Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 29 aprilie 2020

Un dezinfectant împotriva coronavirusului


Un dezinfectant ar putea proteja suprafețele timp de 90 de zile împotriva COVID-19. Acesta a fost prezentat recent în Hong Kong, după zece ani de cercetări.
Cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong spun că noul dezinfectant ar putea proteja suprafețele împotriva bacteriilor și a virusurilor, inclusiv coronavirusul, potrivit
.infobae.com. Dezinfectantul, numit MAP-1, se poate pulveriza pe suprafețe care sunt frecvent utilizate în public, cum ar fi butoanele ascensoarelor sau balustradele, potrivit cercetătorilor de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong (HKUST). ”Aceaste locuri sunt atinse frecvent și pot transmite boli, spune Joseph Kwan, profesor de la HKUST, unul dintre principalii cercetători ai echipei care a creat produsul.

Care este secretul dezinfectantului

Stratul care se formează după pulverizarea noului produs are milioane de nanocapsule ce conțin dezinfectanți, care, potrivit lui Kwan, continua să fie eficace pentru uciderea bacteriilor, virusurilor și sporilor. Spre deosebire de metodele de dezinfectare obișnuite, MAP-1 este potențat mai mult de polimeri sensibili la căldură care eliberează dezinfectanți la contactul uman. Noul dezinfectant nu este toxic, este sigur pentru piele și mediul ambiant, susțin cercetătorii. După probele clinice realizate în acest an într-un spital din Hong Kong și un cămin pentru bătrâni, dezinfectantul împotriva coronavirusului a fost pus în vânzare de Germagic, o filială socioindustrială a universității Chiaphua Industries Ltd, și va apărea în magazine din Hong Kong luna viitoare, cu prețuri între 9 și 25 de dolari, a recipientelor cu volumul între 50 și 200 de mililitri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...