Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

sâmbătă, 27 iulie 2013

Misterioasa energie din Bucegi, una din cele mai frumoase destinaţii de pe planetă



Masiv muntos în extremitatea răsăriteană a Carpaţilor Meridionali, situat între Valea Prahovei şi Munţii Leaota, Munţii Bucegi sunt un leagăn de legende.
La 1.800-2.400  de metri înălţime s-a dezvoltat o largă suprafaţă structurală, numită Platoul Bucegilor. Masivul are frecvente altitudini ce depăşesc 2.000 de metri. Alternanţa stratelor de gresii, marne şi conglomerate, din structura Bucegilor, şi neuniformitatea litologică au dus la formarea unui relief rezidual interesant: Sfinxul, Babele, Ciupercile… Sfinxul şi Babele, pietre singuratice cu forme uimitoare, fascinează oameni din întreaga lume. Babele este o culme muntoasă situată în partea centrală a masivului Bucegi, cu altitudinea maximă de 2.292 de metri (vârful Babele Mare). 

Despre Sfinx, stâncă uriaşă singuratică, se spune că ar fi o stâncă megalitică, monument preistoric, fiindcă dacii îl slăveau pe zeul Zamolxe în Munţii Bucegi.
 Masivul Caraiman din estul Bucegilor, cu altitudinea maximă de 2.384 de metri, este de asemenea o mare atracţie turistică datorită crucii de oţel de 33 de metri construită în anii 1926-1928 la iniţiativa reginei Maria, monument închinat eroilor din timpul primului război mondial care este iluminat noaptea.

 Aceşti munţi ce par că străpung cerul alimentează zvonurile despre fenomene stranii puţin cunoscute. Astfel, geologul Traian Trufin, citat de site-ul http://thecarpathinasmysteries.wordpress.com, susţine că a fost martor al unei activităţi stranii pe acele meleaguri. El este sigur că, sub Carpaţii româneşti, există o altă lume. Munţii Bucegi sunt consideraţi de specialişti un loc cu puternică energie. Testele au arătat că în zonă există cel mai înalt câmp energetic din România. În 1993, timp de două săptămâni, oamenii din regiune ar fi avut insomnie indiferent de vârstă. Unii localnici ar fi căpătat stări ciudate de euforie în timpul nopţii. Specialiştii de la staţia seismică de la Cheia nu au putut să explice fenomenele stranii. Unele coşuri au căzut de pe acoperişuri, mişcările pământului au durat trei ani. S-a crezut că au fost produse cutremure artificiale în urma unor detonări subterane, dar la acea vreme nu s-au făcut săpături în zonă. Un alt fenomen ciudat despre care se vorbeşte este că locuitorii din Buşteni ar fi încărcaţi cu energie în mod neînţeles. Nu pot atinge obiectele pentru că sunt curentaţi. Timp de două săptămâni, la un muzeu, luminile se aprindeau şi se stingeau la întâmplare. Geologul Trufin, citat de site-ul mai sus amintit, crede că fenomenele stranii se produc din cauza existenţei unor tunele subterane din munţi. Se vorbeşe de o energie la fel de puternică precum cea de la complexul piramidelor din Egipt, ba chiar se fac speculaţii hilare că tunelele subterane ar ajunge până la complexul de la Gizeh. Se fac afirmaţii bombastice cum că Sfinxul ar protectorul pământului românesc. Munţii Carpaţi au aspectul unui şarpe care vrea să-şi înghită coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu susţine însă că, din spaţiu, Carpaţii seamănă cu o mamă care îşi ţine pruncul în braţe, comparaţie care ne duce cu gândul la ceea ce ne place să spunem cu mândrie, cum că România este protejată de Maica Domnului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...