În urmă cu o zi s-au împlinit 65 de ani de la inventarea
cârnatului german Currywurst. Acesta
s-a bucurat de mare succes şi, în prezent, niciun turist nu pleacă din Germania
fără să guste unul. Mai puţin se ştie că delicioasa delicatesă germană care a
devenit un aliment de legendă a fost creată de Herta Heuwer. « Pentru a
ieşi din plictiseală, am amestecat mirodenii cu sos tomat », a povestit
fosta lucrătoare la o tonetă de snacks-uri pentru site-ul N24 news website. La
zece ani de la acea umedă zi de septembrie, Heuwer şi-a înregistrat reţeta la
Biroul de invenţii din München, unde iniţial i s-a dat numele "Chillup",
datorită ingredientelor, chilli şi ketchup. Toneta ei se afla în sectorul
american al Berlinului, în apropiere de Checkpoint Charlie. Renumitului cârnat
i s-a dedicat un muzeu, Currywurst Museum, deschis în 2009, care suscită la fel
de multă atenţie ca şi acest loc ce aminteşte de Războiul Rece. Circa 80.000 de oameni îl vizitează în
fiecare an. Unii contestă faptul că ar fi fost inventat de Heuwer, susţinând că
reţeta provine de la Hamburg sau Ruhrgebiet. Oricare ar fi adevăraul, vestitul
cârnat se bucură de un succes nebun, 60 de milioane de bucăţi s-au vândut numai
în 2013. Adesea cârnatul se vinde cu cartofi prăjiţi şi maioneză, deşi medicii
spun că aceste adaosuri nu sunt bune pentru sănătate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment