Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch På svenska

joi, 26 iulie 2012

Paulo Coelho, un scriitor căruia minunile i-au schimbat viaţa


(Română) Scriitorul Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro, în Brazilia, în august 1947. Înainte de a deveni autor de best-sellere, citit în lumea întreagă, el a avut de surmontat numeroase încercări. În adolescenţă, între 1966 şi 1968, părinţii lui se temeau că atitudinea sa ascunde semne de nebunie, l-au internat de trei ori într-un spital psihiatric şi l-au supus la electroşocuri. Din cauza prezenţei lui în unele cercuri artistice, este închis şi supus la torturi fizice pentru activităţi subversive împotriva dictaturii braziliene de la acea vreme. Paulo Coelho îl întâlneşte apoi pe rockerul Raul Seixas şi se alătură mişcării hippie, compunând împreună 120 de cântece care au revoluţionat muzica pop a Braziliei. Hippie, jurnalist, star de rock, actor, dramaturg, regizor şi producător de televiziune… un tumult de activităţi la care se înhamă… este întrerupt în 1982, în timpul unui voiaj în Europa. La Dachau, apoi la Amsterdam, Paulo îl întâlneşte pe “J”, care îi devine mentor şi îl convinge să facă un pelerinaj la Santiago de Compostela. În 1986, la 38 de ani, în drum spre faimoasa catedrală, unde pelerinii vin să se închine la moaştele Sfântului apostol Iacob, Paulo Coelho se converteşte la creştinism, regăsind credinţa care îi fusese predată în şcoală de către iezuiţi. El va descrie această experienţă în prima sa carte, “Pelerin la Compostela”, publicată în 1987. Anul următor publică a doua carte, “Alchimistul”, care i-a permis să acceadă la renumele mondial. Au urmat numeroase titluri de mare succes, autorul fiind recompensat cu multe premii internaţionale prestigioase. Criticii au apreciat stilul său poetic, realist, filozofic, limbajul simbolic. Coelho apare şi în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de traduceri (53) ale unui titlu, “Alchimistul”, la Târgul de Carte de la Frankfurt din 2003. În spatele scriitorului se ascunde un om căruia îi place să citească şi să călătorească, îi plac calculatoarele, internetul, muzica, fotbalul şi plimbările. Îşi începe ziua cu plimbări de două ore. Este pasionat de film şi lucraeză la un proiect cinematografic. Împreună cu soţia sa, Christina Oiticica, îşi împarte viaţa între Rio de Janeiro şi Europa.
Ce este un miracol?
Iată cum vede scriitorul Paulo Coelho definiţia unui miracol: “Ceva împotriva legilor naturii, un act al intervenţiei divine într-un moment de mare criză, ceva care este considerat imposibil din punct de vedere ştiinţific… ceva ce umple sufletul de pace. Uneori se manifestă sub forma unei vindecări sau a unei dorinţe împlinite, rezultatul este că, atunci când are loc o minune, simţim o profundă adoraţie pentru îndurarea lui Dumnezeu care ne-a adus împlinirea. În urmă cu douăzeci de ani, când treceam prin perioada hippie, sora mea m-a solicitat să fiu naşul primei ei fetiţe. Am fost emoţionat şi am fost mulţumit îndeosebi pentru că nu mi-a cerut să-mi tai părul (la acea vreme îmi ajungea până la talie), nici un cadou scump la botez (nu aveam bani să-l cumpăr). Copilul s-a născut, dar nu a avut loc niciun botez. Am crezut că sora mea s-a răzgândit şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. Ea mi-a spus: «Tu vei fi naşul, dar i-am făcut o promisiune lui Nhá Chica şi vreau s-o botez pe fetiţă în Baependi, deoarece ea mi-a împlinit dorinţa». Eu nu ştiam unde era  Baependi şi nici nu auzisem de Nhá Chica. Faza mea hippie a trecut şi am început să lucrez pentru o companie de înregistrări, sora mea a avut un alt copil pe care din nou nu l-a botezat. Într-un final, în 1978, a fost luată o decizie şi familia surorii şi a soţului ei au mers la Baependi. Acolo am aflat că Nhá Chica, care nu avea destui bani să se întreţină, a dedicat ultimii treizeci de ani din viaţa ei construirii unei biserici şi ajutorării săracilor. Eu treceam printr-o perioadă foarte tulbure a vieţii şi nu mai credeam în Dumnezeu, sau mai degrabă nu mai credeam că lumea spirituală este foarte importantă. Ce înseamnă lucrurile din această lume şi ce poţi să dobândeşti aici. Abandonasem visele nebuneşti din tinereţe, între acestea cel de a deveni un scriitor – şi nu aveam de gând să revin la acea lume de vis. Eram în biserică pentru a îndeplini o sarcină socială. Când am aşteptat să înceapă botezul, am început să mă plimb primprejur şi am ajuns în umila căsuţă a lui Nhá Chica de lângă biserică. Două cămăruţe, un mic altar cu câteva imagini de sfinţi şi o vază cu doi trandafiri roşii şi unul alb. Dintr-un impuls, fără să mă gândesc niciun moment, am făcut o promisiune. Dacă într-o zi voi reuşi să ajung scriitor, aşa cum mi-ar fi plăcut, mă voi întoarce aici când voi împlini cincizeci de ani şi voi aduce doi trandafiri roşii şi unul alb. Am cumpărat o poză cu Nhá Chica, numai ca suvenir al botezului. Pe drumul de întoarcere spre Rio, a avut loc un accident: autobuzul din faţa noastră a pus o frână bruscă şi, în mai puţin de o secundă, am reuşit să mă salvez, deşi maşina a intrat direct  în autobuz, a fost o explozie şi câţiva oameni au murit. M-am trezit pe marginea şoselei, neştiind ce să fac. Mi-am băgat mâna în buzunar după o ţigară şi am dat de poza lui Nhá Chica cu mesajul ei tăcut de protecţie. Aşa a început călătoria mea înapoi în lumea viselor, spre căutarea spirituală şi literatură şi, într-o zi, m-am regăsit luptând, ducând Lupta cea Bună, lupta pe care o duci cu inima plină de pace, fiindcă este rezultatul unei minuni. Nu am uitat niciodată de cei trei trandafiri. În cele din urmă, la a cincizecea aniversare, care părea aşa departe atunci, am sosit. În timpul Cupei Mondiale, am mers la Baependi să-mi împlinesc promisiunea. Cineva m-a văzut sosind în Caxambú (unde mi-am petrecut noaptea) şi un jurnalist a venit să-mi ia interviu. Când i-am spus ce făceam, mi-a spus. «Vreţi să vorbiţi despre Nhá Chica. Trupul său a fost exhumat în această săptămână şi Vaticanul începe procesul de beatificare. Oamenii ar trebui să povestească experienţele pe care le-au avut cu ea». Nu, i-am spus. Este prea personal. Voi vorbi numai dacă primesc un semn. Şi mi-am zis în gând. Ce semn ar putea fi? Singurul semn ar fi ca cineva să vorbească în numele ei. Ziua următoare, am cumpărat florile, am urcat în maşină şi m-am dus la Baependi. M-am oprit undeva aproape de biserică, amintindu-mi ce se petrecuse în acei ani şi ce m-a adus înapoi. În timp ce intram în căsuţă, o femeie tânără a ieşit dintr-un magazin şi mi-a spus: «Am observat că volumul dumneavoastră Maktub  este dedicat lui Nhá Chica. Sunt convinsă că ea este foarte mulţumită. Şi nu a mai spus nimic. Dar acela a fost semnul. Îl aşteptam şi aceasta este declaraţia publică pe care am simţit nevoia să o fac»”. 

http://paulocoelhoblog.com/2007/07/04/nha-chica-of-baependi/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Intraţi în comunitatea Minuni Mistere

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...