, care ar fi fost un hibrid între un asteroid şi o cometă, amestec de
piatră şi gheaţă. Altfel spus, un corp suficient de dens pentru a traversa
pătura atmosferică înainte de a exploda la altitudine joasă (între 6.000 şi
10.000 de metri), dar nu atât de masiv pentru a produce un crater şi resturi
voluminoase. Dar alte bizarerii rămân de elucidat. Cum se explică spectaculoasa
creştere a vegetaţiei în şi în jurul epicentrului catastrofei ? Alt mister
se referă la mutaţiile genetice observate asupra unor insecte de către
cercetătorii ruşi, indice al unor mutaţii genetice. Radioactivitatea terestră a
crescut pe întreaga planetă în urma catastrofei. Efectele dezastrului sunt
nemăsurate, dar rămân în mod curios necunoscute marelui public. Dacă
traiectoria obiectului ar fi diferit numai cu câteva grade, s-ar fi înregistrat
cea mai mare catastrofă naturală din istoria umanităţii.
vineri, 24 august 2012
Trebuie să fim pregătiţi de furtuna solară a secolului
(Română) Congresul SUA a făcut apel la cetăţeni pentru a realiza un plan de urgenţă ca să fie pregătiţi pentru “furtuna solară a secolului”, potrivit contexto.com.ar. În plus, o rezoluţie parlamentară a cerut comunităţilor locale să se doteze cu resursele necesare pentru a asigura populaţiei un minim de energie, alimente şi apă. Observatorio del Clima Espacial din Spania a avertizat de asemnea că “cetăţenii trebuie să fie pregătiţi”. Parlamentul spaniol a transmis de o rezoluţie, propusă de PSOE, pentru prevenirea consecinţelor unei furtuni solare extreme. De asemenea, în Germania, Franţa, Marea Britanie şi alte ţări europene s-au luat “importante măsuri de prevenţie în acelaşi sens”. Luna aceasta NASA avertiza că, în 2013, Soarele va ajunge la o etapă din ciclul său natural în care mari evenimente, cum ar fi vâlvătăi şi furtuni solare, sunt mai probabile.
joi, 23 august 2012
Alessandro de Franciscis, doctorul miracolelor
(Română) Medicul Alessandro de Franciscis, în vârstă de 56 de ani, are sarcina de a verifica dacă bolnavii care vin să se vindece la Lourdes (localitate cu 16.000 locuitori situată în departamentul Hautes-Pyrénées din regiunea Midi-Pyrénées), al treilea loc de pelerinaj catolic după Vatican şi bazilica Notre Dame din Guadalupe, Mexic. La Lourdes, în 1858, s-a întâmplat marea minune când Bernadette Soubirous, la acea vreme o fată de 14 ani, a văzut-o pe Sfânta Fecioară de 18 ori în mica grotă Massabielle. De atunci, numeroşi oameni vin aici să se vindece. Astăzi, cei care se bucură de milostivire îl caută pe doctorulAlessandro de Franciscis, spunându-i: “Bonjour, je suis guéri” (Bună ziua, sunt vindecat). Medicul, originar din Napoli, decide dacă un caz merită examinat pentru a fi recunoscut de biserică drept vindecare miraculoasă. Peste 7.000 de cazuri de vindecări inexplicabile au fost înregistrate după 1884. Doctorul de Franciscis supune cazurile şocante cercetărilor de către Bureau des constatations, instituţie creată în 1883. El este primul străin care conduce acest birou. În 2011, Alessandro de Franciscis a înregistrat 48 de declaraţii de vindecare şi, după ce au fost consultaţi 2.650 alţi medici, 16 dintre ele au fost considerate dret minuni mai importante. Doctorul Italian vede un miracol însuşi în faptul că milioane de bolnavi vin la Lourdes să se vindece. Până acum, numai 67 vindecări miraculoase au fost recunoscute oficial.
miercuri, 22 august 2012
Anul 2012, risc de perturbaţii uriaşe?
