Vale Benedictus Sextus Decimus ! La revedere Benedict al XV-lea. Astăzi, la ora 20.00, pontificatul Suveranului Pontif german a încetat, iar ultimele ore au fost încărcate de simboluri.
După ce a dejunat ca de obicei cu secretarii şi colaboratorii, papa a salutat pentru ultima oară cardinalii, personalul de la Vatican şi gărzile elveţiene.
După-amiaza, a părăsit cetatea Vatican cu maşina şi s-a îndreptat spre heliport. Un elicopter alb l-a condus apoi la Castel Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor. Toate clopotele Romei au început să bată în momentul plecării papei. În acelaşi moment, contul de Twitter al lui Benedict afişa ultimul mesaj : "Mulţumesc pentru dragostea şi susţinerea voastră. Puteţi să experimentaţi mereu bucuria de a-l pune pe Hristos în centrul vieţii voastre". Papa a ieşit apoi în balconul castelului : "Eu nu mai sunt papă. Eu nu voi mai fi papă, ci un pelerin care începe ultima etapă a pelerinajului pe pământ", a declarat în faţa a mii de credincioşi care l-au aclamat. "Lucraţi pentru binele comun, binele Bisericii", a repetat înainte de a binecuvânta mulţimea la ultima apariţie publică. Apoi gărzile elveţiene au închis porţile Castelului Gandolfo. La ora 20.00, Benedict al XVI-lea a încetat să mai fie papă. El a devenit Sanctitatea sa Benedict al XVI-lea, papă emerit. Clopotele au sunat încă o dată. După două luni petrecute la Castelul Gandolfo, se va retrage până la sfârşitul vieţii într-o mânăstire, promiţând supunere necondiţionată succesorului său. “Dumnezeu nu va lăsa Biserica să se prăbuşească”, a spus papa liniştitor, dar misterul retragerii sale încă rămâne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment