(Română) Cercetătorii spun că, până la sfârşitul programat al
Soarelui (de acum în circa 5 miliarde de ani?), decendenţii noştri vor avea de
rezolvat marea problemă a supravieţuirii.
Cursa contra cronometru a început deja.
Deocamdată, în ciuda marilor progrese tehnologice, omul mai are de rezolvat
nişte chestiuni care încă îi interzic explorarea altor galaxii, cum ar fi problema
gravitaţiei (omul nu poate trăi decât foarte puţin în absenţa ei), echipamentul
vestimentar spaţial (ţinuta cosmonautului care trebuie adpatată), iradiaţiile
spaţiale (care produc vătămări corporale iremediabile pentru om), echilibrul
mental precar în care se vor găsi primii aventurieri ai spaţiului (eventuale
conflicte rezulatate din marea promiscuitate), numărul ocupanţilor necesari pentru
aceste misiuni pe temen lung, căci revenirea pe Terra va fi imposibilă, un nou mod
de propulsie de elaborat, nepărat cu un combustibil de origine spaţială. În
privinţa echipamentului vestimentar, Massachusetts Institute of technology lucrează de7 ani la
un nou costum numit Biosuit cu numeroase atuuri: mai mare mobilitate, mai mare
securitate. În 2020, această invenţie tehnologică ar trebui să echipeze toţi
cosmonauţii de pe planetă. O altă frână sunt mijloacele de transport care
trebuie să fie reduse la minimum posibil pentru a facilita deplasarea rapidă. Cercetătorul
Robert Bussard de la laboratorul din
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment