Minuni, mistere, secrete : De ce Scufiţa Roşie are această costumaţie în celebra poveste

Scufiţa Roşie este o poveste care aparţine tradiţiei orale. În Europa, e cunoscută prin intermediul versiunilor colectate şi redactate de scriitorii Charles Perrault şi Fraţii Grimm. A fost publicată pentru prima oară în Franţa de Perrault, care a inclus-o în volumul său de poveşti în 1697, subliniind că ar fi mai mult decât o povestire, o legendă destul de crudă destinată să le prevină pe fetiţe să accepte a intra în legătură cu străini.

Autorul
a suprimat împrejurările în care lupul deghizat în bunică invită copila să consume din carnea şi sângele bătrânei pe care tocmai a sfârtecat-o. Ca în toate poveştile sale, el a vrut să dea o lecţie de morală tinerilor care stabilesc relaţii cu necunoscuţi, inexistentă până atunci în istorie. În 1812, Fraţii Grim, geniali scriitori germani, dau o altă turnură poveştii. Ei scriu versiunea care astăzi este universal cunoscută şi cel mai citită. Fraţii Grimm nu s-au mulţumit să transcrie cuvânt cu cuvânt tradiţia orală. Ei au pornit de la trei surse: povestea lui Perrault, o versiune orală şi o variantă scrisă în 1800 de Ludwig Tieck, «"Leben und Tod des kleinen Rotkäppchens: eine Tragödie"(Viaţa şi moartea micuţei Scufiţa Roşie : o tragedie », în care este introdusă figura tăietorului de lemne care o salvează pe fetiţă şi pe bunică. Fraţii Grimm scriu o versiune mai inocentă şi cu mai puţine elemente erotice faţă de cele publicate anterior. În plus, au adăugat un final fericit, aşa cum se obişnuia în poveştile din epocă. Ei au propus finalul alternativ în care, înainte ca lupul s-o mănânce pe Scufiţa Roşie, ea ţipă şi un vânător din apropiere o salvează pe fetiţă, omoară lupul, îi deschide burta şi o scoate pe bunică, în mod miraculos vie. Într-o altă versiune, atribuită tot Fraţilor Grimm, bunica o salvează eroic pe fetiţă şi pe ea însăşi. Finalul se apropie de versiunea italiană, „La Finta Nonna” (Falsa bunică), în care fetiţa îl învinge pe lup datorită propriei şiretenii fără ajutorul vreunui bărbat sau al unei bătrâne. Povestea se găseşte în istoria tradiţiei orale în numeroase ţări europene în diferite versiuni anterioare secolului XVII. Însă provine iniţial din regiunea Schwälmerland de la est de Marburg (Germania). Caracteristica scufiţă roşie din basm face parte din costumul tradiţional care mai este şi astăzi purtat în zile de sărbători locale, la festivităţi cum ar fi Salatkirmes, din Ziegenhain şi Hutzelkirmes din Treysa.