Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

joi, 6 martie 2014

Până unde poate să ajungă puterea umilinţei la Papa Francisc


     O cruciuliţă pe care o poartă în buzunarul de sub sutană îi aminteşte papei Francisc în fiecare zi că şi el este păcătos. 

     Asta deoarece a şaptea poruncă lăsată de către Dumnezeu sună astfel: Să nu furi! În sala de audienţe de
la Vatican, papa Francisc a mărturisit de faţă cu mii de clerici ai bisericii că a încălcat această poruncă odată pe când se afla înt-o biserică din oraşul său natal, Buenos Aires. 
     Papa Francisc a declarat pentru postul de radio „Radio Vatican” că a aflat într-o zi de Paşti despre moartea unui duhovnic care ajunsese la respectabila vârstă de 90 de ani. Papa Francisc obişnuia deseori să i se spovedească. Acesta a ratat înmormântarea, dar a putut ajunge la timp pentru a-şi lua rămas bun de la el. Atunci când a cobotât în cripta bisericii, acolo era doar sicriul şi două persoane care se rugau. Acesta a văzut coroana de trandafiri pe care o ţinea în mână. Papa Francisc a declarat că după ce l-a rugat pe duhovnic să-i dea jumătate din umilinţa sa, a simţit o forţă care l-a determinat să ia cruciuliţa agăţată de coroană. 
    De atunci, papa Franzisk poartă întotdeauna cruciuliţa la el atunci când merge în mulţime ca să îşi amintească mereu că trebuie să fie umil. Acesta a declarat următoarele: Atunci când dezvolt un resentiment pentru cineva îmi bag imediat mâna în buzunarul unde se află cruciuliţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...