Misterul cântecului Pământului

(Română) Un nou studiu a demonstrat că dunele de nisip au proprii note musicale, distincte unele de altele. Încă nu se ştie de ce se sincronizează mii de vibraţii. Savanţii vorbesc de un cântec al planetei Terra. Psalmii lui David spun că cerurile cântă gloria lui Dumnezeu, iar, în poezia Cântecul Pământului”, sfântul Francisc de Assisi se apropie de registrul ştiinţific al ”cântecului Terrei” despre care vorbeşte NASA. 

Dunele de nisip din unele zone ale planetei ”cântă” şi ”melodiile” lor – un sunet asemănător zumzăitului - a

trezit curiozitatea oamenilor de-a lungul secolelor. Marco Polo (1254-1324), navigator veneţian care a rămas cunoscut datorită relatărilor sale în urma unei călătorii în China, a vorbit în scrierile sale despre un fenomen îngrijorător pentru unii, minunat pentru alţii: ”dunele cântă cu sunete asemenea tuturor instrumentelor muzicale, chiar şi cu sunet de tobă sau de lovire de arme. S-au identificat în toată lumea dune din China, SUA şi Sahara, care cântă. Pentru beduini, cântecul dunelor înseamnă prezenţa djinnilor, spirite care rătăcesc prin deşert. Fenomenul a fost surprins în romanul “Teama” de Guy de Maupassant. Cel mai adesea sunetul seamănă cu un cântec suav de violoncel. Când vântul provoacă avalanşe de nisip se aud cântece de “cor”. Într-un studiu de ultimă oră, cercetătorii de la Universitatea Diderot din Paris au demonstrat pentru prima oară că aceeaşi dună poate emite note musicale diferite. Pe baza unor înregistrări făcute în Maroc şi Oman, s-au identificat note proprii fiecărei dune. De exemplu, dunele din Oman “intonează” register de note de la fa la re. Cercetătorii au demonstrat că mărimea grăuntelui de nisip poate influenţa intensitatea sunetului şi tonul. Şi pe măsură ce mărimea grăunţelor de nisip variază în aceeaşi dună, cu atât se aud mai multe note. Savanţii cred că vibraţiile nisipului se sincronizează şi ajung la unison. Dar de ce se sincronizează rămâne încă un mister.