Rromii, o enigmă istorică

Faptul că rromii provin din India este ceva general acceptat, dar statutul pe care îl ocupau când au emigrat şi motivul pentru care au făcut-o rămâne o enigmă nerezolvată în ţara de origine din noaptea timpului.

Lipsa de certitudine a provocat o proliferare a teoriilor, ultima fiind de natură teocratică, legând poporul gitan de zeul hindus Krishna, a cărui incarnare umană are ca principală caracteristică dragostea de muzică, dansul şi petrecerile. Ipoteza aparţine filantropului Umang Utheesing, care provine din una dintre cele mai vechi familii din Gujarat. El a localizat leagănul “triburilor gitane” în acest stat din vestul Indiei, unde mitología situează ascendenţa omului-zeu. “Erau nomazi şi crescători de vite, precum Krishna, şi urmau aceeaşi tradiţie, dedicându-se cântecului, dansului şi distracţiei”, afirmă specialistul. Utheesing subliniază că zeul Krishna apare în iconografía hindusă cu aspect festiv şi două bâte folosite pentru păstorit şi pentru a practica Raas, un dans care se identifică chiar în India cu omul-zeu şi păstrează similitudini cu flamenco, dans pe care gitanii din Spania îl execută cu maximă măiestrie. Filantropul, care prezidează o fundaţie de cultură gujarati, opinează că emigraţia gitană s-a produs într-o epocă imemorială prin nord-estul ţării cu scop în principal comercial, pentru a-şi vinde produsele locale cum ar fi pietre preţioase, mătase şi mirodenii. Teza lui Utheesing contrazice teoría că gitanii ar fi originari din statul vecin Rajhastan ale cărui dansuri se aseamănă de asemenea cu flamenco şi că ar descinde din cei numiţi de neatins, care ocupă rangul cel mai de jos în sistemul de caste. Condiţia de paria i-ar fi împins să abandoneze India, susţin alte teorii. Autorul cărţii “Rromii, poporul gitan”, antropolgul Shyam Singh, respinge ca şi Utheesing idea că gitanii descind din cei de neatins, argumentând că la acea vreme nu ar fi existat sistemul de caste cum este înţeles acum. Acest autor susţine că gitanii aparţineau, la origini, claselor sociale distincte, legate de profesia pe care o exercitau, iar Utheesing ne asigură că ar fi emigrat în mod progresiv, din diferite motive şi în perioade diferite. Singh aminteşte că Hamza din Isphahan a lăsat mărturie scrisă despre prezenţa deja în secolul X la curtea persană a unui grup de 20.000 de indieni care se dedicau artelor scenice şi divertismentului pe care îi consideră “gitani timpurii”. De asemenea este partizanul versiunii că grupuri de combatanţi hinduşi izolaţi au fost duşi în exil după ce au luptat cu arma împotriva invaziilor musulmane care s-au intensificat în India începând cu secolul XIV. Antropologul susţine că gitanii şi triburile Bangaras din nordul şi vestul Indiei sunt înrudiţi prin folclor, endogamie şi nomadism, însă recunoaşte nebuloasa istorică privitoare la rromi în ţara sa de provenienţă. Spania, unde prima referinţă scrisă despre gitani datează din secolul XV, în edictul Regatului Aragón, este ţara străină în care s-a conservat cel mai bine arta lor, dansul şi cântecul, dobândind o nouă dimensiune. Flamencologa Rosalía Pérez le atribuie influenţa altor popoare orientale care au ajuns în pensinsula iberică, evrei, arabi, al căror aport la cultura hispanică este mai recunoscut, deşi nu este mai mare decât al gitanilor. Din limba gitană au fost împrumutate în limba spanilolă cuvinte cum ar fi chaval", "chungo" (ieftin), "currar"(munci) şi "churumbel"(copil). Expertul crede că termenul de “gitan” ar proveni de la “egiptean”, datorită faptului că ar fi sosit în Spania din Egipt. Recunoaşte, însă, că, asemeni cu ieşirea lor din India, este un mister şi originea cuvântului care defineşte arta flamenco. “Flamencologii nu se pun de acord”, spune Pérez, care explică însă că există unii care cred că "flamenco" este un cuvânt care provine de la faptul că arta gitană a căpătat identitate în Flandra (Región Flamenca, în spaniolă), unde au început s-o popularizeze trupele Imperiului spaniol. Însă există şi unii care cred că termenul reproduce ceea ce serveşte pentru a numi pasărea, planta şi graţie.