(Română) Potrivit vechiului calendar Maya, am ajuns la sfârşitul unui ciclu de 26.000 de ani. Urmează Schimbarea Epocii, timpul marii Tranziţii spre ceea ce mayaşii numeau „Epoca Itza”, o epocă a Luminii şi Înţelepciunii în conştiinţa multidimensionalităţii. Coincidenţă sau nu, la Lauderdale, în Florida (SUA), un grup de astrofizicieni a pus recent în evidenţă că Terra ar fi în acest moment pe cale să-şi încheie perioada de revoluţie în jurul Soarelui central din galaxia noastră, care durează tot 26.000 de ani. Cercetătorii au asociat acest sfârşit de ciclu unui fenomen generator de perturbaţii electromagnetice şi cosmo telurice gigantice pe care le-au identificat sub numele de “efect de oscilare” (wobble effect) care se presupune că precede cu numai câţiva ani amorsa unei noi revoluţii. Unii îşi amintesc probabil zilele de 16 şi 17 august care au marcat prima mare meditaţie mondială pentru pace. Această manifestaţie, numită la acea vreme “Convergenţă armonică”, a fost organizată pentru a inaugura ultimii ani ai acestui ciclu de 26.000 de ani.
Efectul Wobble |
marți, 21 august 2012
Misterul becului aprins timp de 110 ani
(Română) Este fără îndoială cel mai vechi bec aprins din lume. Acesta a stat aprins, fără întreruperi, din 1901 şi încă luminează după 110 ani. Este vorba de un bec de 60 de waţi, cu filament de carbon, instalat la sediul pompierilor din Livermore, California. Cercetătorii se întreabă cum este posibil ca “becul secolului”, intrat în Cartea Recordurilor”, să reziste atâta timp în funcţiune. Acesta a fost fabricat la sfârşitul deceniului 1890 de Shelby Electric Company, din Ohio, şi donat pompierilor de patronul acesteia. Din 1901, becul luminează fără încetare, 24 de ore pe zi, camioanele pompierilor din garaj. A fost interrupt numai 22 de minute, în 1976, când la sediul acestora s-au schimbat instalaţiile electrice. Becul, care are propria pagină web a fost analizat cu mai multe ocazii de oameni de ştiinţă. “Becul din Livermore se diferenţiază de cele actuale prin faptul că are un filament de opt ori mai gros şi că acest filament este semiconductor, a explicat Debora Katz. “Când un conductor se încălzeşte mult, continuă cercetătoarea, capacitatea sa de a conduce electricitatea încetează de a mai funcţiona”.
foto: http://www.lifeslittlemysteries.com/1542-longest-burning-lightbulb-110-years-livermore-california.html |
joi, 9 august 2012
Mari Minuni Mari Mistere, o carte cum nu s-a mai scris
(Română) Enciclopedia "Mari Minuni Mari Mistere", scrisă de Arina Avram şi apărută la editura Allfa (Editura All) este cea mai complexă şi cea mai completă carte despre cele mai importante miracole care au marcat viaţa oamenilor şi o culegere vastă de lămuriri despre misterele care frământă orice fiinţă umană. Minunile care au schimbat fundamental istoria sunt explicate ştiinţific cu dovezi incredibile.
(Français) L'Encyclopédie "Mari Mari Minuni Mistere" écrit par Arina Avram et publié par Allfa (
Link: http://www.all.ro/carte/mari-minuni-mari-mistere.html |
(Deutsch) Die Enzyklopädie "Mari Mari Minuni Mistere", von Arina Avram geschrieben und veröffentlicht von Allfa Verlag (All Verlag) ist das komplexeste und vollständigste Buch über die wichtigsten Wunder, die das Leben der Menschheit geprägt haben und eine umfassende Sammlung von Erläuterungen zu den Geheimnissen, die jeden Mensch bewegt haben. Die Wunder, die die Geschichte grundsätzlich geändert haben werden wissenschaftlich erklärt durch unglaubliche Beweise
.
(Français) L'Encyclopédie "Mari Mari Minuni Mistere" écrit par Arina Avram et publié par Allfa (
éditions du All ) est le livre le plus complexe et complète sur les miracles les plus importants qui ont marqué la vie de l'humanité et une collection exhaustive d'explications sur les mystères qui émeut chaque être humain. Les miracles qui ont changé l'histoire sont expliqué scientifiquement par des preuves incroyables.
