Misterul fluturelui de mărimea unei păsări de la Cernobîl a făcut vâlvă pe Internet.
Specialiștii de la Rezerva Rodiologică și ecologică a biosferei din Cernobîl (Ucraina) au observat un fluture rar de mare talie care este pe lista de specii amenințate cu dispariția ale țării, potrivit unui comunicat publicat la 8 octombrie, potrivit publicației ”Clarin”. Este vorba de Catocala fraxini, unul din cei mai mari fluturi din Ucraina și din Europa. Lungimea aripii sale poate ajunge la 4,5 centimetri, în timp ce deschiderea aripilor în zbor poate ajunge la 11 centimetri. De aceea, mărimea sa se poate compara cu cea a unei păsări. Specia e un gen de fluture nocturn cu aripile posterioare foarte colorate. Este un fluture robust, pe aripile posterioare prezentând desene între gri deschis și verzi-cafenii cu caracter mimetic.
Ziua se fac nevăziți
În
timpul zilei stau în repaus pe trunchiurile arborilor, cu aripile anterioare
acoperindu-le pe cele posterioare, mai colorate, ca să treacă neobservați,
confundându-se cu scoarța arborelui. Aripile posterioare sunt negre cu o fâșie
albăstrie de colorit foarte variabil, de la bleu la albastru intens și chiar
violet. Varietatea coloritului este cauzată de factori climatici. Zborul său e
liniștit și maiestuos, dar când se simte amenințat începe să zboare rapid în
zigzag. Sunt atrași de lumină și de mirosuri puternice. Activitatea sa nocturnă
se realizează pe malurile râurilor, locuri umede, la marginile pădurilor, în
zone montane umede și în luminișuri unde curg pâraie. Misterul fluturelui de mărimea unei păsări de la Cernobîl
a făcut vâlvă pe rețelele sociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment