Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch På svenska

luni, 19 ianuarie 2015

Din minunile naturii Adevărul despre legendarul Şarpe de mare



Peştele-vâslă uriaş (Regalecus glesne), considerat sursa legendelor şarpelui de mare, este cel mai lung peşte osos din lume.
Acesta pare foarte cunoscut, însă în realitate este una din cele mai misterioase creaturi din oceane. Dat fiindcă trăieşte în adâncimi abisale, este extrem de rar să găseşti exemplare vii în zone mai accesibile. În octombrie 2013, a fost capturat un exemplar de circa 5,5 metri în largul insulei Catalina, California, nu departe de Los Angeles. Era mort, dar încă bine conservat.

Ajunge la maximum 8 metri lungime

Un « şarpe de mare » de 7 metri a fost capturat de Navy Seals, de la Marina SUA, în 1996, în largul Coronado, în apropiere de San Diego. Potrivit celor mai recente studii asupra datelor ştiinţifice disponibile în literatura mondială, cercetătorii consideră că acest peşte poate ajunge la maximum 8 metri lungime. Cert este că, dacă este capturat un singur  exemplar de « şarpe de mare », ştirea face imediat înconjurul lumii. Peştele trăieşte în mod obişnuit la adâncimi cuprinse între 200 şi o mie de metri. Este foarte rar, de aceea, să fie găsit lângă coastă, cum s-a întâmplat în 2013 în Baja California, Mexic.

Legenda « şarpelui de mare »

Acest peşte uriaş este la baza tuturor poveştilor şi legendelor despre existenţa enormilor şerpi de mare. "Monstrul" este, de exemplu, sursa unui desen din 1880 al unui exemplar descoperit pe o plajă din Bermude. Este un peşte complet inofensiv pentru om. Peştele-vâslă uriaş (Regalecus glesne) a fost descris pentru prima oară de naturalistul norvegian Peter Ascanius în 1772. În Japonia se consideră că acest peşte iese la suprafaţă atunci când simte că se apropie un cutremur. În realitate nu este nicio relaţie între una şi alta. Un exemplar de « şarpe de mare » este conservat la Muzeul de istorie naturală din Los Angeles County. De la mijlocul secolului al XVIII-lea până astăzi au fost înregistrate.circa 500 de exemplare din acest peşte misterios.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Intraţi în comunitatea Minuni Mistere

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...