Cum își cresc japonezii copiii? Este absolut uluitor, incredibil, fascinant, cum se întâmplă astăzi și cum se întâmpla în trecut

Cum își cresc japonezii copiii, iată o călătorie fascinantă în lumea educației japoneze, care dezvăluie o serie de tradiții ce pot părea neobișnuite pentru publicul noi. Aceste practici, adânc înrădăcinate în cultură și filozofie, pun accent pe independență, comunitate și reziliență.

Foto: Kantaro Japan Walker, Instagram

De la trimiterea copiilor mici singuri în oraș pentru a face mici cumpărături până la laude

minime pentru realizări, aceste tradiții oferă o perspectivă unică asupra creșterii copiilor. Deși aceste metode pot părea extreme, ele reflectă un angajament profund față de cultivarea autonomiei și a armoniei sociale.

Prin înțelegerea acestor practici, putem pătrunde într-o altă viziune asupra copilăriei — una în care comunitatea și caracterul copilului sunt prioritare față de recompensele individuale. Iată 15 tradiții japoneze de creștere a copiilor care v-ar putea surprinde:

1.      Trimiterea copiilor mici să facă singuri cumpărături
Imaginați-vă copii de șase ani traversând străzi aglomerate pentru a cumpăra alimente. În Japonia, nu este deloc neobișnuit să vezi copii mici făcând astfel de comisioane singuri. Această practică, bazată pe încredere și siguranța comunității, dezvoltă independența și responsabilitatea de la o vârstă fragedă.
Părinții cred că aceste experiențe construiesc încrederea în sine și abilități practice de viață. În timp ce părinții de la noi pot considera acest lucru riscant, în Japonia, acesta reprezintă un adevărat ritual de maturizare. Vecinii veghează asupra copiilor, creând un mediu de sprijin. Este un angajament social de a forma indivizi pe picioarele lor.

2.      Lăsarea copiilor să folosească singuri transportul public
În Japonia, nu este neobișnuit ca elevii de școală primară să folosească singuri mijloacele de transport în comun. Această tradiție se bazează pe încredere – atât în copii, cât și în comunitate. Cu accent pe siguranță, copiii sunt învățați să se orienteze în autobuze și trenuri, dobândind abilități esențiale pentru viața urbană.
Responsabilitatea oferită lor încurajează maturizarea timpurie și luarea deciziilor. Părinții au încredere că societatea îi va proteja, creând un mediu atât protector, cât și eliberator. Este un echilibru fascinant între libertate și siguranță.

3.     Dormitul împreună cu copiii până târziu în anii de școală
În Japonia, dormitul împreună continuă adesea până în anii de școală primară, promovând legătura familială și sentimentul de siguranță. Această practică reflectă accentul cultural pus pe apropierea emoțională și sprijinul reciproc în familie.
În timp ce părinții occidentali valorizează independența în somn, japonezii consideră dormitul împreună o cale de a cultiva încrederea și echilibrul emoțional. Copilul se simte protejat și iubit, iar legăturile de familie se întăresc.

4.     Așteptarea ca micuții să facă ordine
De mici, copiii japonezi sunt învățați valoarea curățeniei și disciplinei. Chiar și cei mici sunt adesea văzuți strângând jucăriile sau ștergând mesele. Ei învață responsabilitatea față de mediul propriu și mândria de a păstra ordinea.
Curățenia nu este doar o sarcină, ci o lecție de autonomie și respect pentru spațiul propriu – un element central al filozofiei japoneze de creștere a copiilor.

5.      Încurajarea independenței fără supraveghere constantă
Educația japoneză presupune adesea să-i lași pe copii să exploreze și să se joace fără ca adulții să-i supravegheze permanent. Aceasta le dezvoltă încrederea și capacitatea de a lua decizii.
Japonezii cred că jocul liber ajută copiii să-și dezvolte creativitatea și abilitatea de a rezolva probleme. Ei sunt învățați să învețe din greșeli, cultivând reziliență și curaj.

6.      Toată familia mănâncă același lucru — fără „mâncare pentru copii”
În familiile japoneze, copiii mănâncă aceleași preparate ca adulții. Această practică încurajează unitatea și gusturile comune, evitând ideea de „mâncare specială pentru copii”.
Prin participarea la mesele comune, copiii învață bunele maniere și importanța timpului petrecut în familie. Este o expresie a valorilor de incluziune și egalitate în cadrul căminului.

7.     Puține laude — succesul este o așteptare, nu o sărbătoare
În Japonia, succesul este privit ca ceva firesc, nu ca un motiv de celebrare. Copiii sunt învățați să fie motivați, fără a depinde de laude. Accentul se pune pe efort și perseverență, nu pe recompense exterioare.
Această abordare formează un caracter puternic, centrat pe autodepășire și responsabilitate personală.

8.     Lăsarea copiilor să experimenteze eșecul fără „plase de siguranță”
Eșecul este considerat esențial pentru dezvoltare. Copiii sunt lăsați să se confrunte cu greșelile lor, fără ca părinții să intervină imediat. Astfel învață să facă față dezamăgirii și să devină mai puternici.
Această metodă contrastează cu tendința noastră de a-i proteja excesiv. În Japonia, copilul este încurajat să se ridice singur.

9.     Învățarea stăpânirii emoțiilor încă de mici
Stăpânirea emoțiilor este o virtute în Japonia. Copiii sunt învățați să-și controleze reacțiile și să-și păstreze calmul, promovând armonia și respectul față de ceilalți.
Deși în Occident exprimarea emoțională este încurajată, în Japonia accentul se pune pe autocontrol și empatie.

10.  Educația orientată spre grup, nu spre individ
Părinții japonezi pun accent pe armonia colectivă, nu pe individualism. Copiii învață devreme valoarea cooperării și a spiritului de echipă.
Spre deosebire de cultura occidentală, unde se evidențiază performanța individuală, în Japonia copilul este educat să contribuie la binele comun.

11.  Rușinarea publică pentru comportamente nepotrivite
Uneori se folosește rușinarea publică pentru a corecta comportamentele. Deși poate părea dură, această metodă îi învață pe copii să fie conștienți de impactul acțiunilor lor asupra comunității.

12.  Fără supraveghere constantă
Copiii sunt încurajați să exploreze și în spațiile publice, fără supraveghere constantă. Părinții japonezi au încredere în capacitatea copiilor de a se descurca singuri, ceea ce le dezvoltă încrederea și autonomia.

13.  Disciplina comunitară înaintea celei parentale
În Japonia, întreaga comunitate participă la educația copiilor. Nu doar părinții, ci și ceilalți adulți pot corecta un copil. Aceasta întărește respectul față de reguli și responsabilitatea colectivă.

14.  Uniforme școlare stricte încă din clasele mici
Școlile japoneze impun uniforme chiar și elevilor mici, pentru a promova disciplina și egalitatea. Uniforma simbolizează apartenența la colectiv și respectul față de ordine.

15.  Accent profund pe modestie, nu pe creșterea stimei de sine
În Japonia, modestia este o valoare esențială. Copiii sunt învățați să-și recunoască meritele fără aroganță și să reflecteze asupra propriei evoluții.
Această atitudine cultivă o imagine de sine realistă și respect față de ceilalți. Este o educație care prețuiește echilibrul interior și armonia comunitară mai presus de trofee și laude.

În 2025, activitățile tradiționale japoneze pentru copii includ sărbătorirea Zilei Copilului (Kodomo no Hi) pe 5 mai, prin arborarea de koinobori (panglici în formă de crap) și expunerea cascăi de samurai (kabuto). De asemenea, o tradiție numită Shichi-Go-San, celebrată pe 15 noiembrie, îi onorează pe copiii de 3, 5 și 7 ani prin ceremonii speciale și oferirea de dulciuri precum chitose-ame, o bomboană a longevității. O altă activitate este festivalul Setsubun, în februarie, când copiii ajută la aruncarea boabelor de soia pentru a alunga spiritele rele.

Ziua Copilului (Kodomo no Hi): 5 mai

• Activități:
Familiile celebrează sănătatea și fericirea copiilor, atârnând de acoperiș panglici colorate în formă de crap (koinobori).

• Simbolism:
Crapii reprezintă forța și perseverența, inspirați de legenda crapului care înoată împotriva curentului și se transformă în dragon.

• Decorațiuni:
Se expun căști de samurai (kabuto) pentru a insufla curaj și putere copiilor.

• Mâncare:
Familiile mănâncă preparate tradiționale precum kashiwamochi (prăjituri de orez învelite în frunze de stejar) și chimaki (prăjituri de orez învelite în frunze de bambus).

Shichi-Go-San: 15 noiembrie

• Semnificație:
Această tradiție sărbătorește copiii care împlinesc 3, 5 și 7 ani — vârste considerate norocoase în numerologia est-asiatică.

• Activități:
Copiii vizitează templele, poartă cele mai frumoase haine și primesc chitose-ame („bomboane de o mie de ani”), simbol al dorinței pentru o viață lungă și prosperă.

• Simbolism:
Bomboanele sunt oferite în pungi decorate cu simboluri ale longevității, precum cocori și broaște țestoase.

Setsubun: februarie

• Semnificație:
Acest festival marchează începutul primăverii și are rolul de a alunga spiritele rele.

• Activități:
Familiile aruncă boabe prăjite de soia afară din casă, strigând:
„Afară demonii, norocul în casă!” („Oni wa soto, fuku wa uchi!”).

• Mâncare:
Copiii mănâncă câte un bob de soia pentru fiecare an al vârstei lor, pentru noroc. De asemenea, se mănâncă ehomaki, un rulou de sushi care trebuie consumat în tăcere, orientându-se către direcția norocoasă a anului.

În ultimele decenii, preferința de gen pentru copii în Japonia s-a schimbat treptat: dacă înainte familiile preferau băieții, în prezent se observă o tendință mai pronunțată spre preferința pentru fete.

Din viața și obiceiurile popoarelor -Copilul japonez – articol din ziarul ”Universul”, din anul 1903

Nici un eveniment familial nu interesează mai mult pe japonezi ca venirea pe lume a unui nou născut. Toată familia de îndată ce a căpătat convincția că tinera soție e pe cale de a deveni mumă, se îndeletnicește a face cât se poate mai fericită pe aceea care poartă în pântecele ei un viitor membru al familiei. Din toate părțile daruri și consilii părintești curg droaie. Viitoarea mumă e privită cu ochi de admirație, iar simptomul însărcinatei e pentru dînsa un motiv de mândrie, de suveranitate dulce, mângâetoare, în viața ei de vecînică monotonie. Căci viața de familie a unei femei japoneze nu e de loc de invidiat, in afară de faza însărcinărei. In nici o țară copiii nu sunt mai mult doriți, mai mult așteptați ca în Japonia și nici un popor din lume nu-î îngrijește mai bine, nu-î înconjoară cu atâta iubire, cu atâta drăgălășenie ca acest popor de la începutul răsăritului. O familie japoneză ce e pătrunsă de ideea că un copil e pe cale să intre în sinul seu, trăește într’o bucurie continuă ‘) Până chiar și soacra—căci soacra rămâne tot soacră și pe partea cealaltă a pământului—găsește ca prin minune cuvinte dulci, blânde, cari sună mângâitor la urechea tinerei nurori ce va fi în curând mamă. Respectul poporului pentru femeile mame e atât de înaintat la japonezi, încât de obiceiü el se măsoară prin numărul copiilor la care femeea a dat naștere. Cu cât o femee va avea mai mulți copii, cu atât va fi mai mult respectată. Și dacă sentimentul de viață familială, așa cum îl înțelegem noi în Europa, nu e cunoscut la japonezi, în schimb eî au acea iubire, acea pasiune neînțeleasă de noi, pentru aceste ființe mici ce intră pline de inocență pe poarta lumei. Și această iubire sufletească de nevinovăție, mi se pare mai sinceră, mai morală decât tot alaiul de sentimente umflate, închise în cadrul atâtor reguli și legi ce înconjoară formația și existența unei familii europene. Când ziua de naștere sosește, o femee, ale cărei cunoștințe științifice sunt aproape aceleași ca ale moașelor noastre, se găsește deja de câteva zile în casa viitoarei mame. Această femee scaldă copilul într’o bae caldă și timp de trei zile nu-i dă alt nutriment decât un săculeț de mătase umplut cu Makuri () pe care noul născut îl suge. A patra zi numai copilul începe a suge sinul mamei fericite sau în cazuri excepționale al unei doice. Niciodată însă copilul japonez nu e crescut cu biberonul. Japonezii consideră ca o insultă adusă naturii creșterea copiilor cu biberonul. In acest timp fericitul tată a expediat deja în toate direcțiile oameni călări sau pe jos purtând scrisori ce anunță tuturor cunoștințelor«marea noutate». Și din toate părțile încep să sosească felicitări, urări pentru noul născut; cunoștințele vin cu coșurile încărcate de toate mâncările rare și scumpe, de tot ce e mai bun în Japonia, pentru a le oferi mamei. Copii vin cu mâinele pline de jucării pentru acel ce în curînd va fi între dînșii, în mijlocul grădinei cu flori lățoase pentru a înmulți banda de fericiți. In fine a șaptea zi e ziua când i-se hărăzește un nume micului japonez. In aceeași zi pielea subțire a capului 900 simte pentru întâia oară lama ascuțită a briciului. Timp de mai mulți ani acest obiceiu de a-i rade capul la fiecare opt zile e păstrat cu sfințenie de către părinții japonezi. Motivul pare a fi de a face pielea capului aspră și groasă. Acest obiceiu explică de ce japonezii au perul capului gros și aspru , deseori grosimea unui fir de păr japonez e egală cu aceea a unui fir din coama unui cal. Botezul religios n’are loc decât a 30-a zi de la naștere. Ceremonia e destul de imposantă, căci cortegiul ce conduce copilul la templul sionist e compus din toți prietenii familiei și de servitori ce poartă în vază cele mai frumoase daruri ce au fost oferite noului născut. In templu preotul varsă câteva picături de apă sacra în gura copilului. Acesta e primul act religios «roiyamahi»la care e supus micul japonez. Apoi cortegiul vesel ia drumul spre casă, unde un adevărat ospăț ales îl așteaptă. Masa e presidata de mama copilului, care e deja în picioare, fericită de a vedea în jurul atâți prieteni și prietene veniți adeseori din depărtări enorme. In fine o observație care merită a nu fi lăsată la o parte, este că familiile japoneze preferă întotdeauna să aibă băeți în loc de fetițe și când sărmana noră a dat naștere unei fete în loc de băiat, nu numai bărbatul e foarte nemulțumit câteva zile,dar mama soacră exprimă supărarea ei pe față și într'un mod neomenos. Această supărare e de scurtă durată, căci în ziua botezului toți sunt veseli.  

Cum își cresc japonezii copiii? Este absolut uluitor, incredibil, fascinant, cum se întâmplă astăzi și cum se întâmpla în trecut.