Un hotel de gheaţă din nordul Suediei a comandat instalarea unui sistem de alarmă de
incendiu.
Motivul este foarte simplu: în
Suedia trebuie toate hotelurile indiferent de tip să fie prevăzute cu sisteme
de
protecţie împotriva incendiilor. Puţine ţări din lume sunt atât de stricte
când vine vorba de protejarea cetăţenilor.
Un exemplu concludent este faptul că
Volvo a produs prima maşină prevăzută cu centuri de siguranţă din istorie. Cu
toate acestea, câteodată se exagerează.
Deşi este întotdeauna bine să fie luate
măsuri de siguranţă, nu ar avea nici un rost să se instaleze astfel de sisteme
de alarmă în caz de incendiu într-un hotel de gheaţă. Asta deoarece hotelul este construit în
întregime din gheaţă şi după cum se ştie, gheaţa este un material întru totul
ignifug. În ciuda acestui fapt,
autorităţile suedeze se ţin tare.
Ca să
poţi să-ţi deschizi un hotel în Suedia trebuie neapărat să ai un sistem de avertizare
în caz de incendiu.
Purtătoarea de
cuvânt a hotelului a declarat că la început a fost puţin surprinsă că trebuie
să instaleze un astfel de sistem de alarmă, însă motivul este dat de faptul că
pernele şi sacii de dormit pot să ia
foc. Aceasta a declarat că s-a decis să respecte normele impuse de lege la fel
ca şi toată lumea în Suedia. Dacă vreţi
să vă cazaţi la un hotel de gheaţă în Suedia trebuie să ştiţi că tariful este
de 1900 (955 de RON) de coroane suedeze pentru o cameră simplă, în timp ce un
apartament rezidenţial costă în jur de 7500 (3732 RON) de coroane suedeze pe
noapte. În fiecare an se construieşte
câte un hotel nou de gheaţă deoarece cele vechi se topesc o dată cu venirea
primăverii. Voi aţi sta la un astfel de hotel?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment