Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 5 iunie 2013

Din misterele istoriei: i-au salvat gâştele pe romani?



Vae victis înseamnă vai de învinşi! Este o expresie latină pronunţată de liderul galilor Brennus, care a învins Roma. În zilele noastre, această expresie se foloseşte pentru a reaminti că învinsul este la mila învingătorului, mai ales în timpul negocierilor care urmează luptei. În jurul anului 390 î.Hr., galii conduşi de Brennus (bren înseamnă şef în limba celţilor) invadează Etruria pentru a-şi însuşi bogăţiile peninsulei italiene. 


Învingători ai armatei romane pe râul Allia, intră în Roma pe care o găsesc goală, cu porţile deschise.
Populaţia fugise, cu excepţia senatorilor, aşezaţi pe scaunele lor comode într-o piaţă a oraşului. Un soldat gal s-a apropiat de unul dintre ei şi s-a amuzat trăgându-l de barbă. Senatorul l-a pedepsit pe îndrăzneţ cu o lovitură de baston. El a fost imediat masacrat la fel ca şi colegii săi. Galii s-au dedat apoi la jafuri şi masacre. Numai câţiva refugiaţi romani din Capitoliu rezistă la invazia galilor. Asediul Capitoliului durează şapte luni. Într-o noapte, povesteşte o legendă, gâştele Capitoliului i-au trezit pe romani cu strigătele lor, alertându-i de atacul surpriză al galilor. Datorită lor, apărătorii reuşesc să respingă asaltul nocturn care ar fi putut să fie mortal. Într-o altă zi, romanii, deşi erau pe cale de a fi reduşi la înfometare, aruncă pâine asediatorilor pentru a-i face să creadă că aveau rezerve infinite şi să-i demoralizeze. În faţa acestei rezistenţe neaşteptate, Brennus acceptă să trateze cu tribunul militar roman Quintus Sulpicius : galii se vor retrage dacă li se da o recompensă "grasă", de 1.000 de livre de aur (circa 327,45 kg). Un cântar mare este pregătit într-o piaţă a Romei. Pentru a îngreuna recompensa, galii folosesc greutăţi false. În faţa protestelor romanilor care observă înşelătoria şi întreabă : "Cu ce drept folosiţi greutăţi trucate ?", Brennus răspunde : "Cu dreptul învingătorilor !" El îşi aruncă spada pe cântar, adăugând : "Vae victis", ceea ce înseamnă vai de învinşi!", după cum scrie istoricul Titus-Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.). Brennus a fost bătut mai târziu de Camillus, care a salvat onoarea Romei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...