Biserica Sfântului
Mormânt se află în cartierul creștin al orașului vechi al Ierusalimului.
Clădirea este denumită de către creștinii ortodocși Biserica Învierii
(Anastasis). Biserica
Sfântului Mormânt este unul dintre cele mai importante
lăcașuri sfinte ale creștinismului. Accesul în biserică se
face pe Drumul Crucii (Via Dolorosa) care a fost drumul parcurs de către
Mântuitor către locul unde a fost crucificat. Locurile de crucificare X-XIV se
află în Biserica Sfântului Mormânt. De asemenea, și de la poarta Jaffa se poare
ajunge la biserică prin orașul vechi pe strada Bazarului până la Muristan unde
se află Biserica Evanghelistă a Mântuirii. De aici se ia la stânga și după 500 de metri se ia din
nou la stânga.Istorie
Biserica Sfântului
Mormânt a fost construită în anul 335 d.Hr la porunca mamei împăratului
Constantin, Elena. În acest loc se afla înainte un templu roman închinat zeiței
Venus. De-a lungul timpului, biserica a fost distrusă de mai multe ori și mereu reconstruită. Construcția actuală nu seamănă deloc cu cea originală.
Împărăteasa Elena a construit biserica în locul unde, potrivit mărturiile mai
multor scriitori antici târzii, a fost un templu roman din secolul al II-lea
unde se desfășurau procesiunile de crucificare. Construcția
primei biserici a început deja în anul 326 și a fost poruncită de către
împăratul Constantin.
Inaugurare
Pe 13 septembrie 335 a fost inaugurată
prima Biserică a Sfântului Mormânt. Amplasamentul, care cuprindea locul
Mormântului și dealul Golgota, consta dintr-o rotondă în jurul lăcașului de
cult central care era format din Sfântul Mormânt în partea de vest scos în
evidență printr-o capelă, un portic de intrare și o bazilică mare în partea de
est care în prezent nu mai există.
Dealul Golgota, care în prezent se află
în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, era atunci sub cerul liber între
rotondă și bazilică Acestea sunt descrise în detaliu de către Eusebiu (Vita
Constantini III, 34 - 40).
A fost distrusă de către perși
Biserica a fost
incendiată în anul 614 când Ierusalimul a fost cucerit de către conducătorul
persan sasanid Khosrau al II-lea. Sfânta Cruce a fost transportată de către
generalul Shahrbaraz la Ctesiphon. În
anul 630, împăratul Herakleios a intrat triumfător în Ierusalim și a adus crucea
înapoi în Biserica Sfântului Mormânt recontruită. Foștiii conducători islamici
au protejat lăcașurile de cult creștine din Ierusalim și au interzis
distrugerea lor și folosirea lor ca și locuințe. Astfel, biserica a rămas
creștină.
Lupta dintre confesiuni
Biserica Sfântului
Mormânt a fost distrusă pe data de 18 octombrie 1009 la porunca califului
Al-Hākim bi-amri ´llāh din dinastia fatmizilor, însă a fost reconstruită deja
în anul 1055.
Cruciații au
modificat din nou Biserica Sfântului Mormânt după ce au cucerit Ierusalimul.
Aceștia au adăugat așa numitul Martyrion, corul canonicilor Sfântului Mormânt.
După o renovare de bază în anul 1555, controlul asupra bisericii a alternat
între franciscani și ortodocși în funcţie de confesiunea celor numiţi de către
Înalta Poartă prin firman.
Modificările de
construcție și extensiile din timpul cruciaților ar fi putut fi văzute și azi
dacă nu ar fi fost marele incendiu din anul 1808 care a avariat serios Biserica
Sfântului Mormânt.
Biserica greacă
ortodoxă i-a ajutat pe franciscani la renovare și reabilitare. Aceștia au primit de la sultanul din Istanbul permisiunea să repare stricăciunile.
Sfânta Elena a
întemeiat mai multe lăcașuri de cult atât în Ierusalim, cât și în alte locuri. Mormântul
acesteia se află în biserica Santa Maria in Ara coeli din Roma și alte relicve
se pot găsi în orașul Veneția în biseria Sant Elena.
Cei de profesiune
protestantă nu au reprezentanți în biserică, aceștia deținând propria lor
biserică pe Via Dolorosa, Biserica Mântuirii. Din cauza scandalurilor, familia
musulmană Joudeh păstrează de mai multe secole cheile de la biserică, iar
familia musulmană Nusseibeh deschide ușa principală dimineața și seara o încuie
la loc. Pe lână aceasta, aceste familii au rolul de mediator. Familiile Joudeh
și Nusseibeh au fost însărcinate cu administrarea bisericii încă din timpul
sultanului Saladin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment