Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 15 iunie 2016

5 semne că o ființă care a murit este lângă noi?

Site-ul argentinian http://micartastral.com/ susține că există semne prin care ne putem da seama dacă o ființă dragă, care a murit, este în apropierea noastră.
Potrivit învățăturilor Bisericii Ortodoxe, însă, după despărțirea de trup, sufletul mai locuiește două zile pe Pământ, apoi a treia zi se înalță către Dumnezeu, ca să i se închne. În Rai petrece 6 zile și în iad 30 de zile. În a 40-a zi se află în ce stare se va afla până la Judecata de Apoi. Atunci primesc hotărârea decisivă. Deci, dacă argentinienii ar avea dreptate, numai două zile după moartea unei ființe dragi o putem simți lângă noi. Iată și semnele pe care le precizează ei:

1. Îi puteți simți mirosul: fie miros de tutun, de parfum, al mâncării preferate. Este un mesaj pe care l-ar trimite direct.



2. Apare în vise: este una din formele prin care s-ar arăta că spiritele lor interacționează cu ale noastre. Se spune că unele vise ar putea fi un mesaj de dincolo de mormânt.


3. Rătăciți obiecte importante: simțiți ca și când ați găsi obiecte pe care le-ați lăsat într-un loc în alt loc. Să fie o glumă de la cei dispăruți?


4. Gânduri neobișnuite: experimentați gânduri pe care nu simțiți că v-ar aparține. Argentinienii susțin că ar fi un semn că ființele dragi ar vrea să spună că le acordă atenția cuvenită.


5. Dacă înmormântarea are loc în intervalul de două zile cât sufletul rămâne pe pământ, ar participa la propriile funeralii. Ar încerca chiar să-i consoleze pe cei dragi și să le dea semnale că totul este bine. Dar, pentru că acele persoane sunt absorbite de durere, semnele ar rămâne invizibile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...