Oamenii celebri trăiesc mult și arată mereu bine, dacă sunt credincioși, după cum arată statisticile. Nu este adevărat că
cine știe ce energie pândește oamenii celebri și din această cauză mor devreme și
au parte de nenorociri, cum am citit recent într-o carte.
Vedetele care cred în
Dumnezeu trăiesc mult, arată mereu bine și au succes fără sfârșit. Doar cele
care nu cred în Dumnezeu trăiesc puțin și au parte de nenorociri.
Iată exemple concrete. Duminică, 7 iunie, cântărețul britanic Tom Jones a împlinit 80 de ani. Starul arată foarte bine, nici nu se gândește la retragere și vrea să lanseze noi hit-uri. Tom Jones îl iubește foarte mult pe Dumnezeu, a fost credincios toată viața este și astăzi foarte credincios. Cântărețul Bob Dylan, de 79 de ani, este faimos ca întotdeauna, arată foarte bine. El însuși s-a descris drept un sincer credincios creștin, care îl iubește pe Dumnezeu.
Foto: Instagram, Jane Fonda |

Jane Fonda se menține foarte bine pentru vârsta ei de 82 de ani
Actrița
Jane Fonda a, care a împliinit 82 de ani, la 21 decembrie, arată și ea foarte
bine și este la fel de faimoasă ca întotdeauna. Și ea îl iubește foarte mult pe
Dumnezeu. Actorul Chuck Norris
arată și el incredibil de bine la 80 de ani și e la fel de celebru ca
întotdeauna. Și el crede foarte mult în Dumnezeu. În schimb, oamenii celebri
care nu au crezut în Dumnezeu au avut destine tragice și au murit foarte
tineri. De exemplu, John Lennon, fost membru al legendarei trupe Beatles. El a
fost împușcat mortal de un individ în decembrie 1980, la doar 40 de ani. Lennon
a vorbit cu dispreț de credință și de Dumnezeu. A zis că va dispărea creștinismul,
că întrece în popularitate pe Iisus Hristos. Actrița Marilyn |Monroe,
care a murit în 1962, la numai 36 de ani, a spus că nu are nevoie de Iisus
Hristos. Bon Scott, liderul trupei AC/DC, care a murit în 1980, la 33 de ani, zicea
că vrea să ajungă în iad. Oamenii celebri trăiesc mult și arată mereu bine, dacă sunt credincioși, se constată, dacă sunt sudiate bigrafiile starurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment