Îi vedem în serialul de mare succes " Suleyman magnificul", dar nu ştim mare lucru despre ei.
 |
| Eunuci ai Imperiului Otoman |
O să vedem însă că eunucii au o istorie mult mai veche. Din cele mai vechi timpuri există referinţe despre eunuci. Acestora li se făcea ablaţia testiculelor, dar li se putea îndepărta şi organul sexual (prin penectomie), inserându-se adesea un tub pentru a păstra uretra deschisă. Cuvântul vine din greaca veche, εὐνή (eun), care înseamnă pat, şi ἔχω (eco), a păzi, adică păzitor al patului, ceea ce atestă rolul tradiţional al eunucului ca păzitor de harem. În China antică, însă, castrarea era o pedeapsă tradiţională, până la dinastia Sui, şi un mijloc de a obţine o slujbă în serviciul imperial. La sfârşitul dinastiei Ming, existau 70.000 eunuci, numiţi宦官 (huan guan) sau太監 (taijian). Un astfel de post era important deoarece permitea obţinerea unei puteri imense care o depăşea pe cea a primului ministru. Totuşi, în cele din urmă castrarea a fost interzisă. Numărul eunucilor ajunsese la 470 în 1912, când funcţia a fost abolită. Justificarea folosirii de eunuci ca funcţionari de rang înalt era următoarea: neputând procrea, nu erau tentaţi să ia puterea pentru a fonda o dinastie. Sisteme similare au existat în Coreea, Vietnam şi India, în diferite perioade din vechime. Castrarea s-a practicat însă şi în Europa, în Antichitate, la greci şi la romani. Cei care o venerau pe zeiţa păgână Cibele practicau ritualuri de autocastrare, sanguinaria. În Imperiul bizantin, eunucii au jucat un rol major începând cu dezvoltarea cancelariei personale a împăratului. Erau în palatul imperial din Constantinopol, dar şi şi în provincie la înaltele personaje care îl imitau pe împărat. Eunucii proveneau din toate păturile sociale şi au devenit chiar comandanţi de armate. În Imperiul Otoman şi alte teritorii musulmane, eunucii, care în limba turcă erau numiţi "hadim", erau destinaţi pazei şi administraţiei haremurilor, sau seraiurilor, adică locuinţei private în care se aflau soţiile şi concubinele unui bărbat important, ţinute departe de lume. Un bărbat necastrat în afara stăpânului nu avea voie să intre de teamă să nu întreţină o legătură cu una dintre soţiile sale. Se credea că cei castraţi nu mai aveau dorinţe sexuale. Voltaire lasă însă să se înţeleagă, în Dicţionarul filosofic, că eunucul se putea folosi de ochi şi mâini pentru a-şi satisface dorinţele inimii. Eunucii cărora li se îndepărtau doar testiculele îşi foloseau organul sexual. Descrieri similare se găsesc în "Scrisori persane" de Montesquieu. Potrivit autorului Tom Burnham, eunucii nu puteau avea un raport sexual real cu femeile din haremul pe care îl supravegheau. Totuşi, dacă se făcea castrarea după pubertate, ceea ce se întâmpla cel mai frecvent, puteau avea erecţie şi raport sexual, dar nu puteau să fecundeze. Tot Burnham arată că femeile preferau eunuci ca amanţi fiindcă nu ejaculau şi puteau să ţină erecţia mai mult. În Occident, într-o perioadă în care femeile nu erau autorizate să cânte în biserică, locul lor era luat de castraţi. Practica a fost populară până în secolul XVIII şi în parte în secolul XIX. Cel mai faimos castrat italian a fost Alessandro Moreschi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment