Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

marți, 30 iunie 2015

Cum îi afectează pe români criza din Grecia


Unii analişti români văd şi partea plină a paharului.
Ieşirea Greciei din zona euro ar însemna o monedă mai slabă. Ca atare, vacanţele în Grecia s-ar  putea ieftini, la fel şi fructele, lămâile, portocalele, măslinele, uleiul de măsline şi alte bunătăţi pe care le importăm din această frumoasă ţară. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate. Leul românesc s-a depreciat dramatic după declanşarea crizei. Celei mai importante bănci din Grecia sunt prezente în România, Piraeus, Alfa Bank şi prin intermediul Bancpost şi Banca Românească. Un cutremur financiar în Grecia ar putea fi resimţit de băncile cu capital grecesc de la noi din ţară? Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale,  a spus că băncile greceşti din România nu vor fi afectate de decizia luată la Atena cu privire la sitemul bancar elen. Acesta a subliniat că băncile din România, inclusiv cele cu capital grec, fac subiectul legislaţiei interne şi supervizării Băncii Naţionale”, potrivit Radio România Internaţional. Toate depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate pentru toate băncile din România. Nu există motiv de îngrijorare pentru depozitele cetăţenilor români. Pentru turiştii români care pleacă în Grecia este doar făcut avertismentul să aibă la ei bani cash. Un efect negativ important ar fi scăderea încrederii faţă de zona balcanică pentru investitorii străini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...