Minuni, mistere, secrete : Misterele Titanicului : adevăratele motive pentru care vasul s-a scufundat- Mysteries of the Titanic: the real reasons why the ship sank

(Română) A fost nevoie de un secol pentru a dezlega toate misterele naufragiului unui vas despre care s-a spus cu trufie că „nici Dumnezeu nu îl poate scufunda”, Titanic. Câteva studii matematice şi fizice vin să precizeze cauzele care au dus la catastrofă, dovedind, cu certitudine, că Dumnezeu poate face orice. În timpul călătoriei inaugurale de la Southampton (Marea Britanie) la New York (SUA), Royal Mail Streamer Titanic s-a lovit de un aisberg în Atlanticul de Nord. Pachebotul a început să se scufunde în noaptea de 14 aprilie 1912, în jurul orei 23.40, în largul coastelor Terra Nova, Canada. În 3 ore, uriaşa navă maritimă a fost înghiţită de apă la circa 4.877 metri adâncime. Circa două treimi din cei 2.224 de femei şi bărbaţi aflaţi la bord au pierit în ocean. „Misterul principal este cum a putut o navă de 46.000 de tone să se scufunde atât de repede?”, se întreabă cercetătorul ştiinţific Richard Corfield în ultimul număr al publicaţiei „Physics World”. Dacă ar mai fi rezistat câteva ore, pierderile umane ar fi fost limitate. După o observaţie la microscop a slăbiciunilor structurale ale vaporului şi a evenimentelor din 14-15 aprilie 1912, Corfield este sigur: „Naufragiul nu a fost rezultatul unei conspiraţii!” În 1912, două anchete au fost realizate în SUA şi Marea Britanie pentru a determina circumstanţele naufragiului: dacă nava naviga prea repede, căpitanul Edward J. Smith nu a prea dat atenţie aisbergurilor, bărcile de salvare erau insuficiente. S-au constat drept erori: absenţa unui binoclu la postul de observaţie de la nivelul marelui catarg, operatorul şef de radio a omis să transmită avertismentul transmis de British merchantship SS Mesaba privitor la prezenţa aisbergurilor. „Cu două ore înainte de catastrofă, Mesaba a comunicat existenţa unei zone cu aisberguri localizată la numai 80 de kilometri de Titanic”, a constatat Corfield. Cea mai modernă construcţie a timpului său, Titanicul era echipat cu ultimele tehnologii. Totuşi, unele materiale utilizate s-au dovedit neadecvate. Prost alese, din cauza unei penurii de oţel, niturile din fier forjat au provocat avarierea carcasei de oţel. Corfield îşi sprijină argumentele pe explicaţiile a doi reputaţi metalurgi: Tim Foecke şi Jennifer Hooper McCarty. Ei au descoperit că niturile nu fuseseră construite din fier de cea ai bună calitate, concentraţia de impurităţi s-a dovedit foarte periculoasă. Testele de laborator au dovedit acest lucru. Capetele niturilor, prea fragile, nu rezistau la puternice presiuni. Compartimentele etanşe nu erau suficient de înalte pentru a împiedica înaintarea apei, carcasa nu era dublă decât pe fundul navei, oţelul era prea casant la temperaturi negative. Viteza navei era prea mare în respectivele circumstanţe, dar în acord cu regulile de navigaţie din epocă. În ciuda încercărilor făcute de comisia americană, nu s-a putut dovedi că Joseph Bruce Ismay, proprietarul White Star Line, ar fi împins comandantul vasului să meargă mai repede. În fine, bărcile de salvare au fost insuficiente, doar 20, putând să încapă în ele doar 1.178 persoane, pentru că s-a considerat că vasul e mult prea performant pentru a fi nevoie de ele. În plus, au fost fatale lipsa de organizare la îmbarcarea în acestea şi de informare a pasagerilor. Din această cauză, ofiţerii nu au avut timp să se ocupe de ultimele două bărci. Unele bărci, cum ar fi cea cu numărul 1, au plecat aproape goale şi au refuzat să revină la locul naufragiului. În final, bărcile au fost umplute în proporţie de circa două treimi.