Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

marți, 18 februarie 2020

Istoria tatuajelor. Când au fost inventate? Sunt periculoase?


Istoria tatuajelor fascinează pe toată lumea în ziua de astăzi, când au început tot mai mult să ia amploare. Deși tinerii au impresia că sunt moderni când își fac tatuajele, ei trebuie să știe că e o practică străveche. Nu fac nimic nou când se scriu pe piele. În opinia mea, e chiar șocant ce fac. Când avem o imperfecțiune pe piele, o bubă, o rană, nu știm ce să facem ca să nu ne rămână semn, și, atunci, de ce să îți faci tu semne cu cerneluri sau alte substanțe?! În vechime a fost o pratică interzisă în unele perioade. |În prezent, tatuajele sunt la modă. În Spania, de exemplu, potrivit estimărilor făcute de Academia Spaiolă de Dermatologie, unul din trei spanioli cu vârste între 18 și 35 de ani este tatuat. Iar în Marea Britanie aproape toți cetățenii au cel puțin un tatuaj. 

Primul tatuat cunoscut din istorie

Tatuajele s-au făcut din negura istorie, nu sunt deloc moderne. Se știe că primul tatuat descoperit este omul ghețurilor, Ötzi, care a trait 46 de ani în epoca de Bronz. A fost găsit de alpiniștii germani în septembrie 1991 în Alpii Ötzal (de aici numele). Când a murit, avea artrită, boala Lyme, paraziți intestinali. În plus, avea 68 de tatuaje numai pe mâna stângă, două pe spate, cinci pe piciorul drept și alte două pe stângul. S-a speculat că ar fi fost un fel de acupunctură sau o funcție curativă, magică.

În Egipt, Grecia și Roma

Dar, în vechime, tatuajele nu se făceau numai în Europa. În Egipt, de exemplu, mumia din Amunet (preoteasa zeiței Hathor din orașul Teba) este una dintre cele mai faimoase, și pe ea se observă desene pe corp care seamănă cu cele de pe Ötzi. Egiptul este locul de unde provin pigmenții de henna. Se crede că tatuajele erau utilizate în ideea falsă că preveneau bolile, ca element magic, și la femei pentru a-și demonstra curajul.

În vechime, la Roma și în Grecia, tatuajele serveau pentru semnalarea rangului și a poziției sociale, pentru demonstrarea ierarhiilor militare sau pentru a indica proprietatea asupra unui sclav. În timpul domniei împăratului Constantin I s-a emis un decret împotriva acestei practici și încet-încet a început să cadă în uitare. Potrivit Bibliei, tatuajele nu sunt îngăduite de Dumnezeu. Astfel, în Levitic, este scris:  „Nu îţi tăia trupul pentru morţi şi nu-ţi marca pielea cu tatuaje. Eu sunt Domnul” (Levitic 19, 28).

Tatuajele în Orient

În present, tatuajele sunt mult văzute în Japonia, fiind legate de mafia din această țară, Yakuza. În anul 1000 î.Hr. era folosită ca formă de a-I marca pe criminali. În secolul XVIII, în timpul împăratului Meiji Tenno (sau Mutsu Hito) tatuajele au început să fie considerate mici opere de artă. În Polinezia se realizau desene geometrice pe care locuitorii maori le foloseau pentru a-și înspăimânta dușmanii în bătălii. În Insulele Marchize, aveau o semnificație erotica și sexuală. Femeile își tatuau desene obscene pe degetele mâinii și pe urechi. În Insula Paștelui erau folosite în scopuri cosmetice. Se credea că pot să păstreze pielea fără riduri. Fiecare tatuaj, în funcție de partea corpului unde era făcut, avea un nume.

Cum se făceau tatuajele

În trecut, se foloseau ace și substanțe colorate pentru realizarea tatuajelor mai ales în închisori. Primul tatuator cunoscut în Occident a fost Martin Hilderbrandt, tatuator oficial al bandelor în Războiul Civil American. Prima mașină de tatuat a fost inventată în 1891, de Samuel O'Reilly. Catolicismul și mentalitatea din Evul Mediu au exclus tatuaje, fiind la acea vreme considerate mutilarea propriului corp. Secolul următor nu a fost mai clement cu tatuajele. La începutul secolului XX, erau rezervate doar de personelor de joasă speță și artiștilor de circ. Cel mai cunoscut tatuator din epocă a fost a fost Horace Ridler,, cunoscut drept ”Omul zebră”, care avea tot corpul acoperit de tatuaje. Și-a perforat nasul pentru a-și introduce oase și a cerut ajutorul unui dentist pentru a-și pili dinții. Nu a fost singurul, Nora Hildebrant, Irene Woodward, Mildred Hull sau Maud Stevens, prima femeie tatuatoare din SUA, s-au transformat în artiste de circ care își etalau desenele pe corp.

În anii 1960, datorită mișcării hippie, tatuajele au început să se ”democratizeze”. S-a utilizat tehnica micropigmentării și oxid de fier în suspensie de alcool și glycerol.
Istoria tatuajelor ineresează pe toată lumea. Tinerii nu știu că sunt vechi de când lumea, Așa că cei care astăzi cred că sunt la modă trebuie să știe că nu poartă nimic nou. Dimpotrivă, ar trebui să se gândească de mai multe ori înainte de a-și face tatuaje. Este posibil ca mai târziu să regret că trebuie să poarte o mâzgălitură pe piele pentru întreaga viață. În plus, tatuajele pot duce la îmbolnăviri grave.


Un comentariu:

  1. If you're attempting to lose fat then you have to try this totally brand new custom keto diet.

    To design this keto diet service, licensed nutritionists, fitness trainers, and professional chefs have joined together to develop keto meal plans that are powerful, suitable, price-efficient, and enjoyable.

    From their grand opening in January 2019, thousands of clients have already transformed their body and health with the benefits a smart keto diet can give.

    Speaking of benefits: clicking this link, you'll discover 8 scientifically-certified ones given by the keto diet.

    RăspundețiȘtergere

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...