”Dincolo de timp, dincolo de cuprins” este un roman al angoaselor individuale generate de transcenderea unui context în căutarea unor adevăruri supreme.
Florin este un personaj sine-qua-non, în jurul căruia se țese acțiunea, în planuri separate ce se suprapun în cele din urmă. Întreaga acțiune e filtrată prin conștiința acestui personaj, care funcționează ca un organizator al lumii din întregul roman alcătuit dintr-o serie de povestiri în povestire. Florin este un tânăr care capătă un farmec aparte datorită singurătății ce îl înconjoară în mijlocul semenilor. Este obsedat de sensul existenței, caută cu disperare să înțeleagă tot ce iese din sfera normalului și trăiește ardent în interiorul lui. Povestea din prezent a eroului principal este contrapunctată de o poveste din trecut. Aparent, nu au legătură ca fir narativ, dar ajung să se îmbine într-un mod cu totul neașteptat. Florin încearcă să-și descopere sinele și aleargă după năluciri, dar nu pierde contactul cu realul, în toată amploarea lui. Primul capitol este de fapt un prolog. Este o invitație la desprinderea din strâmtorarea timpului pe care personajul principal - stăpânit de o obsesie incurabilă - o face fostei slujnice, Ioana, de a călători în spațiul propriei vieți pentru a afla cât mai multe amănunte despre stăpâna sa, Zizi. Bătrâna duce povara unor taine pe care le dezvăluie cu parcimonie. Romanul este structurat urmând în salturi în timp, într-o juxtapunere de evenimente prezente și trecute, întâmplări incitante, palpitante, întrerupte în momente de maximă intensitate, la care cititorul nu mai are răbdare să revină. Mereu neîndemnatic și furat de iluzii, Florin își încearcă norocul în afaceri. Însă, până la final, își ispășeșește dramatic păcatele incompetenței într-un domeniu pentru care nu este pregătit. Rătăcirea în timp, în căutarea himerei, este unica oportunitate a lui de a evada de sub presiunea și teroarea clipei care își perpetuează neîmplinirea. Iubirea idealizată, donquihotească, pe care Florin o nutrește pentru Zizi, îl face să descopere destinul unei familii aristocratice în decurs de mai bine de un secol. Cunoaște, astfel, o lume populată cu personaje mult diferite și colorate, străbătută de nenumărate evenimente. În paralel cu acțiunea, sunt înfățișate fidel, în relatări obiective ale unor realități imperfecte, unele chiar extrem de șocante, evenimente istorice depărtate în timp. În permanență se păstrează îmbinarea subtilă a realului cu fantasticul, care poate să aibă explicații veridice pentru sceptici. Lungul calvar existențial al lui Florin este contrabalansat de viața spumoasă a frumoasei Zizi din alt veac. Ea este o fată simplă care ajunge aleasa unui fiu de boier, într-un straniu concurs de împrejurări. Descoperă însă destul de repede relativitatea fericirii și a oricărui adevăr cu privire la lumea în care trăiește. Înțelege că relațiile interumane sunt foarte complexe, nu pot fi înscrise într-un tipar. Incapacitatea de a se adapta ambianței străine de etnia sa o face să sufere mult. Întreține o atmosferă de mare doamnă, deși originile ei sunt considerate mai degrabă îndoielnice la acea vreme. Veșnic neîmplinită sufletește, Zizi cade în capcana unor pasiuni ce se amplifică în paralel cu sentimentul de vinovăție propriu epocii în care trăiește. Conștiința păcatului comis o face să se gândească la sinucidere, în mai multe rânduri, ca să scape de necazuri și de sine însăși. Trăiește o continuă dezamăgire, închizându-se în sine, meditând la rostul vieții, dar în cele din urmă se dedică iubirii pentru propria ei fiică. O mare parte a acțiunii romanului pe fundalul războaielor mondiale surprinde dezumanizarea și dezintegrarea lumii în momente critice. Pendularea povestirilor între prezent și trecut se încheie cu întrepătrunderea lor. Miriam, nepoata misterioasei Zizi, un alter ego al acesteia, sosește din America într-un moment cheie. Apare ca o rază de speranță când Florin este doborât de conștiința sumbră a inutilității și ratării, de lehamitea existențială. Venirea ei îi infuzează o vitalitate pe care o credea demult pierdută. Însă, lipsa experienței și a încrederii în propriile forțe sunt principalii catalizatori ai eșecului său în plan profesional care nu mai poate să fie, totuși, evitat. Personajul și existența lui ratată pun în lumină drama omului din societatea modernă, neputința lui de a-și găsi sensul într-o lume devalorizată, devastată de crize economice și insecuritate. Internarea în spital a lui Florin de la final marchează dramatic lungul lui drum în căutarea Eului și a reușitei în profesie și în iubire. Finalul permite însă multiplicarea semnificațiilor la niveluri rafinate de receptare. Se evidențiază concluzia că, uneori, este necesar să te îndepărtezi de omul de lângă tine, să traversezi un ocean de durere, pentru a-l vedea mai bine și a-i aprecia calitățile. Romanul este o parabolă, ilustrarea dictonului că viața te poate distruge, însă nu te poate înfrânge. Mai există întotdeauna o șansă, când crezi că ai epuizat-o pe ultima. Trama acestui roman pictural nu este facilă, cum ar părea la început. Rezumatul nu poate să cuprindă semnificația metafizică în care sunt proiectate întâmplările. În ciuda acțiunii spectaculoase, a răsturnărilor de situație, miza cărții nu este cea a unui roman de aventuri. Erotismul explicit sau implicit este prezent, dar se păstrează în limitele decenței. Nu lipsește o dimensiune non-fictivă, integrată pentru a întări credibilitatea povestirilor. Stilul este relativ accesibil, însă este marcat de artificii narative adesea surprinzătoare. Pe alocuri, lirismul înlocuiește epicul, însă cu măsură. Este un roman de suspans, construit pe baza unor acțiuni tensionate, aproape permanent, oferind cititorilor o lectură consistentă și diversă. Cartea a avut o gestație îndelungată, din 1973 până în 2018, timp în care am depus eforturi uriașe de șlefuire, de bijutier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment