Cine ţine cheia Bisericii Sfantului Mormant

Biserica Sfântului Mormânt se află în cartierul creștin al orașului vechi al Ierusalimului. 

Clădirea este denumită de către creștinii ortodocși Biserica Învierii (Anastasis). Biserica

Sfântului Mormânt este unul dintre cele mai importante lăcașuri sfinte ale creștinismului. Accesul în biserică se face pe Drumul Crucii (Via Dolorosa) care a fost drumul parcurs de către Mântuitor către locul unde a fost crucificat. Locurile de crucificare X-XIV se află în Biserica Sfântului Mormânt. De asemenea, și de la poarta Jaffa se poare ajunge la biserică prin orașul vechi pe strada Bazarului până la Muristan unde se află Biserica Evanghelistă a Mântuirii. De aici se ia la stânga și după 500 de metri se ia din nou la stânga.

Istorie

Biserica Sfântului Mormânt a fost construită în anul 335 d.Hr la porunca mamei împăratului Constantin, Elena. În acest loc se afla înainte un templu roman închinat zeiței Venus. De-a lungul timpului, biserica a fost distrusă de mai multe ori și mereu reconstruită. Construcția actuală nu seamănă deloc cu cea originală. Împărăteasa Elena a construit biserica în locul unde, potrivit mărturiile mai multor scriitori antici târzii, a fost un templu roman din secolul al II-lea unde se desfășurau procesiunile de crucificare. Construcția primei biserici a început deja în anul 326 și a fost poruncită de către împăratul Constantin.

Inaugurare

Pe 13 septembrie 335 a fost inaugurată prima Biserică a Sfântului Mormânt. Amplasamentul, care cuprindea locul Mormântului și dealul Golgota, consta dintr-o rotondă în jurul lăcașului de cult central care era format din Sfântul Mormânt în partea de vest scos în evidență printr-o capelă, un portic de intrare și o bazilică mare în partea de est care în prezent nu mai există.

Dealul Golgota, care în prezent se află în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, era atunci sub cerul liber între rotondă și bazilică Acestea sunt descrise în detaliu de către Eusebiu (Vita Constantini III, 34 - 40).

A fost distrusă de către perși

Biserica a fost incendiată în anul 614 când Ierusalimul a fost cucerit de către conducătorul persan sasanid Khosrau al II-lea. Sfânta Cruce a fost transportată de către generalul Shahrbaraz la Ctesiphon.  În anul 630, împăratul Herakleios a intrat triumfător în Ierusalim și a adus crucea înapoi în Biserica Sfântului Mormânt recontruită. Foștiii conducători islamici au protejat lăcașurile de cult creștine din Ierusalim și au interzis distrugerea lor și folosirea lor ca și locuințe. Astfel, biserica a rămas creștină.

Lupta dintre confesiuni

Biserica Sfântului Mormânt a fost distrusă pe data de 18 octombrie 1009 la porunca califului Al-Hākim bi-amri ´llāh din dinastia fatmizilor, însă a fost reconstruită deja în anul 1055.

Cruciații au modificat din nou Biserica Sfântului Mormânt după ce au cucerit Ierusalimul. Aceștia au adăugat așa numitul Martyrion, corul canonicilor Sfântului Mormânt. După o renovare de bază în anul 1555, controlul asupra bisericii a alternat între franciscani și ortodocși în funcţie de confesiunea celor numiţi de către Înalta Poartă prin firman.       

Modificările de construcție și extensiile din timpul cruciaților ar fi putut fi văzute și azi dacă nu ar fi fost marele incendiu din anul 1808 care a avariat serios Biserica Sfântului Mormânt.

Biserica greacă ortodoxă i-a ajutat pe franciscani la renovare și reabilitare. Aceștia au primit de la sultanul din Istanbul permisiunea să repare stricăciunile.

Sfânta Elena a întemeiat mai multe lăcașuri de cult atât în Ierusalim, cât și în alte locuri. Mormântul acesteia se află în biserica Santa Maria in Ara coeli din Roma și alte relicve se pot găsi în orașul Veneția în biseria Sant Elena.

Cei de profesiune protestantă nu au reprezentanți în biserică, aceștia deținând propria lor biserică pe Via Dolorosa, Biserica Mântuirii. Din cauza scandalurilor, familia musulmană Joudeh păstrează de mai multe secole cheile de la biserică, iar familia musulmană Nusseibeh deschide ușa principală dimineața și seara o încuie la loc. Pe lână aceasta, aceste familii au rolul de mediator. Familiile Joudeh și Nusseibeh au fost însărcinate cu administrarea bisericii încă din timpul sultanului Saladin.