Pendulul lui Foucault îşi păstrează misterul

Pendulul lui Foucault, numit astfel de la fizicianul francez Jean Bernard Léon Foucault, este o experienţă concepută pentru a pune în evidenţă rotaţia Terrei în raport cu un referenţial galileean. Aceasta se explică prin existenţa forţei Coriolis în referenţial non galileean, legat la un observator terestru. Mai pe înţelesul tuturor, pendulul lui Foucault este un dispozitiv prin care fizicianul Foucault a demonstrat că Pământul se învârteşte îm jurul propriei axe. Fizicienii de la Universitatea din Mons au reiterat experienţa pendulului lui Foucault în catedrala Tournai.

  Ei au reuşit să arate practic, folosind una din puţinele probe, că Pământul de învârteşte. Această sferă simplă la capătul unui fir ne conduce la limitele fizicii şi limitele Universului. O sferă metalică de 42 de kilograme la capătul unui cablu de 25 de metri a fost instalată în nava catedralei din Tournai, la numai câţiva metri sub rozariul vitraliilor roşii şi albastre.

Pentru moment, este imobilă, blocată de o frânghie. O mică flacără şi aceasta se rupe. Sfera poate începe să oscileze. ”Nu se poate împinge, ar perturba mişcarea !”, spune fizicianul Francesco Lo Bue.

 Căci este începutul unei experienţe mitice. Aproape una dintre singurele experienţe care poate dovedi că Terra se înverteşte în jurul propriei axe a fost realizată de francezul Léon Foucault în 1851. Fizicienii de la Universitatea din Mons au reeditat-o în catedrala din Tournai. ”Pendulul este un obiect simplu, dar cu proprietăţi cu adevărat tulburătoare”, estimează Francesco Lo Bue, care a realizat experienţa în faţa elevilor de la Comines. Doi dintre ei au fost plasaţi mai întâi la o masă care se învârteşte. Lansând o bilă pe acest ”carusel”, ei au descoperit că aveau impresia că bila devia, în timp ce colegii, din exterior, o vedeau mişcându-se în linie dreaptă. Pe Terra, care se învârteşte foarte încet, această impresie – fictivă, legată de rotaţie- de deviere nu se vede cu ochiul liber. ”Dar ideea genială a lui Foucault este că devierea legată de rotaţia Terrei poate fi observată şi de mişcarea unui pendul: la fiecare oscilaţie, deviaţia umbrei pe sol de la traiectoria sa este imperceptibilă, dar cum pendulul oscilează de un număr mare de ori, micile deviaţii ajung să se acumuleze suficient pentru a deveni vizibile”, notează Francesco Lo Bue. La sol, chiar sub sferă, a fost plasat un disc mare de lemn gravat, pe care se pun dopuri simple unul după altul. „Avem impresia că pendulul oscilează în linie dreaptă. Deci a priori, dacă Terra nu se învârteşte, dopurile nu vor cădea. Dacă se învârteşte, ar trebui să vedem pendula deviind progresiv şi să facă să cadă dopurile unul după altul”. Elevii pândesc oscilaţiile cu nerăbdare. Şi, după câteva oscilaţii, sfera face să cadă primul dop. Cât timp trebuie ca planul de oscilaţie să facă un tur complet şi să revină la poziţia iniţială? 31 de ore, spune profesorul. Numai la pol această rotaţie durează 24 de ore. Timpul de rotaţie depinde de latitudine. Sfera pare conectată cu obiectele cosmice cele mai îndepărtate! Dacă pendulul s-ar lansa la pol în direcţia soarelui, va părea să-l urmeze, dar un decalaj apare apoi. Direcţia Terra –Soare nu este fixă în spaţiu, căci Terra se învârteşte în jurul Soarelui! „Pentru a găsi ţintele pentru care planul pendulului nu se mişcă, trebuie să se meargă până la limitele Universului observabil. În acest domeniu sunt lucruri care încă trebuie lămurite. Când studiem un pendul, se face apel la noţiuni de masă lungime şi timp.  Specialiştii se întreabă, de exemplu, dacă, învârtindu-se în jurul propriei axe, Terra nu antrenează spaţiul-timp, care ar modifica, la rândul său, planul de oscilaţie al pendulului. Pendulul lui Foucault ne conduce deci la limitele Universului, dar şi, într-un fel, la limitele fizicii.