
(Română) Frumoasele păsări pescar, din familia Coraciiforme, sunt adevărate vietăți-minune. Cele pestrițe și cele cu gâtul alb trăiesc în Israel, la Marea Galileii și pe malurile pitorești ale Râului Iordan. Se pare că însuși Iisus Hristos le-a observat eleganța și modul de trai. Marea Galileii, sau Lacul Tiberiadei, are o deosebită importanță pentru creștini. Pe malurile sale, pe câmpurile fertile și colinele împădurite din vecinătate locuiau pescarii dintre care au fost recrutați discipolii Mântuitorului. În acele zone pitorești a propovăduit Iisus. Dar păsări pescar trăiesc și în numeroase alte locuri ale Pământului, din Irlanda, Rusia, în păduri tropicale, insule coraligene, deșerturi, până în Insulele Solomon. Există circa 90 de specii de astfel de păsări într-o varietate de culori și nuanțe, de la turcoaz, albastru electric, la portocaliu... Când zăresc un pește, se aruncă asupra lui în apă, având intuiția să-și atingă ținta, chiar dacă refracția luminii pare să le deruteze. Pot să prindă și mai mulți pești o dată. Dar, deși li se zice păsări pescar, nu toate speciile mănâncă pește. Unele se hrănesc cu șopârle, șerpi, crabi și chiar insecte. În Africa, un observator a descoperit că o pereche de păsări pescar cară 60-70 de pești pe zi la un cuib cu 5 puișori. Nu au cuiburi obișnuite, precum celelalte păsări, ci se refugiază în tunele, săpate în malurile râurilor sau în pietriș, în vizuini de iepuri… Deși nu au mulți dușmani naturali, păsările pescar scad ca număr pe glob, din cauza poluării râurilor și a pădurilor. Păsările pescar bucură ochii oamenilor care știu să admire tot ce e mai frumos pe planeta noastră. Cele care mănâncă șerpi sau insecte periculoase sunt de un real folos oamenilor.
![]() |
Marea Galileii- Sea of Galilee foto.Wikipedia |
Râul Iordan-Jordan River foto:Wikipedia |
![]() |
Pasărea pescar pestriţă- Pied Kingfisher foto:Wikipedia |

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment