(Română) Oficial, cuplul Tenzing-Hillary a cucerit cel mai înalt vârf din
lume la 29 mai 1953 pe versantul nepalez. Neo-zeelandezul Edmund Hillary şi
şerpaşul nepalez Tenzing Norgay sunt înscrişi în istorie drept primii
cuceritori ai Everstului. Însă doi britanici i-au devansat, totuşi? La 8 iunie
1924, geologul Noel Odell a pornit spre vârful de 8.848 de metri altitudine,
descoperind primele fosile descoperite vreodată pe “acoperişul lumii”.
Britanicii Georges Mallory şi Andrew Irvine, pe care i-a însoţit, au ajuns pe
cel mai înalt vârf al planetei înainte de a muri? Dacă acest lucru se confirmă,
istoria alipinismului trebuie complet schimbată. Mallory, 38 de ani, era cel
mai bun alpinist din Anglia, înzestrat cu o
agilitate de felină şi un şarm care cucerea şi bărbaţii, şi femeile. Tovarăşul
lui de drum, Irvine, 22 de ani, era încă student
la Oxford şi un novice al
muntelui. Noi descoperiri tulburătoare relansează polemica privitoare la primii
oameni care au atins cea mai mare înălţime de pe Terra. La 1 mai 1999, în
timpul unei expediţii conduse de geologul german Jochen Hemmleb, alpinistul
Conrad Anker a descoperit, la 8.229 metri altitudine, un corp mumificat cu faţa
în jos prins în gheaţă, cu pielea albă ca marmura. Conrad crede că l-a găsit pe
Irvine, dar
după etichetele cusute pe haine s-a dovedit a fi George Leigh Mallory. Unde şi
cum au murit? Se crede că între 8.500 şi 8.534 metri altitudine, după pioletul
lui Irvine,
care a fost descoperit în 1933. În 2001, s-a găsit o mănuşă, care ar putea fi a
lui Irvine,
potrivit profilului ADN. Anker crede că cei doi au fost surprinşi de o furtună.
Între 1938-1960, versantul tibetan al Everestului a rămas neatins. Abia în 1979
China
dă autorizaţii străinilor. În acel an, unui căţărător japonez care a participat
la o expediţie chineză îi este încredinţată o confidenţă de către un alpinist
chinez, Wang Hungbao, care participase în 1975 la o ascensiune până la 8.100
metri altitudine: chinezii descoperiseră cadavrul unui alpinist, “un englez
mort”. A doua zi după discuţie, Wang moare într-o crevasă, înghiţit de o
avalanşă. Se crede că cel găsit ar fi putut să fie Irvine. În primăvara lui 2010, Jochen Hemmleb
porneşte în căutarea acestuia, convins că cei doi englezi ajunseseră pe vârf şi
au murit la întoarcere. Anker, în schimb, nu crede că au ajuns aşa departe, din
cauza echipamentului lor prea rudimentar. Chinezii susţin că au cucerit vârful
pe versantul tibetan în 1960, ba chiar că au pus acolo un bust al lui Mao, care
nu a fost găsit niciodată. O altă versiune ar fi că ei au ajuns pe Everest în
1975, au găsit cadavrul lui Irvine
şi au ascuns aparatul lui de fotografiat pentru a-şi susţine întâietatea. Până
ce nu va fi găsit trupul englezului şi aparatul lui Kodak, al cărui film e
conservat de frig, misterul nu poate fi dezlegat. Anker crede că Irvine se găsea la vest
de Mallory. Un amănunt întăreşte ipoteza că cei doi au ajuns totuşi pe Everest.
În hainele lui Mallory, foarte bine conservate, nu s-a găsit poza soţiei sale,
Ruth, pe care promisese s-o pună în vârf, când l-ar fi atins…
Mallory şi Irvine |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment