Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch På svenska

vineri, 8 decembrie 2017

Știința confirmă existența lui Moș Nicolae

Cercetătorii au datat cu radiocarbon un mic fragment de os care a aparținut Sfântului Nicolae. Osul, care e un fragment din pelvis, a fost păstrat într-o biserică din Franța și acum aparține Părintelui Dennis O'Neill, un preot din Illinois. Testarea făcută de cercetătorii de la Universitatea Oxford au vrut să vadă dacă osul datează cu adevărat de pe vremea când a trăit Sfântul Nicolae, pe care întreaga lume îl știe sub numele Moș Nicolae, pentru darurile pe care le face copiilor la 6 decembrie, ziua pomenirii sale. Concluzia a fost că într-adevăr osul datează din secolul IV, când a trait sfântul. Moaștele Sfântului Nicolae, aproape în totalitate, se află într-o criptă în Bari, Italia. Ne mândrim că una din mâinile lui Moș Micolae se află la București și face minuni.
Mana” miraculoasă a Sfântului Nicolae este un lichid transparent care se formează în mormântul acestuia din cripta Bazilicii din Bari, unde se află moaștele sale. Fenomenul este inexplicabil. Este exclus ca această apă să provină din infiltrații de afară, deoarece s-a demonstrat că sarcofagul în care se găsesc oasele sfântului e impermeabil. Mana este cu adevărat un lichid sacru, fiindcă se află în contact cu osemintele. Acest lichid se secreta și în mormântul sfântului din biserica din Myra, imediat după moartea sa, după cum atestă numeroși biografi. Scrierile vechi consemnează că, în momentul în care moaștele au fost mutate, rămășițele pământești ale sfântului erau pline de ”mană”. De când se află la Bari, fenomenul a continuat neîncetat. Pelerinii care vin la mormântul său sunt atrași de acest lichid frumos mirositor cu efecte miraculoase, dovedite. Începând din 1980, mana este extrasă la fiecare 9 mai, sărbătoarea mutării de la Myra la Bari, în prezența unui reprezentant al Papei și al unui episcop orthodox. În fiecare an se strâng circa 50 de mililitri de lichid. Mana este distribuită credincioșilor amestecată cu apă sfințită în sticluțe speciale, servindu-le ca leac miraculos împotriva a tot felul de boli. Puțină lume știe că Sfântul Nicolae este la originea lui Santa Claus (Moș Crăciun) din SUA. Olandezii au introdus sărbătoarea peste Ocean în secolul XVII, în Noul Amesterdam (actualmente New York), sub denumirea Sint Niclaes, Sinterclaes, devenind cu timpul Santa Claus. Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, Lichia (coasta de est a Turciei, pe atunci locuită de greci), în anul 270. Avea părinți bogați care l-au crescut pentru a deveni creștin devotat. Ei au murit în timpul unei epidemii, lăsându-l singur în timp ce era tânăr. Sfântul și-a folosit averea pentru săraci și bolnavi, dedicându-și viața lui Dumnezeu.
I s-a dus vestea pentru generozitatea sa, dragostea pentru copii, grija pentru marinari, de aceea a devenit simbolul Moșului care aduce daruri copiilor. În timpul împăratului Dioclețian, care îi persecuta pe creștini, a suferit pentru credința sa, fiind exilat și încarcerat. La acea vreme, închisorile erau așa de pline de episcopi, preoți și diaconi, încât nu mai era loc pentru hoți și criminali. Sfântul a murit la 6 decembrie 325, fiind înmormântat în catedrala din Myra. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, însă, din cauza multor războaie din zonă, unii creștini au fost îngrijorați că accesul la locul sfânt va deveni dificil. Veneția și Bari s-au ”bătut” pentru a obține sfintele relicve. În 1087, marinarii din Bari le-au furat, aducându-le în orașul lor, unde sunt și astăzi, într-o biserică impresionantă construită deasupra criptei (Bazilica Sfântul Nicolae). La Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București se află mâna Sfântului Nicolae, care face minuni. Au existat cazuri de vindecări de cancer ale unor credincioși care s-au rugat în preajma raclei în care e depusă. Mâna a ajuns la noi în chip miraculous, dăruită de Mihai Viteazul. Domnitorul a purtat-o cu sine în bătălia de la Călugăreni, aducându-i victoria. La 13 octombrie 1994 , caseta din aur în care se afla mâna sfântului a fost furată. Numai că sfintele moaște au făcut din nou minuni. Mâna a fost dusă la poliție de o femeie care s-a speriat când a văzut-o scoasă din casetă, la ea în casă, iar hoțul a făcut infarct și a murit pe loc în închisoare, chiar pe data de 6 decembrie, când sfântul este sărbătorit. Un complice nu a mai putut să doarmă și nevasta lui s-a dus la părintele paroh, Gelu Bogdan, ca să ceară iertare pentru el.

Filmul de mai sus prezintă sărbătorirea Sfântului Nicolae la Bari, la 6 decembrie 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Intraţi în comunitatea Minuni Mistere

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...