”Naufragiații din Brăila”, roman de referință

O surpriză pentru iubitorii cărților de calitate cu exactitudine!

Romanul ”Naufragiații din Brăila”, scris de doamna Elena Nentwig-Dumitrescu, o soprană de talie internațională care în mod strălucit a înlocuit scena cu scrisul pentru a-și desăvârși menirea artistică, este savuros și abundă de tâlc. Deși, la prima vedere, pare doar o frescă a răstimpului comunist de tristă amintire, ajuns la paroxismul absurdului, în realitate este un document învederat de care ar trebui să țină cont întreaga omenire. Inițiativa de a zugrăvi acea lume golită de sens, generațiile pierdute reduse la  mulțumirea de a visa victoria unei răzbunări decât la victoria însăși este mai presus de înțelesul modest al cuvântului lăudabil, fiindcă, dacă uităm trecutul, suntem condamnați să-l retrăim. ”Naufragiații din Brăila” este un roman al angoaselor individuale într-o societate ipocrită și injustă, care propovăduia egalitatea și puterea tuturor, îndeosebi a oamenilor simpli, dar apăra de fapt intersele unei clici rudimentare, diabolică și samavolnică, unica beneficiară a privilegiilor. Romanul este totodată o încununare a eforturilor de a depăși barierele scriiturii uzuale, de a contura o coerență și o profunzime ideatică totală. Figurile de stil sunt alese cu simțire nativă de narator și rafinament de artist plurivalent. De la un capăt la altul al lecturii, faci cunoștință cu oameni veridici, care respiră, suspină și se consumă sub povara lipsei de perspectivă, ale căror treceri prin furcile caudine te țin cu sufletul la gură. Natura simbolică și arhetipală a personajelor face posibilă interpretarea acțiunii în lumina unui parcurs inițiatic care nu are ca țintă sacrul, ci misterul ce caută alt și alt mister în adâncul sufletelor vitregite încă din tinerețe de voluptatea de a privi spre viitor. Mirela este întruchiparea snobismului și a suficienței, personificarea a tot ce e rău și meschin în societatea nedreaptă. Marin pare inițial victima perfectă, însă se dovedește apoi o persoană puternică în slăbiciunea lui. Pare de asemenea un individ care se vrea șters și ușor de manipulat, când Rodica îi întinde o mână de ajutor, providențială, dar în realitate este un ins deosebit de complex, cu un simț integru față de propriile trăiri și față de trăirile celorlalți. Jean, în schimb, este un personaj atipic, extrem de inteligent, cu fine însușiri ludice, dar în același timp neobișnuit de sensibil și vulnerabil, un tip jovial și loial cu spirit de sacrificiu izbitor, adevărata victimă a minciunii generalizate ce domnește în societatea sordidă care pecetluiește destinele, indiferentă la râvna supraomenească pentru a răzbi în viață sau la prăbușirea letală în inacțiune. Rodica este unica rază de soare în plumburiul cotidian, onestă, plină de viață, încearcă să refuze certitudinea, să evadeze într-o lume închipuită fără pată, să îndrepte sentințe implacabile cu resursele ei precare, însă rămâne prizoniera sorții implacabile a binelui de care răul se ține scai până la contopire. Romanul se citește cu maximă plăcere, rapid, fără să te lase să-l lași din mână, datorită suspansului și a provocărilor palpitante, a deznodământului aproape imposibil de anticipat, și nu în ultimul rând grație lirismului autentic al evocărilor.

Arina Avram