Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 14 octombrie 2015

A fost descoperită Sodoma?


Locaţia oraşului păcatului, Sodoma, distrus de foc şi de pucioasă, după cum spune Biblia, ar fi fost descoperită în Iordania.
Situl unde ar fi fost Sodoma
Arheologii

care fac escavaţii în situl Tall el Hammam spun că este o cetate din epoca bronzului şi se potriveşte tuturor amănuntelor existente despre Sodoma. Steven Collins şi echipa sa fac cercetări în zonă din 2005 şi au descoperit structuri de palate, turnuri şi mijloace de apărare formidabile. Sodoma şi cetatea vecină Gomora au fost distruse de Dumnezeu, potrivit Cărţii Facerii, fiindcă locuitorii se dedau la desfrâu şi depravare. Judecata finală a venit după ce îngerii, deghizaţi în oameni, nu au putut găsi 10 oameni drepţi în aceste cetăţi. Numai Lot cu familia a fugit de distrugere.
Situl se află în sudul Văii Iordanului la 12 kilometri nord-est de Marea Moartă şi este marcat de o colină mare de 30 de metri înălţime ce domină peisajul şi pare să fi constat dintr-o cetate de jos şi o cetate de sus, unde locuiau bogătaşii şi elita. S-au descoperit ruine ale unui zid de 10 metri înălţime şi 5 metri grosime, o reţea de porţi, turnuri şi palate. S-au mai găsit şi rămăşiţele unui „Palat Roşu” şi ale unui mare complex. Există dovezi că viaţa oraşului s-a oprit brusc, aşa cum stă scris în Biblie. S-a întâmplat în apropiere de sfârşitul Epocii Bronzului, iar locul a fost abandonat complet  timp de 700 de ani. Se vor face în continuare escavaţii pentru a se dezlega toate misterele.

Escavaţiile continuă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...