Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

vineri, 20 aprilie 2018

Misterul chinezilor de pe Titanic care au supraviețuit


Un documentar dezvăluie povestea a șase marinari chinezi care au supraviețuit scufundării Titanicului.
Însă au fost închiși și expulzați din America după câteva ore. Șase dintre cei 8 chinezi care s-au îmbarcat la bordul Titanicului în 1912 au supraviețuit scufundării. Cinci au scăpat pe bărcile de salvare și unul agățându-se de o placă de lemn. Realizatorii de film Arthur Jones și Steven Schwankert au explorat povestea lor în ”The Six”. Tragedia ”Titanicului” este cunoscută mult înainte de celebrul film al lui James Cameron. Circa 1.500 de oameni au murit după ce vasul căruia i se spunea ”de nescufundat” a lovit un aisberg în Oceanul Atlantic la 14 aprilie 1912. Numai 700 de oameni au supraviețuit, cei mai mulți în bărci de salvare și alții agățându-se de bucăți din epavă, așteptând ajutor în apele înghețate. Însă aproape nimic nu se știe despre cei opt chinezi îmbarcați pe Titanic și cei șase care au supraviețuit.
Numele lor poate fi încă găsit pe un singur bilet de la pasagerii de clasa a treia
: Ah Lam, Fang Lang, Len Lam, Cheong Foo, Chang Chip, Ling Hee, Lee Bing și Lee Ling. Jones și Schwankert spun că erau se pare toți marinari profesioniști care lucrau în Marea Britanie și se cunoșteau între ei înainte de a se îmbarca pe Titanic. Ei au descoperit că aceștia se duceau în Cuba, având programat să se îmbarce pe un vas numit The Annetta la New York. Călătoreau pe Titanic ca să muncească. Erau marinari profesioniști și voiau să lucreze pentru companii din America de Nord. Locuiau în cale, în cabinele de cea mai joasă clasă. Numai 20% dintre non-britanicii din cale au supraviețuit după scufundare. Cinci din cei 8 au scăpat pe vase de salvare, patru aflându-se în Collapsible C, un vas de salvare, unul din ultimele care a părăsit vaporul nenorocirii. Nu era plin când a fost găsit de salvatori. În acest vas se mai găsea Joseph Bruce Ismay, președintele companiei care deținea Titanicul și George T Rowe, timonierul șef. Amândoi au mărturisit despre prezența celor patru chunezi. Al șaselea supraviețuitor chinez a fost găsit în mare de o barcă de salvare care s-a întors la epavă să caute supraviețuitori. Jones și Schwankert au descoperit că, în ciuda supraviețuirii din îngrozitoarea experiență, niciunuia dintre cei șase nu li s-a permis intrarea în SUA. La numai o zi după sosirea la New York, ei au fost forțați să se îmbarce pe Annetta și să plece direct în Caraibe pentru a lucra pe vase de fructe. Acest lucru a fost cauzat de Actul excluderii chineze, lege dată de președintele Chester A Arthur care interzicea tuturor lucrătorilor chinezi să emigreze în această țară. Spre deosebire de ceilalți supraviețuitori, chinezilor nu li s-a permis luarea în evidență de pe Insula Ellis și nu au primit ajutor medical. ”Nu au fost tratați omenește”, a spus Jones. ”Știm că au pierdut prieteni apropiați la bord. Și nu li s-a oferit nici opțiunea de a rămâne”. Nu numai că a trebuit să plece în 24 de ore, ci au și fost ținuți în custodie peste noapte. Au fost reținuți. Și mai straniu este că, după ce s-au îmbarcat pe Annetta, par să fi dispărut complet din istorie. Chiar acest lucru mă deranjează. De ce nu știm”, spune Schwanker. Jones și Schwankert au petrecut mai mult de doi ani pentru a încerca să găsească răspunsul, călătorind pretutindeni în Marea Britanie, Cuba și China, în Caraibe. Realizatorii filmului au lansat un site, whoarethesix.com, pentru a încerca să dea de urma supraviețuitorilor pentru documentarul care este încă în producție. De atunci, ei au descoperit descendenți ai celor șase chinezi, mulți dintre ei neavând nicio idee că ar avea vreo legătură cu Titanicul. Și, după cum arată trailerul filmului, există dezvăluiri ale ”secretelor de familie” și oameni care ajuns în mormânt purtând secretul adevăratei lor identități. ”Încercăm să le redăm locul în istorie”, spun Jones și Schwankert.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...