Misterele Unirii de la 24 ianuarie 1859

Reprezentanții marilor puteri se întrunesc la 1858 la Paris și permit Principatelor Române să se unească, ca urmare a propagandei tineretului nostru în Occident.

Alexandru Ioan Cuza, de Carol Popp de Szathmáry

Însă se pune condiția să fie doi domnitori și doar câteva instituții comune la Focșani. Se hotărăște să

se organizeze în Muntenia și Moldova așa-numite adunări ad-hoc pentru alegerea domnitorilor. În Moldova, alegerile sunt trucate de caimacam, locțiitorul domnesc numit de sultanul turc, Nicolae Vogoride, care era un fanariot de origine bulgară. Românii fac plângere la conducătorul francez, Napoleon al III-lea. El o convinge pe Regina Victoria a Angliei să facă presiuni asupra sultanului să anuleze alegerile. Sub presiunile militare externe, turcul acceptă. La Iași este ales mai întâi colonelul Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859. Tinerii unioniști care l-au propus erau mai toți masoni, scrie marele istoric Neagu Djuvara în ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. La București, cei care vor unirea apelează la mase, care manifestează și cer Parlamentului să-l aleagă tot pe Alexandru Ioan Cuza drept domnitor la 24 ianuarie 1859. Trei ani au mai durat negocierile diplomatice cu ajutorul lui Napoleon al III-lea, până ce s-a recunoscut făurirea României. Se permite ca Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei să se numească România după acești 3 ani.