Cine au fost, de fapt, vizigoții?

Cine au fost, de fapt, vizigoții, știți? Vizigoții au fost un trib germanic care, în Antichitatea târzie, a hărțuit Imperiul Roman până în punctul în care Roma a fost jefuită, iar influența sa asupra Europei Occidentale a fost importantă..

Cine au fost, de fapt, vizigoții vă spunem în continuare.

Povestea goților este una complexă. Ei au format alianțe fragile cu dușmanii lor, în timp ce se certau și se ucideau între ei. Teritoriile erau câștigate și apoi pierdute, iar amenințarea altor triburi barbare la fel de ambițioase – hunii și francii – era mereu prezentă. Regatul lor a prosperat, dar forțe puternice se pregăteau să le conteste dominația.

Așadar, ce s-a întâmplat mai departe?
Vizigoții, sau goții, erau un popor germanic nomad care s-a stabilit la vest de Marea Neagră în secolul al III-lea d.Hr. 

Bătălia de la Abritus

În anul 250 d.Hr., goții, conduși de regele Cniva, au invadat teritoriul roman. În anul următor, 251, armata romană a fost zdrobită în bătălia de la Abritus, în care împărații romani Decius și fiul său Herennius Etruscus au fost uciși.

Relațiile cu romanii

Succesul pe câmpul de luptă împotriva romanilor a inspirat noi incursiuni în imperiu. Apoi, în 376, căpetenia gotică Fritigern l-a convins pe împăratul roman de răsărit Valens să permită unui grup de vizigoți să se stabilească pe malul sudic al Dunării.

Războiul gotic (376–382)

Romanii, însă, i-au tratat în general pe goți cu dispreț. Când a izbucnit foametea în Imperiu, conducătorii romani au fost reticenți să le ofere hrana și pământul promise. A izbucnit o revoltă deschisă, ceea ce a dus la Războiul gotic.

Bătălia de la Adrianopol

Confruntarea decisivă a războiului a fost bătălia de la Adrianopol, pe 9 august 378. Conduși de Fritigern, goții au obținut o victorie zdrobitoare, iar împăratul Valens a fost ucis.

Căderea Imperiului Roman de Apus

Istoricii consideră bătălia de la Adrianopol ca fiind începutul evenimentelor care au dus la prăbușirea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea. 

Alaric I

Goții și-au continuat înaintarea spre vest. În 395, orașele grecești Argos și Eleusis au fost distruse. În același an, goții și-au încoronat primul rege – Alaric I.

Înaintarea spre vest

În anul următor, 396, au fost jefuite Sparta și Corint. Dar cel mai mare trofeu era încă neatins: Roma însăși. 

Primul asediu al Romei

În 408, goții au asediat Roma. Foametea era încă răspândită, iar Alaric a folosit foamea ca armă, cerând răscumpărări uriașe în schimbul hranei pentru locuitorii înfometați ai orașului.

Jefuirea Romei

Doi ani mai târziu, după negocieri eșuate cu împăratul Honorius, goții au atacat din nou Roma. Pe 24 august 410, Alaric și armata sa au început jefuirea orașului, un asalt care a durat trei zile. Era pentru prima dată, după aproape 800 de ani, când Roma era atacată și prădată.

De la Antichitate la Evul Mediu

Deși sediul guvernării romane se mutase între timp la Ravenna, jefuirea Romei a marcat un moment de cotitură în căderea Imperiului Roman de Apus. Acest eveniment simbolizează tranziția lentă de la Antichitatea clasică la Evul Mediu.

O alianță fragilă

După triumful din Roma, vizigoții s-au extins spre vest, dar fără regele Alaric, care murise în 411. L-a succedat cumnatul său, Athaulf. În 418, vizigoții au încheiat o alianță fragilă cu romanii și s-au stabilit în Aquitania, în sud-vestul Franței. Regatul vizigot se extindea.

Athaulf și Sigeric

Domnia lui Athaulf a fost scurtă: a fost asasinat în 415. Succesorul său, Sigeric, a stat doar șapte zile pe tron înainte de a fi și el ucis. Următorul rege, Wallia, a încheiat un acord cu împăratul Honorius, permițând vizigoților să-și stabilească o bază în Franța.

Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice

Wallia a domnit între 415 și 418. Succesorul său a fost Theodoric I, celebru pentru rolul său în oprirea lui Attila Hunul la bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, în 451, unde o armată combinată de romani și vizigoți a oprit invadatorii. Theodoric a fost însă ucis în luptă.

Theodoric al II-lea și expansiunea în Spania

Theodoric al II-lea a inițiat extinderea vizigotă în Hispania, denumirea romană a Peninsulei Iberice, în 462. Luptele pentru putere în regatul vizigot au dus la asasinarea sa de către fratele mai mic, Euric, în 466.

Regele Euric

Euric a domnit între 466 și 484. În timpul său, a unificat facțiunile vizigote aflate în conflict și a încheiat un tratat de pace cu împăratul roman Iulius Nepos (până în 476, Imperiul Roman de Apus încetase efectiv să mai existe). Euric a extins puterea vizigotă în Hispania și a controlat aproape întreaga Peninsulă Iberică.

Teritoriul vizigot

În jurul anului 500, regatul vizigot, având capitala la Toulouse, controla Aquitania, provincia romană Gallia Narbonensis din sudul Franței și cea mai mare parte a Hispaniei. Harta arată întinderea maximă a regatului vizigot.

Bătălia de la Vouillé

Vizigoții se simțeau invincibili. Dar, în primăvara anului 507, au fost înfrânți de franci la bătălia de la Vouillé. Sub comanda lui Clovis, victoria francilor și moartea regelui Alaric al II-lea, fiul lui Euric, au reprezentat primele fisuri în regatul vizigot.

Clovis, regele francilor

După bătălia de la Vouillé, Galia, anterior divizată, s-a transformat într-un regat unit – Franța – sub conducerea lui Clovis, subminând dominația vizigotă din regiune.

Iustinian I și provocarea bizantină

Dominația vizigotă în Europa a fost din nou amenințată când împăratul bizantin Iustinian I (527–565) a lansat, în 535, un război pentru a recuceri Italia de la goți.

Regele Theudis

Între 511 și 526, vizigoții au fost conduși de Theodoric cel Mare. Succesorul său, Amalaric, a domnit cinci ani înainte de a fi asasinat. Următorul rege, Theudis, a stat pe tron 17 ani, până în 548.

Hispania vizigotă

Centrul puterii vizigote s-a mutat din nou – mai întâi la Barcelona, apoi spre interior și sud, la Toledo. În 571, goții au cucerit Córdoba.

Căderea Italiei

Între timp, Iustinian I continua războiul împotriva vizigoților, iar în 562 a reușit să cucerească Italia. Trupele bizantine reprezentau acum o amenințare serioasă.

Imperiul Bizantin

În 565, sub Iustinian I, Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol, s-a extins la cea mai mare întindere geografică, incluzând și sudul Peninsulei Iberice.

Regele Leovigild

Regele Leovigild și, mai târziu, regele Suintila au reușit să recupereze o parte din regiunile sudice ale Hispaniei pierdute în favoarea bizantinilor. Între timp, armatele romane imperiale au profitat de rivalitățile vizigote și au stabilit un nou guvern la Córdoba.

Bătălia de la Guadalete

Ironia sorții a făcut ca nu bizantinii, ci invazia musulmană să pună capăt regatului vizigot. În 711, în bătălia de la Guadalete, regele vizigot Roderic a fost ucis în timp ce armata sa încerca să respingă atacul berber condus de Tariq ibn Ziyad.

Tariq ibn Ziyad

Tariq ibn Ziyad, comandant al omeiazilor, este creditat cu inițierea cuceririi musulmane a Hispaniei vizigote, când cea mai mare parte a Peninsulei Iberice a intrat sub dominație islamică la începutul secolului al VIII-lea.

Sfârșitul regatului vizigot

Ultimul rege vizigot a fost Ardo, care a domnit între 713/714 și 720/721. Ultima provincie vizigotă, Gallia Narbonensis, a căzut sub control musulman în 716. Regatul vizigot nu mai exista.

Cine au fost, de fapt, vizigoții au explicat Britannica, World History Encyclopedia, National Geographic, Khan Academy.