Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

luni, 12 martie 2012

Misterele Cascadei Horsetail din Parcul Yosemite


(Română) Cascada Horsetail (Coadă de cal) din Parcul Naţional Yosemite (situat în Munţii Sierra Nevada din estul Californiei, SUA) este o cădere de apă sezonieră care curge iarna şi primăvara devreme. Şuvoiul de ape se scurge pe partea estică a stâncii El Capitan. Timp de câteva zile, în februarie, cursul de apă este luminat de soare, căpătând în mod miraculos o culoare portocalie strălucitoare care seamănă cu lava unui vulcan. Fenomenul unic a fost imortalizat pentru prima oară în 1973 de fotograful Galen Rowell. De atunci, în fiecare an, numeroşi fotografi se întrec în a calcula momentul optim pentru a-l surprinde şi se adună la un picnic pe El Capitan ca să pândească minunea. Lumina zăboveşte asupra apelor aducându-le la maximă incandescenţă numai două minute. Cascada este formată din două torente, cel estic căzând de la 470 m, iar cel vestic de la 480 m. Cele două se unesc şi mai curg împreună, ajungând să aibă 620, respectiv 630 de metri  înălţime. Parcul Yosemite se află în inima Californiei şi rămâne de neuitat vizitatorilor datorită văilor sale suspendate, cascade, lacuri glaciare şi morene, văile în U care oferă un spectacol al formelor de relief granitice şlefuite de glaciaţiuni. Se întinde pe altitudini de la 600 la 4.000 metri altitudine, are o suprafaţă totală de 3.079 kilometri pătraţi şi oferă vizitatorilor şansa de a admira trei specii de arbori sequoia gigantici. Este al doilea cel mai vechi parc naţional din istoria americană, după Yellowstone, fiind vizitat de peste 3,5 milioane turişti în fiecare an. 



El Capitan Foto:Dumitru Mazilu

Cascada Yosemite Waterfall Yosemite
foto:Dumitru Mazilu
Foto:Dumitru Mazilu

(Français) Le mystère de la chute d'eau du Horsetail
La cascade Horsetail Fall (Queue de cheval) est une chute d'eau saisonnière qui coule en hiver et au début du printempsSes eaux s'écoulentsur la côte orientale du rocher El Capitan. Chaque mi-février, un phénomène spectaculaire se produit: la terre et le soleil se trouvent alignés de telle sorte qu’au coucher du soleil les chutes d’eau qui se précipitent de la falaise se parent d’une couleur dorée ou orangée qui leur confèrent l’aspect d’une coulée de laveLe phénomène unique a été immortalisé pour la première fois en 1973 par le photographe Galen RowellDepuis lorschaque annéede nombreux photographes sont en concurrence pour calculer le meilleur moment pour le capturer. Ils accourent du monde entier pour le voir. L'instant, magique, ne dure que deux minutes maximum, pour une période de deux semaines environ. De plus, pour avoir la chance d'y assister, il faut que l’horizon soit dégagé et qu'il ait plu suffisamment durant l'hiver pour que la cascade soit importante. La chute du Horsetail, d’une hauteur de presque 500 mètres, se jette de la falaise El Capitan. C'est la plus grande chute du parc national californienAu coeur de la Sierra Nevada en Californie, Etats-Unis, le Parc national du Yosemite a une superficie totale de 3079 km² et attire beaucoup de visiteurs qui viennent ici pour admirer ses vallées suspendues, ses chutes d'eau, ses lacs glaciaires et ses moraines, ses vallées enU, souvenirs de la glaciationS'étageant de 600 à 4 000 m d'altitude, il abrite en outre une flore et une faune extrêmement variées. Yosemite est d’une beauté naturelle exceptionnelle et abrite 5 des plus hautes chutes d’eau du monde, un ensemble de dômes et de murs de granit, des vallées profondément encaissées, trois bosquets de séquoias géants, de nombreuses prairies alpines, des zones biologiques très diverses et une grande variété d’espèces.Visité par plus de 3,5 millions de touristes chaque année, il est le deuxième plus ancien parc national dans l'histoire américaine, après Yellowstone.

Un comentariu:

  1. I have been to Yosemite before and it is even more spectacular in person. I want to take my wife to go see it because she has never been there even though she has lived in California all her life. It is worth a trip across the world to see.

    RăspundețiȘtergere

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...