Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

joi, 7 decembrie 2017

Misterul piramidelor vindecătoare! Protejează Moscova de cancer?

Sunt piramidele din Rusia cu adevărat vindecătoare? Acestea sunt opera doctorului Alexander Golod, un cercetător ucrainean care susține că au putere să prevină bolile, îmbunătățesc puterea medicamentelor, vindecă impotența și chiar controlează vremea.
Foto: Instagram
Dr Golod, un inginer stabilit la Moscova, a început să construiască piramidele misterioase în 1990. Până în 2001, a terminat 17 astfel de piramide în diferite părți ale Rusiei și Ucrainei. Până în 2010, numărul piramidelor a crescut la peste 50 în întreaga lume, însă în majoritate sunt în Rusia și Ucraina. Fiecare piramidă are o structură internă din țevi de PVC și e acoperită cu plăci din fibre de sticlă ca să aibă fețe netede. Ele au fost proiectate ca să respecte proporția numărului de aur 1,618033, un standard găsit în natură care poate fi folosit pentru a crea compoziții frumoase cu aspect natural. Această proporție le face structuri mai abrupte ca piramidele egiptene, cu o înclinare de circa 70 de grade. Vârful este aproape la înălțimea de două ori față de perimetrul bazei, făcând ca piramidele lui Golod să pară ca niște obeliscuri. Cea mai masivă piramidă are 44 metri înălțime și cântărește peste 55 de tone. A durat cinci ani să fie terminată și a costat peste un million de dolari construirea sa. Cel mai incredibil lucru despre aceste structuri este că nu conțin nici un pic de metal. Dr Golod susține că orice metal din piramidă ar face ca efectele magice să scadă imens, sau chiar să dispară, și ar absorbi orice câmpuri energetice care ar putea lucra. ”Piramidele mele protejează Moscova de gripă, cancer și SIDA”, a spus Golod, pentru ziarul ”Independent”. ”Curând bolile vor dispărea. Unii oameni vorbesc despre apocalipsă. Eu spun că putem să trăim cât de mult vrem. Imaginați-vă că această cameră e făcută din cuburi. Dacă este o oglindă distorsionată pe perete, cuburile devin răsucite și deformate. Spațiul în care trăim este ca acesta acum. Adam a trait 900 de ani, dar noi trăim numai 70, fiindcă spațiul nostru a fost distorsionat. Asta duce la război, probleme economice, găuri în stratul de ozon și boli. Însă piramidele corectează distorsiunea și restaurează”, susține Golod. De-a lungul anilor, Dr. Alexander Golod a făcut tot felul de afirmații bombastice despre puterea piramidelor lui. A susținut odată că a aruncat o piatră încărcată de energie într-una din piramidele sale din apropiere de o închisoare și deținuții s-au calmat curând după aceasta. După ce a construit o piramidă lângă Lacul Seliger, în regiunea Tver Oblast, apa ar fi devenit mai pură, recolta s-ar fi îmbunătățit și flori rare ar fi început să înflorească în apropiere. Matematicianul Golod crede că piramidele sunt răspunsul la unele din cele mai mari probleme ale lumii. În timpul războiului din Kosovo, a spus că dacă se construiște una din piramide în regiune s-ar opri conflictul și a scris guvernului australian de mai multe ori, recomandând construirea uneia din piramidele sale pentru a închide gaura de ozon de deasupra continetului. Însă una din bombasticele sale promisiuni, că piramidele ar ține sub control vremea și ar preveni catastrofele, a fost infirmată la începutul acestui an. O puternică furtună a distrus una din cele mai mari piramide ale sale de lângă Moscova lăsând intactă numai baza. Criticii lui l-au luat cu asalt, dar cercetătorul a avut o explicație perfect rațională. ”Nu poți să construiești o piramidă și să vezi totul schimbându-se peste noapte. Se întâmplă gradat”, a spus Golod. Dr Golod pune cristale și pietre semiprețioase în piramide ca să le încarce cu energia extraordinară care susține că este înăuntru. După ce simte că pietrele s-au încărcat destul, le sfărâmă și le aruncă pe șosea, spunând că e cea mai bună metodă pentru a răspândi energia piramidelor. Întrebat dacă puterea piramidelor este magie, el a spus: ”Nu, e știință. Efectele lor sunt mai puternice decât se știe. Potrivit inventatorului, fibrele de sticlă au puterea de a îmbunătăți viețile oamenilor care trăiesc pe o rază de 1.000 de kilometri. Cercetătorul mai susține că, petrecând câtva timp înăuntrul unei piramide, oamenii s-ar putea vindeca de multe boli, inclusiv SIDA și Alzheimer. Și cei care vor să se bucure de energia puternică a piramidei în confortul casei lor pot primi piramide în miniatură. Golod percepe desigur bani de la vizitatorii piramidelor sale și de la cei care cumpără piramidele miniaturale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...