(Română) Galaxia noastră, Calea Lactee, va intra în coliziune cu una din vecinele sale, Andromeda. Astronomii de la NASA, ne asigură că acest lucru se va întâmpla, după ce au analizat date furnizate de telescopul spaţial Hubble. Dar puteam sta liniştiţi ! Prima coliziune cataclsimică nu s-ar produce înainte de trecerea a 4 miliarde de ani, iar şocul galactic nu va fi neapărat mortal. Când se va produce ciocnirea, sutele de mii de stele pe care le conţin, separate unele de altele de milioane de kilometri, nu ar trebui neapărat să se distrugă unele pe altele. Singurul risc ar fi ca planeta noastră să fie proiectată afară din galaxie de forţele gravitaţionale titanice puse în joc. Dar ar putea rămâne liniştită la marginea noii galaxii care va rezulta din acel şoc, ce va avea o formă eliptică (un fel de minge de rugby). Deocamdată, Andromeda, numită şi M31, este situată la 2,4 milioane ani-lumină de Calea Lactee (galaxia noastră). Apropiindu-se de noi cu viteza de 400.000 km/s ea va fi cel puţin la fel de luminoasă ca aceasta în circa 2 miliarde de ani. Forţele de gravitaţie se vor intensifica în timpul fuziunii, ducând la formarea a numeroase stele. De exemplu, ar putea să se nască de sute de ori mai multe stele supermasive gata să se dezintegreze în supernove, spectacol astronomic splendid, dacă urmaşii noştri vor mai fi după atâţia ani pe Terra.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment