O interpretare a calendarului maya susţine că la 21 decembrie 2012 va avea
loc sfârşitul timpului. Unii susţin că va avea loc o importantă transformare a
ordinii mondiale, un cataclism cosmic provocat de ceva care ar putea să cadă
din cer.
Cercetătorii ştiinţifici au explicat
că va fi o zi ca oricare alta.
Iată cum explică ei faptul că Apocalipsa nu se va produce înainte de Crăciun. Nu
se va întâmpla nicio coliziune cu Nibiru sau Planeta X, pentru că nu există. Este şocant faptul
că a ajuns să preocupe numeroase persoane, după cum a recunoscut chiar NASA.
S-a ajuns chiar la nebunia de a se crede că oficialităţile ascund publicului
ameninţarea. Niciun satelit, nicio sondă nu a descoperit vreodată planeta
Nibiru, fiindcă nu există. Iar dacă ar exista o astfel de ameninţare nu ar putea fi
ascunsă. De
asemenea nu va exista vreun impact cu un asteroid. Astronomii NASA cunosc
perfect traiectoria asteroizilor potenţial periculoşi pentru Terra, dar
niciunul dintre aceştia nu se apropie de noi în perioada următoare. Niciun
asteroid cu capacitate de distrugere la scară mare nu ne vizitează la 21
decembrie. Cercetătorul de la NASA David Morrison, expert în sistemul solar şi impacturi
cu asteroizi, spune că a constatat în ultima vreme o creşere nejustificată a
cosmofobiei (teama de cosmos). De aceea el a ţinut să explice omenirii că nu
trebuie să-şi facă astfel de probleme. Este exclusă posibilitatea ca Soarele să
ne ardă, aruncând o vâlvătaie gigantică la 21 decembrie. Soarele va atinge o
activitate maximă abia la sfârşitul anului 2013 sau începutul lui 2014. O
aliniere majoră a planetelor va avea loc în 2040, în niciun caz la 21 decembrie
2012 ! Alinierea minoră de la această dată, Terra, Soare şi centru Căii
Lactee, se produce în fiecare an în decembrie. Inversiunea polilor magnetici ai
Terrei nu se va produce la 21 decembrie 2012. Un astfel de eveniment se produce
după sute de mii de ani şi nimic nu indică faptul că s-ar produce în zilele
noastre. Cercetătorii spun că inversarea polilor este puţin probabil să se
petreacă abia peste un mileniu..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment