Oraş biblic descoperit în Israel! Este vorba de un oraş la Marea Galileii, despre care se crede că este Dalmanuta, un loc vizitat de Iisus după ce a hrănit miraculos 4.000 de oameni cu câteva pâini şi peşti
Locuitorii oraşului biblic se ocupau cu pescuitul |
Dalmanutha este aşezarea spre care a navigat Iisus Hristos după ce a făcut minunea despre care vorbeşte Evanghelia după Marcu : "În zilele acelea, adunându-se din nou o mulţime mare şi, neavând ce să mănânce, i-a chemat pe discipoli şi le-a spus: "Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Dacă îi trimit acasă flămânzi, vor leşina pe drum, iar unii dintre ei au venit de departe". Discipolii lui i-au răspuns: "Cum ar putea cineva să-i hrănească pe aceştia cu pâine, aici, în pustiu?" El i-a întrebat: "Câte pâini aveţi?" I-au spus: "Şapte". Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. Şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor lui ca să le pună înainte. Iar ei le-au pus înaintea mulţimii. Şi mai aveau câţiva peştişori. Binecuvântându-i, a spus ca şi pe aceştia să-i pună înainte. Au mâncat, s-au săturat şi au strâns şapte coşuri cu bucăţile rămase. Erau cam patru mii. El le-a dat drumul şi îndată, urcându-se cu discipolii săi în barcă, a venit în părţile Dalmanutei". Epava unei bărci care datează din aceeaşi perioadă a fost descoperită în apropiere în 1986, dar semnificaţia descoperirii nu a fost înţeleasă până acum. Cercetătorii cred că oraşul era prosper în timpurile biblice datorită pescuitului. Dovezile arhitecturale şi ceramica sugerează că locuitirii erau evrei, dar şi adepţi ai unor religii politeiste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment