Cometa
C/2013 A1 Siding Spring va ajunge în apropiere de planeta Marte în circa un an
şi jumătate, adică pe data de 19 octombrie 2014. Conform estimărilor, cometa va
traversa orbita planetei la o distanţă de 37 000 de km de centrul planetei.
Astronomul amator Peter Mattison este de părere că dacă coliziunea va avea loc,
atunci va avea efectul unei adevărate Apocalipse, astfel încât va dura mult
timp până vom mai putea să vedem suprafaţa planetei din nou.
Foto:
Aşa se pare că va arăta momentul în care cometa va lovi planeta Marte
Sursă: NASA |
Între timp au loc
tot mai multe estimări cu privire la acest posibil eveniment. Marie Rådbo,
astronom în cadrul
universităţii din Göteborg, declară că nu putem fi siguri
dacă coliziunea va avea loc.
Mai mare decât cometa care se pare
că a dus la extincţia dinozaurilor
Ar
trebui să fim bucuroşi că Sidin Spring se îndreaptă spre Marte şi nu spre Pământ
deoarece această cometă are un diametru de 50 de km, în timp ce asteroidul care
se pare că a lovit Pământul acum 65 de milioane de ani şi a dus la dispariţia
dinozaurilor şi a două treimi din toate vieţuitoarele de pe Terra ar fi avut un
diametru de 10 km.
După
coliziunea de acum 65 de milioane de ani ar fi avut loc o iarnă atomică,
deoarece praful degajat în atmosferă a blocat razele soarelui să mai ajungă pe
pământ, spune Marie Rådbo
Cu
toate acestea, nu se va întâmpla acelaşi lucru pe Marte, deoarece gravitaţia
scăzută presupune faptul că tot mai mult praf dispare în spaţiu.
Peter
Mattisson, membru al uniunii astronomilor amatori din Stockholm a urmărit
documentaţia privind această cometă din momentul în care a fost descoperită pe
data de 3 ianuarie anul acesta. El este de părere că o eventuală coliziune va
avea un impact global asupra planetei. O
presupusă coliziune va degaja destul praf astfel încât va acoperi întreaga
planetă şi va bloca razele soarelui timp de mulţi ani, iar craterul provocat va avea probabil 500 de km
diametru. De asemenea, acesta este de părere că după un astfel de eveniment va
dura o perioadă până când vom putea vedea suprafaţa planetei din nou de pe
Terra.
Sateliţi sablaţi
Chiar
dacă Sidin Spring nu va lovi planeta Marte, cu siguranţă va traversa orbita
acesteia. Este greu de spus ce va însemna acest lucru, este de părere Marie
Rådbo.
Când
cometa Halley a traversat orbita planetei noastre nu s-a întâmplat nimic, cu
toate că unii au băgat spaima în oameni.
Peter
Mattisson consideră că există riscul ca sateliţii din jurul planetei Marte să
fie afectaţi deoarece cometa se va apropia foarte mult, iar coada cometei este
formată din particule de praf şi are un diametru de 100 000 de km. De aceea,
aceste particule pot nimeri şi afecta sateliţii. NASA va încerca probabil să
ţină sateliţii pe partea opusă atunci când cometa va traversa orbita. În caz
contrar, sateliţii vor fi sablaţi, deoarece coada cometei conţine multe roci de
dimensiuni mici.
Va lăsa urme vizibile
Ultima
dată când o cometă a lovit o planetă din sistemul nostru solar a fost atunci
când cometa Shoemaker-Levy 9 a lovit planeta Jupiter în anul 1994. Cometa avea
un diametru de „doar” 15 km. şi a dispărut în interiorul suprafeţei gazoase a
planetei.
O
eventuală coliziune cu planeta Marte va lăsa multe semne vizibile. Dacă cometa
Sidin Spring va lovi planeta, o va face cu o putere de deflagraţie de 20 de
miliarde de megatone, spre deosebire de cea mai puternică deflagraţie atomică
care a avut o putere de deflagraţie de aproximativ 50 de megatone.
Ar
trebui să fim bucuroşi că nu se va apropia de noi. Pe lângă aceasta, este o
bună ocazie să putem afla mai multe despre comete, spune Marie Rådbo.
E foarte interesant cand te gandesti ca e de 5 ori mai mare ca asteroidul care a dus la disparitia dinozaurilor.
RăspundețiȘtergereMa intreb daca coliziunea dintre Marte si Sidin Spring va afecta Pamantul.Mi se pare un subiect foarte interesant si as vrea sa aflu parerile voastre.
RăspundețiȘtergere@Mădălina- Foarte bună întrebarea! Am găsit date foarte interesante şi promitem să dăm răspunsul exact săptămâna viitoare. Vrem ca răspunsul să fie cât mai complet, de aceea cerem îngăduinţă să mai aşteptaţi câteva zile. Urmăriţi site-ul nostru, veţi afla multe lucruri interesante. Mulţumim!
RăspundețiȘtergerecu stimă,
MMST