(Română) Zürich a detronat oraşul Tokyo din poziţia de cel mai scump oraş din lume
pentru turişti, conform Economist Intelligence Unit. De asemenea, Oslo se află
cu mult în faţa New York-ului la acest capitol. Când spunem Zürich, ne gândim la
ciocolată şi la lingourile de aur ale băncilor. Sub
picioarele trecătorilor, seifuri pline de aur şi argint sunt în mare siguranţă.
Zürich se numără printre primele pieţe din lume de metale preţioase. În acest frumos oraş elveţian am văzut cea mai mare varietate de
ciocolată, minunată la gust. Fabrica de ciocolată Lindt
& Sprüngli include un muzeu fascinant. În cafenele se
serveşte shoggi, ciocolată fierbinte. Am încercat şi ciocolata cu ardei iute,
care este delicioasă. Râul Limmat împarte oraşul în două. Acoperişurile roşii
şi turnurile bisericilor dau un farmec aparte micii metropole cu numai 350.000
de locuitori, care trăiesc în tihnă. Zürich, unul din importantele centre
financiare mondiale, este scump pentru turişti şi străini, dar nu şi pentru
locuitorii săi, care au salarii pe măsură. Pe aceste meleaguri trăiau odinioară
romanii, care i-au spus Turicum. Alamanii l-au ocupat în secolul V. În 1218 a
devenit oraş liber şi în 1351 a aderat la Confederaţia Helvetă. I-a atras pe
mulţi scriitori, cum ar fi românul Tristan Tzara şi James
Joyce, care este înmormântat în cimitirul Fluntern. Marile atracţii ale
oraşului sunt: primăria, cu cea mai frumoasă sală barocă din Elveţia,
bisericile Grossmünster, Sfântul Petru, Fraumünster, cu vitralii realizate de Marc
Chagall în 1980, la vârsta de 83 de ani, Wasserkirche, ridicată pe locul unde
au fost martirizaţi sfinţii protectori ai oraşului. Colecţiile de la Kunsthaus
sunt unele dintre cele mai valoroase din Europa.
Zürich |
LISTA OfiCIALĂ
Cele mai scumpe
Poziţie: Oraş, Ţară, indexul
WCOL
1: Zürich, Elveţia, 170
2: Tokyo, Japonia, 166
3: Geneva, Elveţia, 157
3: Osaka, Japonia, 157
5: Oslo, Norvegia, 156
6: Paris, Franţa, 150
7: Sydney, Australia,
147
8: Melbourne, Australia,
145
9: Singapore, Singapore,
142
10: Frankfurt, Germania,
137
…
47: New York, SUA, 100*
...
Cele mai ieftine
122: Muscat, Oman, 63
123: Dhaka, Bangladesh,
61
124: Alger, Algeria, 59
125: Katmandu, Nepal, 58
125: Ciudad de Panamá,
Panama, 58
127: Jeddah, Arabia
Saudită, 57
128: New Delhi, India,
56
129: Teheran, Iran, 54
130: Bombay, India, 52
131: Karachi, Pakistan,
46
* World Cost of Living
Index New York = 100)
Sursă: Economist
Intelligence Unit
Care credeaţi că este
cel mai scump oraş din lume? Departamentul de analiză macroeconomică al
publicaţiei The Economist – Economist Intelligence Unit (EIU) – a analizat mai
mult de 400 de preţuri în ceea ce priveşte produse alimentare, îmbrăcăminte,
transport, chirie şi altele şi a realizat o listă cu nivelul acestora în acest
sens.
Cel mai scump este la Zürich în Elveţia, care a obţinut valoarea 170 în cadrul indexului ”World Cost
of Living index” unde New York obţine valoarea 100. Asta înseamnă că oraşul
elveţian a urcat patru locuri de la ultima listă oficială întocmită. Pe locul 2
se plasează oraşul Tokyo din Japonia care anul trecut a ocupat prima poziţie cu
valoarea 166. Atât Japonia cât şi Elveţia se regăsesc şi pe locul 3 cu oraşele
Geneva şi Osaka care au obţinut fiecare valoarea 157.
Oraşul Oslo din Norvegia
se află pe locul 5 cu valoarea 156, aşadar este un oraş în care se trăieşte
mult mai scump ca de exemplu în alte oraşe precum New York(locul 47) menţionat
mai devreme cu o valoare a indexului de 100. Oslo a pierdut însă 2 poziţii în
cadrul indexului.
Cel mai jos pe listă dintre cele 131 de oraşe studiate se află oraşul Karachi din Pakistan. Puterea
francului elveţian în faţa dolarului este factorul decisiv ce stă în spatele
poziţionării fruntaşe a oraşului Zürich.
Analiza EIU a fost efectuată în mare parte pe teritoriul ţărilor respective, însă
datele adunate au fost tălmăcite mai apoi prin intermediul unui curs al
dolarului armonizat. Asta înseamnă că oscilaţiile valorii dolarului se fac cunoscute în cadrul
analizei, de exemplu atunci când valoarea dolarului se depreciază faţă de
moneda locală, costurile de întreţinere cresc în oraşele europene. Aşadar,
preţurile pot să apară crescute cu toate că nu a avut loc o creştere reală a
preţurilor în unele oraşe. Motivul pentru care EIU procedează aşa se bazează în
mare parte pe faptul că rapoartele se orientează spre companiile multinaţionale
care deseori calculează totul în dolari şi angajaţii lor.
Realizatorul rapoartelor
Jon Copestake indică de asemenea că Zürich nu a devenit mai scump pentru
populaţia autohtonă, de fapt este chiar invers datorită monedei locale
puternice. Însă pentru turişti şi pentru cei care îşi primesc salariul în
dolari este nespus de scump.
Stockholm ocupă poziţia 22 împreună cu
Hong Kong şi Milano, cu o valoare WCOL de 115.
(Français) Zürich, la ville la plus chère du monde
Zürich a détrôné Tokyo comme la ville la plus chère au monde pour les touristes, selon
Zürich a détrôné Tokyo comme la ville la plus chère au monde pour les touristes, selon
l 'Economist Intelligence Unit. Quand quelqu'un dit Zürich, nous pensons au chocolat et aux lingots d'or des banques. Zürich est parmi le premier marché des métaux précieux dans le monde. Dans cette belle ville, j'ai vu une grande variété du chocolat délicieux suisse. La fabrique de chocolat Lindt & Sprüngli inclut un musée fascinant. Les cafés offrent du chocolat chaud, shoggi. J'ai essayé le chocolat au piment, qui est délicieux. La rivière Limmat divise la ville en deux parties. Les toits rouges et les tours des églises donne un charme particulier pour la petite métropole avec 350.000 habitants, qui vivent dans la paix. Zürich, un des importants centres financiers mondiaux dans le monde, est cher pour les touristes et les étrangers, mais pas pour ses habitants. Les romains ont vécu sur ces terres et ont appelé la ville Turicum. Les Alamans l’ont occupé dans le cinquième siècle. Zürich devint une ville libre en 1218 et en 1351 rejoint la Helvetica Confederatio. Elle a attiré de nombreux écrivains, tels que le roumain Tristan Tzara et James Joyce, qui est enterré dans le cimetière de Fluntern. Les principales attractions de la ville sont: la mairie, avec la plus belle salle baroque en Suisse, les églises Grossmünster , Saint-Pierre, Fraumünster, avec des vitraux réalisés en 1980 par Marc Chagall à l'âge de 83 ans, Wasserkirche, construit sur le site où les protecteurs des saints de la ville ont été martyrisés. Le Kunsthaus est l'un des plus précieux galerie d'art en Europe.
E interesant ca New York nu este in top 10. Dar desigur sunt cartiere ieftine in New York fata de Manhattan, unde fiecare apartment costa peste $1 million, nu asi vrea eu sa stau intrun cartier plin de criminali, traficanti, mizerie, si tot ce e urat in America.
RăspundețiȘtergere-Un Californian