Mari Minuni Mari Mistere, a simply amazing book
The Encyclopedia "Mari Minuni Mari Mistere"
written by Arina Avram and published by Allfa (All Publisher) is the most
complex and complete book about the most important miracles that marked the
lives of mankind and a exhaustive collection of explanations regarding the
mysteries that are concerning every human being.
The Miracles that fundamentaly
changed the history are scientificaly explained through incredible evidences.
miercuri, 8 august 2012
Dispariţia Ameliei Earhart, care a încercat să facă primul tur al lumii în jurul Ecuatorului, rămâne un mister
(Română) Expediţia pe urmele ultimului zbor al aviatoarei Amelia Earhart, pionieră în
cucerirea cerului, a eşuat în încercarea de a descoperi rămăşiţe ale avionului
său dispărut în urmă cu 75 de ani deasupra Pacificului. Americanca şi copilotul
ei, Fred Noonan, au dispărut în timp ceîncercau să facă primul tur arian al
lumii din istorie de-a lungul Ecuatorului. Se crede că ei au pierit într-un
accident survenit deaseupra insuliţei pustii Nikumaroro din Arhipelagul Kiribati,
la 3.000 kilometri distanţă de Hawaii şi la 640 kilometri sud-est de destinaţia
lor iniţială, de unde nu au mai plecat niciodată. Grupul internaţional de
cercetare al avioanelor istorice (Tighar) a încercat să demonstreze acest lucru
cu ajutorul tehnicienilor de la Phoenix International, o societate specializată
care a descoperit anul trecut cutia neagră a zborului Rio-Paris al Air France,
prăbuşit în 2009. Plecată la 3 iulie din Hawaii, expediţia a sperat să
recupereze carcasa bimotorului Lockheed Electra pilotat de Amelia. Însă nu s-a
reuşit identificarea locului în care avionul s-a prăbuşit. Şi mai rău, într-o
notă postată pe blog-ul expediţiei cercetătorii se întreabă dacă nu cumva configuraţia
fundului marin în acest sector al Pacificului, cavităţile şi falezele
submarine, nu vor permite vreodată descoperirea vreunei urme a avionului
dispărut în 1937. Până acum, s-a mers pe teza Nikumaroro, deoarece s-a
descoperit un flacon de cosmetice a cărui marcă era populară în anii 1930,
fragmente dintr-o pudrieră şi un fermoar datând din aceeaşi epocă. De asemenea
se sprijină pe o fotografie făcută de un ofiţer britanic la trei luni după
dispariţie şi recent restaurată, în care se distinge ceva care seamănă cu un
tren de aterizare eşuat pe un recif al insulei. Reconstituirea ultimului zbor
al Ameliei Earhart şi Fred Noonan se întrerupe la 2 juillet 1937, când au
decolat din Papua-Noua Guinee cu destinaţia Insula Howland din inima
Pacificului. Câteva ore mai târziu, aviatoarea anunţă că bimotorul său începe
să rămână fără combustibil. A fost ultimul său contact radio. Dispariţia
celebrei pioniere a aerului a declanşat căutări maritime şi aeriene la costuri
fără precedent, din păcate fără succes. Născută la 24 iulie 1897, Amelia
Earhart a fost prima aviatoare care a zburat singură peste Oceanul Atlantic. A
realizat multe recorduri, a scris mai multe cărţi despre experienţele de zbor.
Tot felul de ipoteze au fost lansate privitor la dispariţia ei, toate
neverificate şi neconfirmate. S-a spus că zborul ei ar fi fost un pretext
pentru un zbor de spionaj deasupra poziţiilor japoneze din Pacific, că ar fi
fost capturată de niponi, care ar fi folosit-o ca armă psihologică sau de
propagandă, alături de alţi prizonieri anglo-saxoni. S-a lansat şi o ipoteză
pozitivă incredibilă, că ar fi supravieţuit după o aterizare norocoasă într-o
insulă din Pacific, trăind în compania autohtonilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)