Bradul de Crăciun cu ghiraldele şi globuleţele lui, mirosul sublim de cetină, la poalele căruia punem cadourile este o minune pentru casă. Dar care este istoria împodobirii bradului ?
La începutul secolului VIII, Sfântul Bonifaciu, care vroia să îi convertească pe germani la creştinism, le-a arătat că stejarul pe care îl venerau ca sfânt poate fi tăiat. Când l-a doborât, copacul a distrus totul în afara unui… brăduţ. Sfântul i-a pus numele "copacul lui Iisus".
La început, brăduţii au fost împodobiţi cu merinde. Pentru a reproduce sclipirile stelelor printre crengi, Marin Luther (reformator protestant ale cărui reforme au dus la naşterea bisericii Evanghelice-Luterane, care a trăit între 1483-1546) a ornat pentru prima oară bradul cu lumânări. Se spune că, în Alsacia, s-a împobit prima oară bradul de Crăciun. O atestă scrieri din 1521. Potrivit tradiţiei populare, pentru a avea noroc, bradul împodobit nu trebuie să lipsească din casă. Trebuie pus în acelaşi loc, ca să nu întâmpinăm piedici în atingerea ţelurilor pe care ni le propunem anul următor. Pentru noroc, vârful nu se taie niciodată. Globurile roşii şi vâscul aduc noroc. În Franţa există credinţa că bradul de Crăciun trebuie aruncat înainte de sărbătoarea celor 3 magi, de la 6 ianuarie, pentru evitarea unui deces în familie în anul următor.
Pentru mai multe amănunte citiţi aici:
http://minunimisteresecreteleterrei.blogspot.ro/2011/12/misterul-bradului-de-craciun-mystery-of.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment