(Română)Se spune că sute
de oameni care au ajuns la Lacul Roopkund au fost ucişi de ploi cu grindină.
Misterul terifiant dăinuie de 80 de ani. Au fost găsite sute de cadavre la
poalele Munţilor Himalaya în apropiere de oraşul istoric Rishikesh. Lacul Roopkund, supranumit
Lacul Scheletelor, se află la altitudinea de 4.778 metri.
În 1942, un forestier
englez a descoperit sute de schelete pe malurile acestui mic lac îngheţat.
Autorităţile
britanice au crezut la început că era vorba de osemintele unor soldaţi japonezi
care ar fi murit încercând să treacă frontiera indiană pentru un atac surpriză,
dar scheletele erau prea vechi pentru a confirma o astfel de ipoteză. Nimeni nu
părea să poată spune cine au fost acei oameni, nici cine i-a ucis. Timp de
decenii, misterul lacului i-a fascinat pe istorici şi cercetători, care au
propus diverse teorii. Unii credeau că a fost vorba de un suicid ritualic
colectiv, alţii de alunecări de teren sau de o epidemie. Testele cu carbon 14
efectuate în anii 60 au estimat că victimele au trăit între secolele XII şi XV.
Aşa a apărut ipoteza că a fost o armată veche, decedată în condiţiile vitrege
din Himalaya. Dar abia la 62 de ani după descoperirea acestui loc o nouă
anchetă permite rezolvarea enigmei. Cercetătorii indieni şi europeni au adus la
lumină bijuterii şi arme şi ţesuturi organice excepţional conservate datorită
climei din acea zonă. O nouă datare a determinat că scheletele provin din 850
d.Hr. Testele ADN au arătat că erau două grupuri distincte, probabil pelerini
ajutaţi de localnici. În ceea ce priveşte cauza morţii lor, o legendă
himalayană povesteşte că zeiţa nanda Devi ar fi ucis într-o zip e nişte
călători care i-ar fi profanat sanctuarul muntos, abătând asupra lor o ploaie
de grindină "tare precum fierul". Curios este că cercetătorii au
ajuns la o concluzie apropiată după analiza fracturilor. Prinşi de o furtună şi
fără să aibă unde să se adăpostească, toţi au fost decimaţi de grindină de
mărimea mingilor de cricket, de circa 8 centimetri diametru. Se pot vedea
numeroase cranii şi oseminte în jurul Lacului Roopkund, deşi mulţi vizitatori
ocazionali au luat cu ei o mare parte din oase ca suvenir din expediţiile în Himalaya.Pe drum spre lac |
harta de trekking |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment