Amatorii
de teorii ale conspiraţiei au început deja să lanseze panică din
cauza unei rare alinieri a planetelor.
Susţin că va duce la trei
zile de întuneric şi la sfârşitul lumii. Deja când auzim de
astfel de predicţii nu mai credem nimic, fiindcă au fost mult prea
multe în ultima vreme. Şi totuşi… Alinierea celor cici planete,
Mercur, Venus, Saturn, Marte şi Jupiter, înseamnă ceva? Sunt
vizibile pe cerul nopţii în acelaşi moment pentru prima oară
într-un deceniu. Conspiraţioniştii susţin că s-ar împlini o
veche profeţie şi că alinierea planetelor ar putea cauza
cutremure, valuri ucigaşe sau chiar schimbarea apocaliptică polară.
Mulţi sfinţi catolici, inclusiv Sfântul Hildegard, Pio de
Pietrelcina, Anna Maria Taigi şi mai recent Marie Julie Jahenny au
profeţit că lumea se va scufunda trei zile în întuneric înainte
de Armageddon. Jahenny a fost o franţuzoaică renumită pentru că
i-au apărut stigmatele lui Iisus Hristos care a murit în 1941. A
prezis numeroase dezastre, cutremure, plăgi şi recolte distruse şi
venirea Antichristului. A spus că în cele trei zile de
întuneric, care vor fi într-o joi, vineri şi sâmbătă, demonii
vor ucide pe oricine iese din casă. Ultima zi din cea de-a 31-a zi
de incidenţă a celor cinci planete va cădea sâmbătă, 20
februarie. A spus de asemenea că nenorocirea va apărea când zilele
sunt în creştere, iar acum sunt în creştere, fiindcă ne
îndreptăm spre primăvară. NASA spune însă că aceste alinieri,
chiar dacă se produc, efectele lor asupra Pământului sunt
neglijabile.![]() |
Marie Julie Jahenny |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment