Cine a inventat muștarul? Mica istorie a unuia din cele mai iubite condimente și de ce este important pentru sănătate

Cine a inventat muștarul se întreabă oricine, chiar dacă nu toată lumea știe cât este de important pentru sănătate. Unul din cele mai iubite condimente, îndeosebi de către francezi, dar care e omniprezent și pe mesele românilor, muștarul este unul din puținele sosuri permise chiar și celor care țin diete, fiind foarte sărac în calorii și foarte bogat în gust.

Se poate găsi în variante mai mult sau mai puțin picante, amestecat cu miere sau în versiune de modă veche, cu boabe, dar care e originea sosului de muștar și cine i-a inventat rețeta?

Muștarul a început să fie cultivat în China

Potrivit istoricilor, semințele de muștar erau cultivate în China în urmă cu peste 3000 de ani. Dar, după cum ne dăm seama, citind Biblia, se regăsea și la civilizațiile antice mediteraneene. Egiptenii, grecii și romanii îl foloseau pentru a condimenta mâncărurile cu carne și pește. Boabele erau pisate și amestecate cu carne. Romanii amestecau pulberea de muștar cu vin roșu. Romanii au importat din Galia folosirea muștarului. Carol cel Mare, rege al francilor din 768 până 814, a recomandat cultivarea muștarului peste tot, inclusiv în grădinile mânăstirilor care înconjurau Parisul. Astfel cultivarea muștarului s-a răspândit în Germania și Anglia. În nordul Europei a început să se răspândească credința că spargerea unor semințe de muștar în jurul casei ar ține departe spiritele rele, contribuind la raspândirea acestuia. În Spania, muștarul a ajuns la sosirea legiunilor romane, apoi în India cu Vasco da Gama, deși unele surse susțin că, în India, se cultiva deja cu 1.800 de ani î.Hr. În țările de limbă engleză, muștarul e numit ”mustard” de la cuvintele latine ”mustum ardens”, care înseamnă ”must care arde”. În antichitate, muștarul era preparat cu must, suc de struguri nefermentat.

Muștarul folosit ca afrodisiac

La Dijon, în Franța, a devenit condiment local în secolul XIV și în 1390 manufactura a fost reglementată prin lege la modul că cine producea muștar de proastă calitate era amendat serios. În oraș, vânzătorii de stradă îl duceau din poartă în poartă cu numele ”sosul infernului” din cauză că era picant. Farmaciștii timpului au făcut avere preparând o mixtură de semnițe de muștar, ghimbir și mentă care se administra soțiilor pentru a le stimula libidoul. Popularitatea sosului de muștar este însă bine documentată și prin relatările scrise ale unui banchet ținut de ducele de Burgundia în 1336, în care oaspeții au consumat 320 de litri. După două secole s-a născut la Dijon corporația producătorilor de ulei și muștar. Rețetele lor creative sunt folosite și astăzi pentru diferite tipuri de sosuri. Folosirea muștarului în Anglia e documentată din 1390 prin cartea ”The Forme of Cury” scrisă de șeful bucătarilor regelui. Era preparat în mod curios: semințele, tocate grosier, amestecate cu făină și scorțișoară, umezite și transformate în bile mici, care erau apoi uscate pentru a fi conservate și apoi amestecate cu oțet sau vin pentru a face un sos de muștar atunci când era necesar. Orașul Tewkesbury, multe secole după, a fost faimos pentru prepararea de bile similare cu acestea, în a căror rețetă se folosea totuși hrean în loc de scorțișoară. Bilele erau uscate și apoi vândute în alte orașe, în special în Londra, fiind chiar menționate de Shakespeare în Henric al IV-lea, partea a II-a.

Muștarul apare în versiuni aromate

Epoca de aur a condimentelor a fost Renașterea, când muștarul era prezent în mod natural la toate banchetele. De-a lungul secolelor, muștarul a devenit din ce în ce mai mult sinonim cu rafinamentul și plăcerea și în această epocă au început să apară versiuni aromate și delicate. La începutul secolului al XIX-lea, artizani, încurajați de mari gastronomi precum Grimod de la Reynière, Carème, Brillat-Savarin și Monselet, au concurat pentru a crea noi rețete. O dată cu revoluția industrială, tehnicile de fabricație s-au schimbat, iar cele tradiționale au dispărut treptat, fiind înlocuite de mărunțirea mecanică și cernerea semințelor. În consecință, producția a dezvoltat reglementări din ce în ce mai stricte, dezvoltate în Franța în secolul XX.

Muștarul a devenit industrie

Primii care au transformat producția artizanală într-o adevărată mică industrie au fost doi asociați de la Dijon, Maurice Gray și Antoine Poupon, care și-au unit forțele, în 1770, unul cu capital și celălalt cu un prototip de măcinat mecanic pentru cereale. pentru muștar, și și-au prezentat lumii brandul: chiar și astăzi tururile orașului din Dijon îi duc pe turiști să viziteze locul istoric unde se aflau afacerile lor. În rețeta lor a apărut, probabil pentru prima dată, vinul alb. În 1866, Jeremia Colman, fondatorul brandului de muștar Colman din Anglia, a fost numit artizanul muștarului Reginei Victoria. Colman a perfecționat tehnica dezvoltând o metodă de reducere a semințelor la pulbere foarte fină, fără a crea căldură în procesul care va elibera și aroma uleiului, ceea ce i-a permis să mențină parfumul și gustul maxim până la finalul de prelucrare.

Muștarul folosit pentru hotdog

În schimb, folosirea muștarului pe post de condiment pentru hot dogi, un mare clasic american, datează din 1904, când, la Expoziția internațională din Luisiana ,muștarul galben strălucitor French’s, colorat cu puțin turmeric, a fost introdus de compania care îi va purta numele. Însă muștarul nu este numai bun la gust pentru a fi consumat. Semințele de muștar conțin fitonutrienți care împiedică crearea celulelor canceroase și previn apariția cancerului gastrointestinal. De asemenea conțin seleniu și magneziu, substanțe cu proprietăți antiinflamatoare care combat reumatismul și astmul. Magneziul e de folos împotriva tensiunii arteriale. Muștarul reduce riscul de apariție a tulburărilor cardiovasculare și a bolii Alzheimer.

Cine a inventat muștarul se întreabă oricine, chiar dacă nu toată lumea știe cât este de important pentru sănătate. Unul din cele mai iubite condimente, care e omniprezent și pe mesele românilor, muștarul este unul din puținele sosuri premise chiar și celor care țin diete,