Minuni, mistere, secrete : Misterele căpitanului milionarilor – The mysteries of the millionaires’ captain

(Română) Căpitanul Titanicului, vasul scufundat la 15 aprilie 2012 (naufragiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 1.514 oameni), Edward J. Smith (1850-1912), era cel mai prestigios comandant al liniei maritime White Star Line. La vremea tragicului accident, avea 35 de ani de activitate în cadrul companiei şi nici o pată în CV. Era supranumit “căpitanul milionarilor”, fiindcă marii bogătaşi din epocă nu concepeau să traverseze Atlanticul fără el. De aceea, White Star Line l-a pus să comande cel mai mare pachebot al vremii. “Căpitanul milionarilor” s-a născut într-o familie modestă din Anglia. Nedorind să urmeze tradiţia familiei, a prelucrării de ceramică, la 19 ani s-a îmbarcat pe un velier. După un deceniu, în 1800, s-a angajat la White Star Line. Între 1895 şi 1904, a fost căpitanul vasului SS Majestic şi a transportat trupe pentru Războiul Burilor, obţinând titlul de comandant onorific al Royal Naval Reserve. În 1910, era deja cel mai reputat comandant şi era desemnat căpitan pentru călătoriile inaugurale ale marilor vase. Înainte de Titanic, a fost comandant pe Republic, Coptic, Majestic, Baltic, Adriatic şi Olympic şi s-a mutat cu soţia şi fiica într-o vilă impozantă în Southampton. Onorariile sale se ridicau la 1.250 de lire sterline pe an şi un bonus pentru călătoriile fără accidente. Când a primit comanda Titanicului, avea 62 de ani. S-a speculat că ar fi fost ultima traversare a Oceanului pentru el şi că voia să se retragă, dar nu s-a confirmat niciodată acest lucru. Smith acorda interviuri ziarelor şi lui îi aparţine citatul: “Nu-mi pot imagina nici un motiv pentru care un vapor de astăzi să se poată scufunda”. El a recunoscut că transatlanticele aveau puţine bărci de salvare, deoarece, companiile nu se îndoiau de securitatea lor şi economiseau spaţiul pe care l-ar fi ocupat. La 12 aprilie 1912, la două zile de la ridicarea ancorei, Titanicul a început să primească avertizări că blocuri mari de gheaţă au apărut pe traseul lor. Smith a ordonat navigarea cu 16 mile mai la sud pentru a le evita. Unele surse spun că acesta a avut o întâlnire cu preşedintele companiei, Bruce Ismay, pentru a scădea viteza vasului. Ismay i-ar fi cerut să menţină aceeaşi viteză, fiindcă voia să obţină performanţă în călătorie. În fatidica noapte de 14 aprilie, Smith a participat la o cină organizată în cinstea sa de familia de milionari din Philadelphia, Widener, familie apropiată de banca finanţatoare a Titanicului. La cină a participat elita economică a societăţii, dar Smith s-a retras devreme, îngrijorat de drum. S-a dus la cabină, pentru a evalua situaţia. La 23.40, Titanicul s-a lovit de un aisberg şi a început să se inunde. Smith a ordonat oprirea motoarelor şi împreună cu constructorul Thomas Andrews, dulgherul Thomas Hutchins şi ofiţerul şef William Murdoch au făcut o inspecţie. Verdict: vaporul invincibil se va scufunda în câteva ore. Smith a ordonat să se transmită mesaje prin care să se solicite urgent ajutor. Atunci povestea lui s-a încrucişat cu povestea lui Stanley Lord, căpitanul vasului California, vas de marfă şi pasageri, care era în apropiere, dar a ajuns prea târziu (la circa 8.30, 15 aprilie), după ce vasul Carpathia plecase cu cei circa 700 oameni salvaţi de pe vaporul naufragiat. Stanley Lord avea 35 de ani şi 20 de ani experienţă pe mare, inclusiv refuzase o slujbă pentru White Star Line. El a spus că se afla la peste 20 de mile de Titanic şi că un a văzut semnalele luminoase de alarmă. Nu a fost crezut şi i s-a cerut demisia, dar acest lucru nu a însemnat sfârşitul carierei sale pe mare. L-au contactat alte companii şi a primit felicitări pentru activitatea din Primul Război Mundial. A murit la 84 de ani cu o umbră de îndoială asupra lui. Despre Smith, supravieţuitorii au avut numai vorbe de laudă: nu şi-a pierdut calmul, a dat instrucţiuni pentru ocuparea bărcilor, “mai întâi femeile şi copiii”, a fost văzut înotând ca să urce un copil în barcă şi nu a încercat sub nici o formă să se salveze. La 2.20 (15 aprilie), Titanicul s-a scufundat, niciodată nu s-a identificat trupul căpitanului, înconjurându-se de mister. După un secol, în Beacon Park din Lichfield, a ridicat un monument în onoarea sa (“În memoria unei inimi mari, un exemplu de om curajos şi moarte eroică”).