În multe regiuni
ale lumii, scoarţa terestră se află sub un stres puternic.
E doar o chestiune
de timp până când va avea loc un cutremur de mari proporţii. Cercetătorii spun
că este nevoie de staţii de observaţie pentru ca să putem fi avertizaţi din
timp.
Un bizon după altul
o ia la galop pe o autostradă americană. Cireada de bizoni se năpusteşte
asupra unei maşini. Camera de filmat se mişcă, iar animalele îşi umflă nările. Astfel de lucruri se
întâmplă din ce în ce mai des în SUA în ultima vreme. Bloggerul Tom Lupshu a
declarat pe Youtube acum o săptămână că animalele au un simţ mai fin decât
oamenii în ceea ce priveşte apariţia catastrofelor. Videoclipul bloggerului a
ajuns la modă împreună cu teoria potrivit căreia bizonii au prevestit erupţia
supervulcanului din Parcul Naţional Yellowstone.
Dacă erupţia ar fi
cauzată de un vulcan, atunci urmările ar fi devastatoare la nivel mondial. Acum
câteva zile, în Chile a avut loc
un cutremur foarte puternic. Oare vor mai avea loc şi alte cutremure cu o
magnitudine asemănătoare sau chiar mai mare?
Geologii de la
Parcul Naţional Yellowstone spun, însă, că nu avem de ce să ne facem griji deoarece măsurătorile
seismologice nu au arătat nimic care să ne dea motive de îngrijorare.
Explicaţia lor pentru comportamentul bozionilor a fost că a fost o zi obişnuită
de primăvară şi de aceea au fost animalele mai îndrăzneţe. Cu toate acestea,
tot apar poveşti potrivit cărora şerpii, reptilele, caprele sau şobolanii ar
putea să prevestească erupţii vulcanice sau cutremure. Frederik Tilman de la
Centrul Geologic de Cercetare German susţine ,însă, că nu există studii
ştiinţifice care să dovedească acest lucru.
Pentru a nu lăsa
operaţiunea de avertizare în caz de catastrofe în mâinile oracolelor animale,
vulcanologii şi seismologii au instalat sisteme de avertizare în zonele active
din lume.
Tilmann afirmă că
în ultimii şase ani a instalat împreună cu parteneri francezi şi chilieni 20 de
staţii de măsurare a activităţii seismice pe o distanţă de până la 60 de km
de-a lungul coastei Chilei. Atunci când a văzut datele măsurătorilor care au
indicat că în ultimii ani au avut loc mari tensiuni în scoarţa terestră, acesta
şi-a dat seama că pe termen mediu avea să aibă loc un cutremur mai mare. De
câteva luni în această regiune s-a înregistrat o activitate seismică crescută,
fapt dovedit de cele 23 de cutremure care au avut loc până acum cu magnitudini
de 5 sau mai mult pe scara Richter numai în a doua jumătate a lunii martie. În
această regiune, aşa-numita placă tectonică Nazca se deplasează cu o viteză de
circa opt centimetri pe an sub placa tectonică Continentală Sud-Americană. Din
cauza faptului că cele două plăci sunt prinse ca în nişte cârlige se dezvoltă
tensiuni seismice mari. Aceste
tensiuni se descarcă de regulă o dată la 150 de ani prin cutremure cu
magnitudini mari sau mici. Ultimul cutremur care a redus tensiunile din această
regiune a avut loc în anul 1877. De atunci, cele două plăci tectonice s-au
deplasat cu aproxmimativ 10 metri. Tilmann afirmă că tensiunile acumulate în
scoarţa terestră pot fi descărcate doar printr-un cutremur mai mare. Acesta
susţine că cutrmurul din luna aprilie a mai redus tensiunile, însă, nu este de
ajuns.
O problemă care
trebuie rezolvată este reducerea tensiunilor acumulate prin ciocnirea celor
două plăci tectonice. Tilmann declară că doar zona din mijlocul celor două
plăci s-a eliberat de tensiuni. Acesta afirmă că mai există două segmente mari
în nordul şi sudul oraşului Iquique. Sutele de cutremure mici din ultima
perioadă indică faptul că Chile încă nu a scăpat de probleme. Tilmann afirmă că
segmentele rămase se vor distruge doar printr-un alt cutremur cu o magnitudine
de peste 8 pe scara Richter.
Mulţumită
instrumentelor de măsurare a activităţii seismologice instalate în zonele
expuse cutremurelor din întreaga lume, cercerătorii pot estima mai exact atunci
când există riscul producerii un cutremur de mari proporţii.
De asemenea, şi în
alte regiuni ale lumii există un risc mare de producere a unui cutremur extrem
de puternic precum coasta de vest, sud şi centrală a Americii de Nord, Japonia,
Indonezia, Filipine şi Alaska. Şi în Europa ne putem aştepta la un cutremur
mare din cauza deplasării plăcilor tectonice. Ţările expuse sunt Turcia, Italia
şi Grecia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment