Cum trăiau cavalerii

Misterele vieţii din Evul Mediu ne fascinează pe toţi. De aceea citim cu aviditate despre vieţile cavalerilor şi ne pasionează filmele despre ei. Din păcate, nicăieri nu ni se oferă detalii despre viaţa unei cetăţi. De aceea vă oferim noi câteva din misterele cavalerilor.

Cetăţile se aflau pe coline şi erau înconjurate de ziduri groase. Poarta mare a cetăţii cu podul de lemn care se ridica şi se cobora ducea în curtea ei exterioară. În curte se aflau grajduri pentru animale, locuinţe pentru slujitori, bucătărie, potcovărie şi o sală de baie. În grădina cetăţii erau cultivate legume şi ierburi medicinale. Apa era scoasă din fântâni.

O a doua poartă duce aspre curtea interioară. Aici se găsea castelul, locuinţa familiei cavalerului şi capela cetăţii. În mijloc se afla un turn înalt de unde străjerii vegheau să nu se apropie duşmanii de cetate. În afară de stăpân şi familia sa, în cetate trăiau argaţi, slujnice, soldaţi, lucrători şi un preot. Pentru instruirea soldaţilor, erau însărcinaţi doi scutieri. Locuitorii se adunau în fiecare dimineaţă în capelă pentru slujbă după care mergeau la lucru. Stăpâna cetăţii (soţia cavalerului) se ocupa cu gospodăria şi instruia slujnicele şi argaţii. Spunea bucătarului ce să gătească şi se îngrijea de hainele tuturor. Când soţul nu se afla în cetate, ea era stăpâna acesteia. Fiind măritată, ea trebuia să poarte un voal. Pe vremea cavalerilor, cei mai mulţi oameni nu ştiau să scrie şi să citească. Numai nobilii şi preotul cunoşteau scrisul. Se scria pe pergament sau tăbliţe de lemn cetuite. Adesea soţia cavalerului ştia să scrie şi să citească mai bine ca soţul. Pentru un cavaler era mai important să lupte. Un preot îi învăţa pe copii să citească şi să scrie. Cavalerul exersa zilnic mânuirea lancei. Trebuia să fie mereu pregătit pentru luptă. Pe lângă aceasta stăpânul administra pământului său. Se îngrijea de siguranţă, aplanarea conflictelor între ţărani şi făcea dreptate.