Este vorba de un soi de măr care își
merită reputația proastă!
Se spune că mulți conchistadori s-au otrăvit mâncând
mere din acest pom, care mai precis este un arbore care nu are deloc legătură
cu merii decât că fructele lui seamănă cu adevărat cu merele. Se spune că
indigenii foloseau ”mărul morții” ca pedeapsă, legând pe cei pe care voiau să-i pedepsească de trunchiul său și lăsându-l până cade ploaia ca să-l otrăvească
picăturile care se umplu de otravă atingându-l. Se mai spune că nativii își
otrăveau săgețile cu seva sa. Se mai sune că aceasta a fost cauza morții
spaniolului Juan Ponce de León, primul
guvernator al Puerto Rico, care a fost străpuns de o astfel de săgeată pe
coasta Floridei în 1521. Cel mai temut arbore din lume, numit Hippomane, în
latină Hippomane mancinella, crește în peisaje idilice și poate
atinge înălțimi impozante. Ramurile sale se sprijină pe nisip și te invită să
te odihnești sub ele. Sau, dacă sunt înalți, te cheamă să te protejezi de
ploaie la umbra lor. Fructele lor, care seamănă cu merele, sunt aromate,
dulci și savuroase. Însă, un singur fruct poate ucide 20 de oameni. Hippomane este înregistrat în Cartea
Recordurilor drept cel mai periculos arbore din lume. Potrivit Institutului de
Științe Alimentare și Agricultură din Florida, denumirea Hippomane (în engleză manchineel
tree) provine din cuvintele grecești hippo, care
înseamnă cal, și mane, derivate din mania, adică nebunie. Filosoful
grec Teofrasto (371 î.Hr. -287 d.Hr) numea astfel o plantă nativă din Grecia,
fiindcă a văzut cum caii înnebuneau după ce o mâncau. Și părintele taxonomiei moderne,
suedezul Carl Linneo, a dat același nume arborelui native din America. Mai precis,
arborele originar din America Centrală și insulele din Marea Caraibe, care
crește pe coaste din Florida, SUA până în Columbia și în alte locuri e marcat
cu cruci roșii sau plăcuțe de alertă. ”Merii morții”, așa sunt numiți de cei
care trăiesc în apropierea lor. Mai e numit măr de nisip sau măr de plajă. Deși cel mai corect ar fi să fie numit
arborele morții. Seva sa conține o substanță iritantă numită forbol. Doar atingându-l
în trecere, pe piele îți rămâne oribil opărită. Refugierea sub ramurile sale în
timpul unei ploi tropicale poate fi dezastuoasă, seva diluată putând cauza o
erupție cutanată extremă. Arderea acestor abori e tot proastă idee. Fumul te
poate orbi temporar și să-ți provoace probleme respiratorii. Cel mai grav este însă să consumi mărul morții, ceea ce duce la vome și diaree atât de grave, încât se
deshidratează corpul până la un punct ireversibil. A experimentat acest lucru
radiologul britanic Nicola Strickland care în 1999 a fost în vacanță cu o prietenă
în insula caraibiană Tobago. Din fericire, a scăpat cu viață, după ce a gustat
foarte puțin din mărul morții, însă a avut dureri îngrozitoare în gură, vomă și
diaree groaznice. A rămas și cu ganglionii limfatici inflamați după experiența
care i-a îngrozit pe localnici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment