Joi, 22 martie, în jurul
Mormântului Sfânt a domnit o bucrie de nedescris. Trei sute de invitaţi din
toate confesiunile creştine de la Ierusalim au împărtăşit-o. La întâlnirea
ecumenică din acea zi a fost sărbtorită încheierea lucrărilor de restaurare la
Biserica Sfântului Mormânt. Cei mai fericiţi au fost grecii ortodocşi,
franciscanii şi armenii despre care s-a spus că au încheiat “o misiune
imposibilă”.
Deşi sunt de confesiuni diferite, şi-au unit forţele pentru a
salva mormântul lui Iisus, care era în pericol de a se prăbuişi. După zece luni
petrecute în spaţii strâmte, praf, în zgomote de ciocan şi alte utilaje şi
nopţi nedormite, lucrările s-au încheiat. Bazilica a recăpătat aspectul său
normal. Mormântul Sfânt a fost, mai precis edicula (n.r. din latinescul
aediculum, care înseamnă casă mică) ce înconjoară patul funerar pe care a fost
aşezat Mântuitorul după răstignire, care a stat ascuns sub un capac de marmură
timp de sute de ani, a fost curăţat şi consolidat. A fost de asemenea eliberat
de plăcile de marmură care îl protejau ca pe un diamant. Din 26 octombrie 2016
până la 29 octombrie 2016, la primele ore, piatra originală pe care a stat
trupul lui Iisus Hristos, după răstinginire şi până la înviere, timp de trei
zile, a fost adusă la lumină. Şaizeci de ore au fost necesare pentru o
intervenţie tehnică minuţioasă. Evenimentul a fost epocal: în cinci sute de
ani, numai a treia oară a fost dezvelit locul pe care a stat cu adevărat trupul
Mântuitorului. Pentru eveniment, au fost invitate 30 de persoane. Părintele Zacheus,
un polonez cu rang superior în comunitatea franciscană a Sfântului Mormânt, a
spus că evenimentul a fost marcat de o tăcere adâncă. “Eu însumi nu am fost
sigur decât atunci când am văzut cu propriii mei ochi acest loc. M-am apropiat. Am putut să văd locul pe care
Iisus a fost depus şi unde a înviat. Este un moment cheie al existenţei mele”. Sora
Anna-Erica, sacristan la Sfântul Mormânt, a făcut de asemenea dezvăluiri
uluitoare: “Ceea ce m-a bulversat în acele ore a fost să văd pe fiecare care
ieşea radiind şi uneori plângând”. “Am intrat de două ori. De
fiecare dată a fost ca şi când mi-aş fi uitat creierul acolo”, a mărturisit
Părintele Massimo, profesor de arheologie bilblică. Publicul a aflat ce au
văzut datorită filmelor şi a fotografiilor făcute în acele trei zile. Dala
de marmură pe care se prosternau pelerinii a fost deplasată orizontal. Dedesubt
a apărut o dală de marmură gri ce data din epoca cruciată cu o cruce gravată
deasupra. Nu ocupa decât pe jumătate lungimea patului funerar şi era spartă.
S-a putut vedea ce proteja: stânca. Pereţii de stâncă sunt de aceeaşi natură ca
şi muntele Ierusalimului. Părintele
Paul, care este indian, a avut şansa uriaşă de a vedea şi el adevărata stâncă.
De fapt, patul funerar nu este tot ceea ce a rămas din mormânt,. De fiecare
parte a acestuia se văd pereţii stâcii în care a fost săpat mormântul, exact
aşa cum scrie în Biblie. “În timpul lucrărilor, am văzut adevăratul mormânt. Am
făcut poze, l-am atins. A fost o experienţă minunată”, a mărturisit Părintele
Paul. “Datorită unor mărturii istorice ştim că Hakim nebunul a încercat să
distrugă mormântul lui Iisus în 1009. Însă nu a putut. Vârful stâncii pe care
am atins-o se ridică la 1,80 m înălţime în raport cu solul actual. Am văzut cu
ochii noştri în timpul lucrărilor că este cu adevărat un mormânt, chiar dacă e
acoperit de ediculă. Totul este exact ca în scrierile sfinte, cei care au
intrat acolo au şi simţit că acolo a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, a spus
cu tărie părintele Paul. “Eu sunt indian, biserica noastră a fost întemeiată de
sfântul Toma. În dioceza mea am scrieri din secolul al IV-lea care atestă
prezenţa unui cult iudeo-creştin în acest loc, înainte de construirea templului
lui Hadrian în 135, care a fost ridicat pentru a împiedica cultul creştin. Am
moştenit şi o bogată tradiţie orală. Pentru mine nu e nicio îndoială că am
atins stânca şi mi-am împlinit un vis. Nu aveam însă nevoie să o ating ca să
constat misterul crucii ca putere a Învierii. Nu spun că atingerea stâncii mi-a
cerscut credinţa, dar m-a ajutat. Nu se compară cu nimic momentul în care am
putut s-o strâng în braţe”, a adăugat el. Părintele David a întărit: Trupul
Mântuitorului nu mai e aici, însă prezenţa Sa încă se simte. Faptul că nu mai e
prezent nu îndepărtează speranţa şi lumina care ţâşneşte din acest mormânt până
astăzi”. Nizar, un creştin palestinian, care a intrat în mormânt pentru a-l
fotografia, a mărturisit: ”O dată intrat înăuntru, am văzut. Aproape am uitat
să fac poze. Ca şi când timpul şi spaţiul s-ar fi oprit. Ca şi când nu mai erau
bariere. Era un contact direct între ceea ce s-a petrecut acum 2.000 de ani şi
acum. În acest loc toată Istoria este separată de noi printr-o simplă piatră
şi, dacă o ridicăm, suntem în contact direct cu Istoria”. Toţi cei care au
marea şansă să ajungă în Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii au
dovada clară că Invierea lui Hristos nu este un eveniment trecut. Victoria Sa
asupra Morţii şi asupra urii nu s-a petrecut doar odinioară. Această zi, a
izbândei Sale şi a răscumpărării noastre din ghearele iadului, ziua Paştelui,
este cu adevărat fără sfârşit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment